Pe aceeași temă
Raluca Pruna a transmis ironic ca, desi nu are anvergura si titlurile lui Tudorel Toader, este un cetatean "fara lesa" si ca pana acum a tacut din respect pentru magistratii care au semnat un memoriu fara precedent dupa 1989 si ignorat de ministrul Justitiei.
Mulți ma întrebați in mesaje private de ce tac in legătura cu aventurile legilor justitiei, sub domnia domnului ministru prof. univ. dr. rector Tudorel Toader. Nu am anvergura dlui ministru, îmi lipsesc toate titlurile domniei sale. Dar am avengura cetățeanului fără lesa și se întâmpla sa fi fost ministru al justitiei. Intr-un guvern tehnocrat, admit. Nu am scris nimic pana acum din respect pentru magistrații care au semnat un memoriu, initiat de Forumul Judecătorilor, fara precedent după 1989. Si care ne spun totul, scrie Raluca Prună pe pagina ei de Facebook.
Cred așa: ca asistam la un experiment in materie de reforma judiciara similar cu experimentele genetice Mengele. Nu sunt dura, așa trăiesc aceasta serie de anunțuri ministeriale, toate mai halucinante decât precedentele.
Retrăiesc primavara anului 2004, când negocierile pentru aderarea la UE erau blocate exact din cauza capitolului pe justitie și când numai numirea domnului ministru Cristian Diaconescu a deblocat lucrurile și a permis încheierea acestui capitol de negociere.
Mai cred ca domnul ministru prof. univ. dr. rector Toader se joaca acum cu mintea noastră și arunca pe piața tot felul de idei fără precedent in materie de organizare a justitiei. Așa, ca sa testeze instinctele juridice ale plebei. Sa vada cat rezistam la atacul de prostie si absurd. #Rezistam. Si nu suntem putini.
Nu intru in detalii de text acum. Tot ce era de spus, au spus cei peste 3800 de magistrați care au semnat memoriul inițiat de Forumul Judecătorilor. Sunt peste 50% din magistrații romani, judecători și procurori, cei care semnează. Și care, in vremuri grele, își asuma riscuri semnând acest memoriu. Un memoriu ignorat de domnul ministru prof. univ. dr. rector Toader care promoveaza o 'reforma' împotriva magistraturii si fara magistratura, impotriva legii egale pentru toți si a statului de drept.
Domnul ministru prof. univ. dr. rector Toader avea un proiect dezbătut public anul trecut, cu participarea tuturor asociațiilor de magistrați, inclusiv a celor care acum s-au 'rasucit'.
Proiectul din 2016 a primit avizul CSM.
Ca ministru nu am promovat la final de mandat proiectele de lege din 2016 din considerente legate de un alegerea unui nou CSM, alegeri parlamentare și, in genere, de respect fata de principiile statului de drept. Nu am anticipat in plan politic dezastrul care a urmat in materia 'reformarii' justitiei. Nici 'intoarcerea' unor asociații ca UNJR care a participat la elaborarea proiectelor in 2016, pentru a se poziționa ulterior aproape ca un actor politic, cerând guvernului Ciolos sa nu adopte proiectele la care lucrasera nemijlocit, prin cei care ii reprezintă atat de vocal. Memoriul celor 3800+ este raspunsul pe care il primesc UNJR si asociatiile de magistrati surori de la magistrati pe care pretind ca ii reprezinta. De reflectat.
Domnul ministru prof. univ. dr. rector Toader putea îmbunătăți proiectele din 2016. Nu a putut si nici nu a vrut. A preferat un joc de glezne, lipsit de orice demnitate, in care arunca pe piața idei dragi celor care au capturat statul roman și, in același timp, amâna trimiterea in parlament a proiectului, spre disperarea acelorași comanditari. Nu sunt analist politic, dar numesc asta duplicitate ieftină. Nedemna de cineva ca domnul ministru prof. univ. dr. rector Toader care a bifat toate demnitatile statului roman si le-a agatat la butoniera... Păcat si foarte trist. E un pariu fără viitor onest, daca viitorul mai conteaza.
Nimeni nu a văzut un proiect alternativ celui din 2016, dezbătut public potrivit legii 52/2003, sub ministeriatul Toader. Am auzit numai dezinformări și atribuirea consultării din 2016 pentru un proiect complet diferit din 23 august 2017. Am mai auzit simple 'ziceri' experimentale, am mai văzut un power point penibil și am auzit declarații ministeriale trăznite. Cea mai recenta si teribila fiind cea cu Inspecția Judiciara pusă sub autoritatatea unei structuri consultative create printr-un protocol sub mandatul meu in 2016.
Ca biet jurist format in patria pe care o împart cu domnul ministru prof. univ. dr. rector Toader sunt siderata. Asteptam mult mai mult de la o somitate a lumii juridice din patria noastră. Și sunt trista ca a mai căzut o reduta: a cuiva care a avut o cariera 'maxima' in statul roman si care pare sa o tranzacționeze pe doi arginți. E o chestiune de alegere personală, dar e si o chestiune de interes public: interlocutori străini cu care interactionez nu înțeleg de ce cineva care s-a bucurat de toate demnitățile in statul roman, inclusiv un mandat de 10 ani la CCR, alege sa arunce in derizoriu aceste demnități. Nu am avut raspuns, recunosc.
Ca jurist roman, ma bucur însă ca am avut alți profesori decât domnul ministru prof. univ. dr. rector Toader. Am avut PROFESORI, mai am asadar am un tarm intelectual si moral. Mai am mituri si sperante ca timpurile vor redeveni normale, conchide Raluca Prună.
PS un articol mai tehnic despre istoria pachetului pe justitie adoptat in 2004 urmeaza luni.