Pe aceeași temă
Între timp, zilele sale în funcția de rector sunt numărate: cazul a ajuns la CEMU.
Ramona Lile susține că nu de imaginea ei îi pasă, ci, culmea, de cea a universității pe care a târât-o ani de zile în acest scandal.
„Am luat această decizie nu pentru a-mi reabilita imaginea, ci din respect pentru universitate și comunitatea academică”, a declarat Lile ziarului local Arad online pentru a-și justifica acțiunea în instanță. Comentariile de pe forumul publicației au taxat nemilos cazul și tupeul.
Dosarul 631/69/2021 introdus la Secția de Contencios Administrativ a Curții de Apel Timișoara solicită suspendarea executării actului administrativ prin care Lile a fost declarată plagiatoare de către Consiliul Național de Etică. Și nu o plagiatoare oarecare, ci „unul dintre cele mai grave cazuri de plagiat din cercetarea românească de după 1989”. Reclamat este Ministerul Cercetării și Inovării, așadar acțiunea se referă la Hotărârea nr. 4/2021 de sancționare a multiplului plagiat, emisă de Consiliul Național de Etică - CNECSDTI. Termenul de judecată este 20 mai 2021.
Ordinul nu se discută, se execută: Lile nu mai e profesor universitar
Așa cum a arătat revista 22, ministrul educației a emis ordinul 3643 din 6.04. 2021 prin care rectorița plagiatoare își pierde pierde gradul de profesor universitar, devenind conferențiar. Din spusele prorectorului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Alexandru Popa, ordinul a fost pus în aplicare. Acesta a declarat pentru revista 22 că „a văzut cu ochii lui” hârtiile prin care Ramona Lile a fost retrogradată de la gradul de profesor și i-a fost suspendat, timp de cinci ani, dreptul de a mai ocupa o funcție superioară celei de conferențiar sau de conducere.
În schimb, Nicoleta Ciurdaru, șefa de la Resurse Umane, cea care trebuie să emită documentele de punere în aplicare a ordinului ministrului educației, ne-a trântit telefonul în nas în numele transparenței și al obedienței față de șef. Dacă, într-adevăr, ordinul a fost aplicat, se va vedea în curând, căci, se știe, minciuna are picioare scurte.
Lile- rector e „în lucru”. Șeful CEMU s-a recuzat ca să evite conflictul de interese
Lucrurile se precipită însă și pe planul funcției de rector, pe care Ramona Lile, după seria de plagiate care a pătat obrazul cam gros al universității acomodate cu furtul intelectual, ar fi normal să o piardă . Ministerul Educației a transmis încă din 6 aprilie adresa cu nr. 10692 pentru a cere un punct de vedere Consiliului de Etică a Managementului Universitar (CEMU) privind revocarea Ramonei Lile din funcția de rector.
„Vă rugăm să analizați dacă cele constatate în Hotărârea nr. 4/2021 fac aplicabile dispozițiile art.124, coroborate cu cele ale art.125 din Legea nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, urmând să transmiteți Ministerului Educației propunerea dumneavoastră pentru a fi pusă în aplicare”, se arată în adresa semnată de ministrul educației.
Revista 22 a luat legătura cu CEMU, pentru a vedea dacă se lucrează la caz. Secretarul general, Marius Deaconu, ne-a confirmat că solicitarea ministrului a intrat în procedură și cazul e în lucru.
Președintele CEMU, conf. univ. dr. Ciprian Ion Preda de la Universitatea de Vest Timișoara, este angajat din 2017, cu jumătate de normă, într-o funcție administrativă exact la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. L-am contactat pentru a afla cum se va poziționa în acest caz în care se află în conflict de interese, din moment ce Ramona Lile, ca rector, îi este șefă.
„Am făcut o cerere de abținere în procedură, nu voi avea nicio intervenție, nici nu moderez ședințele când se discută cazul. Am înștiințat consiliul la modul cel mai onest și am cerut ca de el să se ocupe până la capăt vicepreședintele”, a declarat pentru revista 22 președintele CEMU.
De altfel, Regulamentul de Organizare și Funcționare al CEMU prevede la art.33, printre altele, că membrii consiliului se află în conflict de interese dacă sunt angajați în aceeași instituție sau dacă au colaborat în ultimii 5 ani la proiecte comune.
Sub conducerea plagiatoarei, UAV a ajuns pe ultimul loc în clasamentul universităților
Pentru a avea o imagine mai amplă a poziției ocupate de UAV după cele două mandate și jumătate de rector ale doamnei Lile, să vedem ce spune Clasamentul universităților românești pe 2020, apărut zilele acestea în spațiul public. Universitatea din Arad se situează pe ultimul loc între cele 28 de universități publice analizate. Pe primul loc se află Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, cu 22 de puncte, pe ultimele locuri aflându-se opt universități cu un singur punct, printre care și UAV. Metarankingul aflat la ediția a V-a este realizat pe baza metodologiei propuse de High Level Experts Group. //
Art. 124 din Legea Educației obligă orice cadru didactic să respecte politicile naționale de etică universitară, carta proprie și legislația în vigoare, iar art. 125 precizează cum se revocă un rector, procedură în care CEMU și Ministerul Educației au un rol determinant. Codul de etică și deontologie profesională universitară, anexă la Carta Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, acordă atenție extinsă plagiatului, de la art. 43 până la art. 57, considerând plagiatul „fraudă intelectuală”, „furt intelectual deliberat”. „Forma agravantă este cea de a clădi o carieră universitară și de cercetare pe baza unor publicații care sunt rezultat al fraudei”, se mai arată la art. 53.
