Pe aceeași temă
Menținerea automat pe posturi până la 70 de ani a pensionarilor, la cererea angajatului fără acordul angajatorului, „este cea mai proastă decizie a guvernului, de până acum”, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul Universității din București. „Îi vor opri pe tineri să intre în sistem și vor permanentiza mediocritatea și incompetența în administrația publică”, a avertizat Marian Preda, rectorul Universității din București.
Potrivit Ministerului Educației, în toate universitățile erau anul trecut 3.146 de cadre didactice titulare (dintr-un total de 23.623) cu funcția de bază în universitate cu vârsta de peste 60 de ani, dintre care 623 peste 65 de ani.
Rectorul a acuzat că articolul din proiectul de lege adoptat astăzi, 9 iunie, de Guvernul Cîțu, „care spune că nu este nevoie de acordul angajatorului (pentru menținerea pe post a oricui face cerere – n.r.) e cea mai bună dovadă de lipsă de respect pentru ceea ce înseamnă management, descentralizare, autonomie”.
„Încremenim oamenii pe poziții timp de 5 ani. (…) Nu înțeleg în favoarea cui este această decizie?”, a spus pentru Edupedu.ro rectorul Universității din București, Marian Preda.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Și Cristian Paun, profesor universitar la Academia de Studii Economice, face o sinteza a situatiei din Invatamant: un senior de 65 de ani nu va alege niciodata pensia, iar tinerii vor mai avea nevoie de inca 5 ani de internship-uri neplatite:
"S-a aprobat posibilitatea ca un angajat la stat sa munceasca si dupa 65 de ani, pana la 70 de ani. Dar nu primeste si pensie, si salariu. Doar una, sau alta, in functie de optiune...
in sistemul universitar, si nu numai, asta inseamna ca un senior de 65 de ani mai primeste 5 ani cadou de la Guvernul pus pe reforme. Nu va alege niciodata pensia. Pozitia de putere pe care si-o pastreaza la catedra ii poate aduce enorme avantaje pecuniare. Pensia publica devine maruntis. Daca mai are si doctoranzi, povestea se poate lungi si dupa 70 de ani.
Intre timp, cei tineri isi asteapta rabdatori randul. Vor astepta si mai mult acum ca sa aiba si ei ceva de spus la cursuri. Vor mai avea de carat geanta si de reglat videoproiectorul. De corectat lucrarile in locul maestrului. De sters tabla si de adus cafeaua- De ras la glumitele lui anacronice. In final, prelungirea varstei de pensionare va duce la aglomeratie mare la varful piramidei. Criteriile de promovare vor deveni si mai dure si mai politizate. Menite sa consolideze pozitia maestrului, pana ajunge la capat. Noul capat!
Curata rezilienta! Curata reforma!
Legea va merge cu celeritate spre Parlament! Si la promulgare... E graba mare babaieti! Probabil sunt niste "maestri" de peste 65 de ani care vor vrea sa ramana sau sa se reintoarca in sistem! Se simt tineri! Tineri, voi mai aveti nevoie de inca 5 ani de internship-uri neplatite! E aglomeratie mare in sistem... Consolidati CV-ul ca e greu!
Haos si fugi!", isi incheie profesorul postarea.
Comentarii 2
Liviu Mocanu - 06-12-2021
De mult ati facut din activitatea academica, universitara,o afacere ! Reintroduceti examenele la admitere. Oricum ati transformat conceptul de " autonomie " in " feudalizare " si pupicurism. Despre asa ceva pare sa vorbiti ! Daca ati fi cu totii cinstiti, onesti, vis a vis de valoare, toate discutiile astea cu tenta administrativa ar deveni secundare.Pot exemple de oameni in varsta capabili de prestatie intelectuala reala , care pot sustine un curs universitar fara probleme, dupa cum pot fi gasite exemple de cadre tinere care nu fac altceva decat sa bifeze la CV. De ce nu aplicati criteriul prezentei studentilor la curs ? Vi-au fost propuse criterii de evaluare a universitatilor, a sectiilor ... si le-ati aruncat la cosh urgent. Nu au convenit. De ce nu aveti o carta a universitatii in care sa aratati cati absolventi si-au gasit un post in domenii din curicula voastra universitara ?
RăspundeAad - 06-11-2021
Partea proasta e ca un angajat la Stat (ma rog, intr-o institutie/companie/serviciu public/a) nu poate fi dat afara. Nu cumva aici trebuie un pic lucrat?
Răspunde