Renate Weber (ex-ALDE), la un pas să piardă funcția de Avocat al Poporului

Laurentiu Gheorghe | 25.05.2021

Comisiile juridice din Parlament au respins rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe 2019 și 2020. Urmează ca plenul reunit să voteze pentru demiterea lui Renate Weber.

Pe aceeași temă

Ședința comisiilor juridice a fost una tensionată. Încă de la începutul discuțiilor, social democrații au acuzat că se vrea schimbarea Avocatului Poporului. Parlamentarii PSD și AUR au făcut front comun deoarece, în viziunea lor, actuala majoritate dorește schimbarea Avocatului Poporului „pentru că a avut dreptate de foarte multe ori”. Parlamentarii PSD și AUR au părăsit ședința comună a comisiilor reunite. În sală au rămas parlamentarii PNL, USR PLUS și UDMR, care au votat împotriva rapoartelor de activitate.

Liberalul Cristian Băcanu a criticat faptul că Avocatul Poporului nu a întocmit un raport special legat de cazul crimelor de la Caracal, deşi au trecut doi ani.

Vicepreședintele Comisiei Juridice, deputatul PNL Ioan Cupșa, i-a reproșat lui Renate Weber că a încălcat legea în mai multe rânduri, când nu a sesizat parchetul în privința unor abuzuri asupra copiilor și situația creată după ce a declanșat mecanismul de prevenire a torturii, în spitale.

„Nicio clipă instituția noastră nu s-a adresat spitalelor acuzând de tortură. În raportul nostru pe 2020 veți găsi corespondența prin care corespondentul comietului pentru prevenirea torturii de la de la Națiunile Unite i-a transmis premierului solicitarea lor expresă ca instituția Avocatului Poporului să meargă și să facă astfel de investigații. Nu am declanșat noi un mecanism aparte de prevenire a torturii. E un domeniu în sine în instituția noastră. Îl prevede legea. Se numește așa pentru că toată legislația internațională la asta se referă, la prevenirea torturii”, s-a apărat Renate Weber.

Pe parcursul audierilor, Avocatul Poporului a precizat că a preluat o instituție slab digitalizată, în care angajații nu aveau nici măcar adrese de email, iar sediul instituției nu era conectat la internet. „Astăzi, funcționam așa cum este firesc”, a spus Weber.

Rapoarte vor fi supuse votului plenului reunit. Deși, inițial, se discuta despre un plen reunit miercuri, pe ordinea de zi nu au fost puse și cele două rapoarte.

Dacă plenul va vota respingerea rapoartelor, Renate Weber va fi demisă. Social democrații au anunțat deja că vor contesta decizia la CCR.

În Coaliție au loc, încă, discuții despre cine ar urma să fie propunerea pentru Avocatul Poporului. La ultimele negocieri UDMR l-a propus pe profesorul universitar Gyula Fabian de la universitatea Babeș-Bolyai, iar liberalii îl susțin pe profesorul universitar Flavius Antoniu Baias de la Universitatea din Bucuresti.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22