Rapoartele care stabileau că Tobă şi Pandele nu au plagiat, respinse de CNATDCU

E.b. | 07.09.2016

Consiliul General al CNATDCU a respins, miercuri, rapoartele comisiilor de lucru care stabileau că Petre Tobă şi Florentin Pandele nu au plagiat în lucrările lor de doctorat, urmând să fie constituită o nouă comisie care să dea un verdict final, a anunţat Marius Andruh, vicepreşedintele CNATDCU.

Pe aceeași temă

 

 

El a precizat că au existat 29 de voturi împotriva celor două rapoarte, două în favoarea lor, existând nouă abţineri.

 

Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins, miercuri, cu 29 de voturi împotrivă, două voturi de acceptare şi nouă abţineri, rapoartele comisiilor de specialitate ale CNATDCU, care stabileau că fostul ministru de Interne Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, nu au plagiat în lucrările lor de doctorat.

 

Dintre cei 47 de membri ai Consiliului, 40 si-au exprimat punctul de vedere, dintre care 19 au fost prezenţi în sala unde s-a desfăşurat şedinţa.

 

"Discuţiile au fost atente, au fost profunde, analizând aspectele din cele două rapoarte. Pentru ca lucrurile să fie mai clare şi pentru a avea o imagine mai clară pentru noi şi pentru persoanele implicate, Consiliul General a votat, cu o singură abţinere, ca preşedintele să numească o nouă comisie din personalităţi din exteriorul Consiliul General, care să dea un verdict final. Deocamdată au fost respinse cele două rapoarte", a spus vicepreşedintele CNATDCU Marius Andruh, conform News.ro.

 

El a adăugat că este mai bine pentru toată lumea să existe o nouă evaluare şi a precizat că noua comisie va fi numită "cât se poate de repede, asta însemnând cam 10 zile".

 

"Cele două rapoarte sunt incomplete, pe alocuri superficiale, argumentele prezentate nu sunt concludente şi, din păcate, cu contradicţii care generează confuzii periculoase pentru etica cercetării ştiinţifice. De pildă, se recunoaşte că anumite pasaje şi propoziţii, pagini, sunt preluate din alte surse, dar nu sunt recunoscute ca plagiat. Unele concluzii pot fi periculoase pentru buna funcţionare a instituţiei doctoratului la noi în ţară”, a declarat Andruh.

 

El a mai spus că o comisie de verificare există deja, dar în regulament este prevăzut că pot fi comisii din interior şi exterior.              

 

"Noi propunem o comisie doar din exterior, dar vom vedea ce decide domnul Barbu (Viorel Barbu, preşedintele CNATDCU, n.r.)", a adăugat vicepreşedintele CNATDCU.

 

El a mai spus că membrii comisiei externe pot fi şi din altă ţară, cu condiţia să înţeleagă limba română.

 

"Am votat hotărârea noastră ca noua comisie să fie numita de preşedintele CNATDCU, nu de comisia de specialitate", a precizat vicepreşedintele CNATDCU

 

Andruh a mai spus că urmează să fie analizate mai multe teze de doctorat, suspectate de plagiat, dar că nu tot sistemul este corupt.

 

"Sunt mai multe şi aici e grav pentru că e vorba de un întreg sistem care trebuie însănătoşit şi acest lucru trebuie să se faca nu doar la nume sonore. Este vorba de o teză în zona ştiinţelor tehnice, una la ştiinte medicale, la comisia de apărare. Nu vreau să trăiţi cu impresia că întregul sistem e corupt şi nu se mai întâmplă lucruri bune", a mai declarat Marius Andruh.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22