Referatul pentru arestarea lui Sova: Conduita senatorului, profund antisociala. Desi numit in mai multe CA-uri ale unor companii de stat, un fost partener al senatorului spune tot

M. B. | 18.03.2015

Pe aceeași temă

 

Printre cei care au dat detalii la DNA privind încercarea lui Dan Șova de a ascunde probe și de a fabrica documente se numără și Radu Ștefan Cernov. Acesta a fost partener cu senatorul și cu premierul Victor Ponta, în Societatea Civilă de Avocați „Șova și Asociații”, în perioada contractelor cu CE Turceni și CE Rovinari, contracte care fac acum obiectul dosarului în care DNA cere încuviințarea arestării preventive a senatorului Dan Șova.

 

DNA a cerut vineri, 13 martie 2015, încuviințarea arestării preventive a senatorului Dan Șova, urmărit penal alături de Laurențiu Ciurel (fost director la Rovinari, actual manager de la CE Oltenia) și Cristea Dumitru (fost director de la Turceni).

 

Cei trei sunt acuzați într-un dosar privind contractele de asistență juridică acordate de SCA „Șova și Asociații” celor două companii de stat, dosar în care prejudiciul se ridică la 155 de milioane de lei, iar SC "Șova și Asociații" ar fi  încasat foloase necuvenite (pentru serviciile de consultanță) în valoare de 3,455 milioane de lei.

 

DNA: Șova, conduită profund antisocială

 

Potrivit Evenimentului Zilei, care citează din referatul trimis de DNA procurorului general și, de către acesta, Senatului, procurorii anticorupție cred că senatorul are o conduită profund antisocială:  "În aceste condiţii, nu se poate întrevede în viitorul apropiat o schimbare radicală a conduitei suspectului Şova Dan-Coman din una profund antisocială în una specifică poziţiei sociale şi pregătirii profesionale caracterizată de spirit civic şi respect faţă de valorile democratice."

 

DNA consideră foarte grav că Șova era senator atunci când a plăsmuit conținutul a 11 documente pentru scăpa de răspunderea penală în acest caz:

"Plăsmuirea conţinuturilor celor 11 procese-verbale de către Şova Dan-Coman constituie în sine o activitate infracţională prin care s-a încercat inducerea şi acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea celor trei contracte prezentate, împrejurare ce denotă o conduită iresponsabilă nedemnă de funcţia publică de demnitar al statului român cu care era şi este învestit", mai citează Evz.

 

Printre acuzațiile concrete ce I se aduc lui Șova figurează și aceea că ar fi falsificat mai multe acte și ar fi distrus probe. Printre cei care au dat declarații la DNA și i-au ajutat pe anchetatori să stabilească rolul adevărat al lui Șova în perfectarea afacerilor cu CE Rovinari și CE Turceni apare și avocatul Radu Cernov, un apropiat al senatorului.

 

"Din declaraţiile martorilor Roxana Enescu şi Cernov Radu-Ştefan, avocaţi asociaţi şi membrii ai adunării generale ai SCA Şova şi Asociaţii, persoane care au semnat procesele verbale în discuţie, rezultă faptul că aceştia au semnat acele procese verbale în anul 2011 pe fondul scandalului mediatic apărut în presă în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate de societatea de avocaţi cu cele două complexe energetice. De asemenea cei doi martori au afirmat că nu au avut loc niciodată adunările generale atestate prin procesele verbale respective" au scris porcurorii anticorupție, în referatul trimis Senatului României și citat de România Liberă.

 

De asemenea: "În legătură cu procesul-verbal datat 15.01.2007 prin care Cernov Radu-Ştefan era împuternicit să semneze şi să negocieze contracte de asistenţă juridică, martorul Cernov Radu-Ştefan a afirmat că nu are cunoştinţă de vreo adunare generală în acest sens şi nu şi-a recunoscut semnătură de pe acest proces verbal. De asemenea, martora Enescu Roxana a declarat că nu are cunoştinţă de hotărârea adunării generale atestată prin respectivul proces-verbal. A afirmat că a semnat acest proces verbal ca pe toate celelalte în anul 2011 sau 2012" , mai citează România Liberă, din referatul DNA.

 

Cine este Radu Cernov

 

La numai un an după terminarea Facultății de Drept din București (cea absolvită, înainte, și de Ponta și Șova), Cernov a ajuns consilier la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei informațiilor. Instituție condusă de Dan Nica, actualmente europarlamentar și urmărit penal în marele dosar Microsoft, dosar ce-și are începuturile în acei ani.

 

După încă un an, tânărul Cernov era promovat pe post de secretar de stat în respectiva instituție. El este cel care a semnat, în 2003, contractul prin care grupul elen OTE devenea acționarul majoritar al Romtelecom. A ajuns să joace acest important rol fiindcă ministrul Nica se afla într-o vizită de lucru în Galați.

 

În noiembrie 2002, la mai puțin de jumătate de an de când fusese numit secretar de stat, a fost medaliat cu Ordinul national Pentru Merit în grad de Cavaler, de către președintele Ion Iliescu. Nu pentru că ar fi avut ceva merite deosebite, ci pur și simplu pentru că Iliescu a decorat atunci tot Guvernul.

 

În 2007, anul când s-au semnat contractele cu cele două companii energetice de stat, Cernov era partener la cabinetul lui Șova. Radu Cernov este cel menționat, într-un document ANAF, cu mai mult de 24 de ore pe zi decontate de CE Turceni și CE Rovinari pentru asistena juridică acordată de 

SCA „Șova și Asociații”:

 

 

 

După ce Victor Ponta a ajuns premier, iar Dan Șova ministru în cabinetul acestuia, avocatul Cernov a ajuns manager la stat. A făcut parte, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, din CA-urile de la Metrorex, Transgaz, CNADNR, Transelectrica, CFR, Telecomunicații CFR, Romatsa:

 

 

CITIȚI ȘI:

Dosarul lui Dan Sova - Un dosar cu avocati, carbune, management privat la stat si concedieri

Acuzele DNA impotriva lui Dan Sova: Fals in documente, distrugerea de hard-diskuri, obstructionarea anchetei

Guvernele Ponta, bilant la 3 ani: 13 ministri cu probleme penale

C.P. Tariceanu, despre cererea de arestare a lui Dan Sova: Senatul nu e fabrica de trimis la ESAFOD. Nu ne jucam cu LIBERTATEA oamenilor

Protest la Targu-Jiu: 4.000 de angajati de angajati ai Complexului Energetic Oltenia cer DEMISIA lui Victor Ponta si a conducerii companiei

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22