Pe aceeași temă
Raportul evidentiaza existenta mai multe nereguli in functionarea institutiilor statului in privinta modului in care a fost acordata asistenta de urgenta in perioada analizata.
Raportul arata ca Directia de Sanatate Publica a Municipiului "nu a prelevat probe pentru control microbiologic (teste sanitație, probe apă potabilă, probe alimente), în vederea evidențierii infecțiilor nosocomiale, de la niciuna din cele 50 de unități sanitare cu paturi verificate, deși au fost semnalate deficiențe în majoritatea spitalelor privind condițiile igienicosanitare, sterilizarea și normele de curățenie/dezinfecție. De asemenea, anterior incendiului de la clubul Colectiv, DSPMB nu a efectuat o evaluare/supraveghere a situației infecțiilor nosocomiale în cadrul acțiunilor desfășurate la spitalele verificate, așa cum a realizat ulterior acestui eveniment."
Sunt evidentiate de asemenea mai multe probleme ale sistemului medical romanesc:
- insuficiența personalului medical cu specialitatea în medicina de urgență a condus la înregistrarea unei distribuții neuniforme a acestuia în spitalele comparabile ca mărime (volum de activitate), precum și la înregistrarea unor inegalități în distribuția personalului medical (medici, asistenți medicali);
- prezentările în unitățile/compartimentele de primiri urgențe nu sunt toate urgențe (pacienți critici), ceea ce conduce la aglomerarea UPU/CPU cu pacienți necritici, cazuri care ar putea fi preluate de alte structuri ale sistemului de sănătate publică, cum ar fi: unitățile ambulatorii, medicii de familie, unitățile de gardă din structura spitalelor care nu sunt de urgență;
- procentul pacienților care se prezintă în UPU/CPU cu ajutorul serviciilor de urgență (SABIF, SMURD) este cuprins între 5% și 31%, fapt ce arată că mulți pacienți se prezintă cu afecțiuni tratabile în ambulator şi/sau medicina de familie, fie pentru a-și efectua diverse analize în regim de urgență și gratuit, fie că aceștia reprezintă cazuri sociale.
Corpul de Control semnaleaza de asemenea mai multe disfunctionalitati ale unitatilor sanitare:
- constrângeri legate de spațiile în care se derulează activitatea medicală de urgență (clădiri vechi, pereți cu zugrăveli deteriorate, pavimente distruse, etc.);
- insuficiența personalului medical cu specialitatea în medicină de urgență, cauzată în principal de demotivarea corpului medical (salarizare, condiții de lucru, deprecierea statutului social);
- insuficiența dotărilor specifice asistenței medicale de urgență și a medicamentelor și materialelor sanitare;
- supraaglomerarea UPU/CPU cu cazuri de pacienți cu afecțiuni curente/cazuri sociale, care ar putea fi preluate de medicina de familie și de medicina publică (medicina ambulatorie, spitalele care nu sunt de urgență).
Ale probleme evidențiate la nivelul sistemului de sănătate publică:
- subfinanțarea sistemului de sănătate publică din România (3-3,5% din PIB) față de alte țări din UE (7-11% din PIB);
- infrastructura învechită: spitale cu clădiri improprii circuitelor funcționale, dotări depășite moral și fizic;
- domeniul sănătății publice este incomplet reglementat (cu referire la servicii medicale private, asigurări de sănătate etc.);
- demotivarea corpului medical (salarizare, condiții de lucru, deprecierea statutului personalului medical).
Cititi AICI raportul integral al Corpului de Control al Premierului.