Andreea Pora, Brîndușa Armanca
Comentarii 15
nick - 05-07-2021
De ce sunt atractive titlurile universitare pentru mediocrii?! De ce mediocri reusesc sa le obtina?!
RăspundeAlexandru - 04-30-2021
ÎI ROG PE BUNUL DUMNEZEU SÁ ÍȚI DEA İNȚELEPCIUNEA CA,MĂCAR ÎN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR,SĂ TE RETRAGI. Spre binele dv.,dar,mai ales,A CELOR MULȚI PESTE CARE AI ARUNCAT PROPRIU...ŢI GUNOI.
RăspundeAlex - 04-30-2021
P.S.reliefa, ASCENSIUNE! Scuze.
Răspunde?????? - 04-29-2021
& Adică, "să fi pus între ghilimele" cunoștințele și educația capitalistă, ? Posibil că nici capitaliștii nu ar fi de acord , ?
RăspundeAlexandru - 04-29-2021
Adevărat grăiți. Sunt mulți,,BAR...BU'N bulişti in situația semnalată de Dv. Din päcate e...adevarat.
RăspundeAradeanu' - 04-28-2021
Ca Ramona Lile nu are nici onoare si nici demnitate nu mai surprinde pe nimeni. Dar este surprinzator ca nimeni din conducerea universitatii nu a luat atitudine nici in ceasul al 12-lea cand institutia sta sa se prabuseasca si imaginea ei e praf! ci, dimpotriva, au facut zid in jurul Ramonei Lile pentru a-si mai pastra (putin) privilegiile. Si veti vedea ca, indata ce va fi revocata din functia de rector, prorectorii, decanii si presedintele senatului isi vor schimba cu 180 de grade pozitia, vor juca toti rolul dizidentului, vor spune sus si tare ca ei i s-au opus, ca Lile si numai Lile a distrus universitatea, ca a fost ingrozitoare etc. Si vor candida pentru functia de rector ca sa salveze universitatea de la pieire! Veti vedea! Dar nu face nimic pentru ca si dosarele lor sunt in mare parte similare cu ale Ramonei Lile si vor fi luati si ei la puricat si vor ajunge retrogradati. Abia asteptam!!!!
RăspundeVictorC - 04-28-2021
Lizica Mihuț a fost cea care a făcut-o pe Ramona Lile rector. Să își asume acest lucru!!
Răspunde?????? - 04-28-2021
& Remarcați și că sunt profesori care au devenit profesori citând exact lucrările și cuvântările tovarășului Nicolae Ceaușescu, profesori care au învățat meserie copiind fără ghilimele după capitaliști , alte categorii, ?
Răspunde?????? - 04-28-2021
& Unele "chestiuni" ar putea încerca să revină în atenția indivizilor educați, pentru a fi "reevaluate", ? Prin cinematografie , televiziune, "se trag mai multe duble la aceeași scenă", se fac mai multe ecranizări ale aceluiași scenariu, etc. ?
RăspundeTheodor Iliescu - 04-27-2021
Esti o ordinara PLAGIATOARE ! Cea mai JALNIC si ORDINARA HOTIE ! Nu ai nici onoare nici minte ! Te-ai cocotzat la .... rectorat ca scroafa-n copac ! Mars la cotetz si lasa stiinta ca n-ai dotare corespunzatoare !
RăspundeNick - 04-27-2021
Ar trebui înființată o școală a bunului simț!
RăspundeAlex - 04-27-2021
Cu ce am greșit în comentariul/atitudinea anterior de nu a mai (re)APĂRUT???
RăspundeAlex - 04-27-2021
Uneori e bine să ții cont și de...proverbe! ,,Când doi îți spun că ești beat dute și te culcă"! O anchetă amănunțită/obiectivă, cu siguranță, ar relefa și alte MULTE MURDĂRII. Aplicând,în analiză, principiul urcării scărilor(UNIVERSITARE) pe baza meritelor și/sau falsurilor ar arăta ADEVARUL ADEVARAT ÎN AMEȚITOARE ASCENSIUNE A,,SUBIECTULUI". Ar fi,de și în fapt,EFECTUL BULGĂRELUI DE ZĂPADĂ!!! Pentru binele UAV ar fi fost bine AUTOSUSPENAREA PĂNĂ LA CLARIFICAREA MIZERABILEI SITUAȚII CREATE. Acest sfat i l-am recomandat într-o SCRISOARE DESCHISĂ adresată la finele anului 2016 la care NU AM PRIMIT RĂSPUNS!!! Ba,mai mult,din informații autorizate/autentice, SCRISOARE NU A FOST FĂCUTĂ CUNOSCUTĂ ADRESANȚILOR! Dispun de ea și de Nr.de inregistrare.
RăspundeEmil din Dublin - 04-27-2021
Felicitari pentru articol! Va rog nu va opriti pina cind aceasta hoata nu va primi ceea ce merita.
RăspundeMihut Lizica - 04-27-2021
Aprecieri pentru cele două jurnaliste excepționale :ANDREEA PORA și BRÂNDUȘA ARMANCA . Vreme de 5ani au prezentat, cu argumente zdrobitoare plagiatele Ramonei Lile . În sfârșit, noua Comisie de Etică a analizat riguros și a conchis că plagiatele masive ale lui Lile constituie unul din cele mai grave “ cazuri” după 1989 . Așteptăm decizia CEMU și Hotărârea ministrului Sorin Câmpeanu, un binecunoscut apropiat al Ramonei Lile.
Răspunde