Pe aceeași temă
știre în curs de redactare
Postarea integrală a celor de la Reset:
Reset a depus astăzi la registratura Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași cele 1300 de semnături ale absolvenților Cuza plus alte peste 30.000 de semnături ale petiției, prin care transmit rectorului aspirant la un nou mandat faptul că nu mai vor încă un mandat de rector pentru Tudorel Toader.
Absolvenți de la Cuza au răspuns campaniei de strângere de semnături, luând atitudine în legătură cu "marile realizări" ale fostului ministru al justiției, care nu este cu nimic diferit de rectorul Toader.
Activitatea sa cel puțin controversată din timpul mandatului de ministru al Justiției a adus grave prejudicii de imagine acestei prestigioase instituții de învățământ.
Cât timp va fi rector al acestei instituții, numele Universității va fi asociat cu omul care a făcut jocurile unei coaliții politice hotărâte să distrugă fundamentele justiției românești, care a demis în mod discreționar și abuziv șefii marilor Parchete, a creat o secție specială menită să timoreze magistrații și, cel mai grav, a fost creatorul moral și perfid al legii recursului compensatoriu. Cum toate acestea nu erau de ajuns, acum candidează la poziția de rector și dorește un al doilea mandat.
Odată cu depunerea semnăturilor, membrii Reset au afișat un banner care conține numele tuturor semnatarilor care au „declanșat procedura de evaluare” a dlui ministru-rector.
Mai devreme sau mai târziu, uneori mult prea târziu,
"Pentru fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării".
Și Liga Studenților a protestat împotriva lui Toader, care face bullying academic
Liga Studenților din Iași se opune candidaturii lui Tudorel Toader pentru un an doilea mandat la conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Studenții, care au organizat un protest la sfârșitul anului trecut, l-au acuzat pe Toader că a adus prejudicii școlii, are o „atitudine totalitară” și „a creat o rețea de bully-ing academic”.
Organizația studențească anunță, într-un comunicat de presă, că se opune candidaturii lui Tudorel Toader, deoarece actualul rector „a adus grave prejudicii de imagine instituției de învățământ pe care o conduce” și invocă „imaginea nefastă pe care o are în spațiul public românesc, comportamentele sale totalitare și folosirea funcției în scop personal".
„Sub conducerea lui Tudorel Toader, calitatea învățământului și vizibilitatea științifică a Universității Cuza a scăzut în mod constant, conform clasamentelor internaționale, ajungând ca, în acest an, cea mai veche universitate din România să nu facă parte nici măcar din clasamentul primelor 1000 de universități la nivel mondial, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București fiind singurele instituții de învățământ superior prezente în clasamentul internațional QS Rankings. Mai mult, acesta a înțeles să se folosească de funcția universitară și ministerială pentru a-și promova membri ai familiei sau pentru a promova persoane apropiate sau loiale lui, în detrimentul unor profesioniști care au ales să îl critice sau, cel puțin, să nu îl susțină", se arată în comunicatul transmis luni de către Liga Studenților.
Potrivit sursei citate, Tudorel Toader ar fi mai mult un director general administrativ, decât un rector: „Preocupările sale manageriale în calitate de rector se circumscriu mai mult atribuțiilor unui director general administrativ, decât unui părinte al universității, Toader fiind preocupat mai mult de chestiuni administrativ-gospodărești decât de dezvoltarea membrilor comunității academice, de calitatea educației, de rezultatele cercetării sau de respectarea obligației legale a răspunderii publice pe care o are universitatea".
Studenții invocă și „atitudinea totalitară” a actualului rector, care „pune mari semne de întrebare cu privire la calitalitatea sa morală de a conduce în continuare destinele universității".
În comunicat este amintit și faptul că Tudorel Toader a refuzat să acrediteze jurnaliștii critici la adresa sa și faptul că sunt șterse comentariile negative de pe pagina sa de Facebook.
„A restricționat accesul studenților în cadrul unor întâlniri academice, a folosit în mod abuziv serviciul de pază al universității și a creat o rețea de bully-ing academic prin care toți opozanții săi sunt supuși unui proces de detractare continuă în rândul studenților, în special, dar și al comunității academice, în general. Aducem aici în vedere și faptul că, inițial, a interzis membrilor Senatului UAIC să se abțină de la vot, încercând să-i constrângă să voteze fie pro, fie contra inițiativelor sale", se mai arată în comunicat.
„Prin urmare, Liga Sudenților consideră nelegitimă candidatura lui Tudorel Toader, care nu are nici statura morală, nici viziunea managerială, nici imaginea publică și nici capacitatea necesară readucerii Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, măcar în primele 1000 de universități ale lumii, recuperând, astfel, cele 300 de poziții pierdute în clasamentele internaționale, precum și reparării imaginii și prestigiului moral al instituției în urma acțiunilor sale reprobabile", susțin semnatarii comunicatului.
Fostul ministru al Justiţiei şi actualul rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tudorel Toader, a anunţat recent că vrea să candideze pentru un nou mandat la conducerea instituţiei de învăţământ superior.
Tudorel Toader a fost numit rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza în aprilie 2014, în urma alegerilor ce au avut loc în instituţia de învăţământ. Mandatul acestuia a fost suspendat în perioada în care a fost ministru al Justiţiei.