PSD/ALDE/UDMR: Majorari salariale cu 30% pentru administratia locala; Shhaideh, de acord

E.b. | 15.03.2017

Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE si UDMR au propus majorarea cu 30% a indemnizatiei pentru primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti ai CJ, cu scopul de a reduce situatiile in care un functionar ar avea venituri salariale mai mari decat acestia.

Pe aceeași temă

  

 

"Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE si UDMR au facut propuneri in Comisia pentru munca si protectie sociala, astfel incat sa beneficieze de majorarea indemnizatiei cu 30% alesii locali, primari, viceprimari, presedinti, precum si vicepresedinti ai consiliilor judetene", se arata intr-un comunicat de presa semnat de liderul grupului parlamentar al PSD din Camera, Marcel Ciolacu, conform ziare.com.

 

Astfel, printr-un amendament depus la Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.2/2017 privind unele masuri fiscal-bugetare, precum si modificarea si completarea unor acte normative, se prevede majorarea salariilor/indemnizatiilor si pentru personalul care ocupa functii de demnitate publica la nivelul autoritatilor publice locale.

 

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, comentând amendamentul propus de PSD, ALDE şi UDMR privind majorarea indemnizaţiei cu 30 la sută pentru aleşii locali, că nu crede că acest demers, care i-ar viza pe cei 3.200 de primari şi 41 de preşedinţi de consilii judeţene, va avea un "impact major" asupra bugetului de stat, conform News.ro.

 

 

Textul initial al Ordonantei excludea de la majorari alesii locali.

 

"Prin derogare de la prevederile art.1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2017 privind unele masuri bugetare in anul 2017, prorogarea unor termene, precum si modificarea si completarea unor acte normative, incepand cu data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, cuantumul brut al salariilor de baza/indemnizatiilor de care beneficiaza personalul care ocupa functii de demnitate publica alese din cadrul organelor autoritatilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti ai consiliilor judetene, se majoreaza cu 30% fata de nivelul aflat in plata", se arata in amendamentul depus.

 

Potrivit comunicatului citat, amendamentul va reduce situatiile in care unii functionari vor avea venituri salariale superioare primarului, viceprimarului, presedintilor, precum si vicepresedintilor consiliilor judetene, desi "responsabilitatea acestora este net superioara".

 

Seful Comisiei de munca a Camerei Deputatilor, despre majorare: Am trimis la Guvern, pentru calcularea impactului bugetar

 

Presedintele Comisiei de munca a Camerei, Adrian Solomon, a declarat, marti, ca amendamentul depus de PSD, ALDE si UDMR a fost transmis Guvernului, pentru a calcula impactul bugetar.

 

"Este anormal ca in administratia publica locala unii functionari sa aiba de doua ori mai mult decat viceprimarul, primarul sau chiar presedintele de CJ in conditiile in care responsabilitatea - si administrativa si politica si judiciara - se rasfrange asupra alesilor si nu asupra functionarilor. Prin urmare, dupa aplicarea Ordonantei 2 prin care se mareau salariile in administratie cu 20% s-a vazut, in urma aplicarii, aceasta problema", a precizat Solomon.

 

 

 

Promisiunea lui Dragnea

 

 

 

El a aratat ca liderul PSD Liviu Dragnea a anuntat inca de la sedinta Asociatiei comunelor se va indrepta aceasta situatie.

 

"Astfel, inca de saptamana trecuta s-au avansat discutiile si, impreuna cu grupul ALDE si UDMR am depus amendamentul si astazi am trimis catre Guvern pentru impactul bugetar. Nu stiu care este impactul bugetar, am trimis sa-l calculeze", a spus Solomon.

 

Intrebat de ce s-a avansat aceasta majorare cu 30%, Solomon a raspuns: "Pentru ca e mai mult de 20%. Se intampla ca acuma si cu acest 30% secretarul tot sa aiba mai mult ca primarul".

 

Intrebat, totodata, de ce nu se asteapta Legea salarizarii unice, unde ar putea fi reglementata si aceasta problema, Solomon a precizat: "Pentru ca acum s-au intamplat aceste mariri in administratie si acum s-au produs aceste discrepante. Nu poate seful institutiei sa aiba mai mult decat subordonatii, cu toate ca se va intampla si dupa".

 

"Va veni o asezare corecta a grilei a celor din administratia publica locala si centrala. In legea unitara se vorbeste despre un salariu de cariera de la 1 la 15 de la cel mai mic la cel mai mare si 3 pozitii de indemnizatii de demnitate publica care au in frunte pe seful statului si pe cel mai mic primar de comuna din Romania", a adaugat Solomon.

 

Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE si UDMR au formulat, marti, o propunere de majorare a indemnizatiei cu 30% pentru primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti ai CJ, cu scopul de a reduce situatiile in care un functionar ar avea venituri salariale mai mari decat acestia.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22