Pe aceeași temă
CEC trebuie să rămână sub controlul statului, iar pentru creșterea capitalului nu are nevoie de o bancă sau fond de investiții din străinătate, ci de o instituție financiară internațională care să suplinească rolul de bancă – mamă, a declarat Radu Ghețea, președinte și director general al CEC Bank, într-un interviu acordat Agerpres.
“Ar fi păcat ca o bancă de 150 de ani, care este fanion din punctul acesta de vedere, și nu numai, să se numească altfel și să fie controlată de acționari din afara României”, a declarat Ghețea, care nu crede că listarea pe bursă a CEC Bank ar fi o soluție.
În opinia sa, varianta pentru ca statul să păstreze controlul, dar CEC să aibă o participare din afară ar fi atragerea unor instituții financiare internaționale care să dețină 25-30%.
“Nouă ne-ar trebui o instituție financiar-bancară internațională sau două sau trei care să poată suplini rolul de mamă pe care îl au celelalte bănci concurente, care au mame în Austria, Grecia, Italia, Franța și unde mai au”, a explicat Radu Ghețea.
Întrebat cam care ar putea să fie ponderea acestor instituții în CEC, președintele băncii a indicat un procent de 25 – 30% din acțiuni.
De ce nu recomandă listarea
"Listările pe bursă sunt legate în general de obținerea de lichidități. Banca noastră nu are nevoie de lichidități. De ce? Pentru că dacă o să vă uitați pe structură o să vedeți că avem un portofoliu de titluri de stat de circa 8 miliarde de lei, care ar putea ușor fi transformate în credite dacă am avea capitalul care să ne dea voie să facem atâtea credite câte resurse avem. Ca să atrag niște bani de pe bursă înseamnă să pierd oarecum controlul asupra băncii, iar eu sunt de părere că statul ar trebui să-și păstreze controlul, chiar dacă susțin în același timp că este bine să intre în acționariat și alte entități", a explicat președintele CE Bank, Radu Ghețea.