Pe aceeași temă
Ei cer “abrogarea art. 40 din OUG nr. 57/2015, ca neconstitutional si aplicarea imediata, prin Ordinul comun, a Legii nr. 223/2015”, spun protestatarii.
Articolul respectiv mai reducea din privilegiile numeroase acordate de Legea 223/2015, legea pensiilor militarilor.
“Daca Guvernul nu isi asuma indeplinirea acestor solicitari, conform unui grafic, asupra caruia ne vom pune de acord, incepand cu 6 martie a.c. vom sustine, pana la Victorie, un singur lucru – DEMISIA!”, amenință protestatarii, într-un comunicat de presă emis înaintea demonstrației.
În ceea ce îi privește pe pensionarii civili, sindicaliștii cer inițierea imediată, de către Ministerul Muncii, în cooperare cu Federația Unirea a Pensionarilor din România, a unei noi legi a pensiilor, pornind de la Legea nr. 19/2000, abrogată, cu respectarea procentului de 45% din salariul mediu brut la calculul punctului de pensie, respectarea Deciziei ÎCCJ nr. 19 în Dosarul nr. 18/17 oct. 2011, privind recalcularea pensiilor civile, și departajarea clară, din punct de vedere juridic, a pensiilor de ajutoarele sociale, indemnizații și rente, precum și acordarea prin Hotărâre de Guvern, de Paște, a celei de-a 13-a pensii, promisă pentru Crăciunul 2015 pensionarilor săraci.
Traficul este restricţionat duminică în zona Piaţa Victoriei din Capitală, din cauza mitingului organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate. Mitingul este programat să înceapă de la ora 11:00, protestatarii fiind nemulţumiţi de modul de calcul al pensiilor militare de stat.
Potrivit unui comunicat transmis de Brigada Rutieră a Capitalei, duminică, în Piaţa Victoriei circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii din cauza unui miting care va avea loc între orele 11- 18.
Astfel că de la ora 8.30, " a fost restricţionat traficul rutier pe şoseaua Kiseleff, între strada Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, iar, la nevoie se va aplica aceeaşi măsură şi de la Arcul de Triumf", a transmis Brigada Rutieră.
De asemenea, "circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respective Bd. Lascăr Catargiu", mai transmit poliţiştii de la rutieră.
Potrivit comunicatului, sensul de circulaţie din Piaţa Victoriei, relaţia str. Buzeşti- N. Titulescu către Calea Victoriei, respectiv către Bd. Lascăr Catargiu se va restricţiona. Restricţia se va menţine până la finalizarea activităţii, conform Mediafax.
"Pe str. Paris, traficul va fi restricţionat doar către Bd. Aviatorilor iar pe reţeaua Iancu de Hunedoara, traficul va fi restricţionat doar către Bd. Aviatorilor", se mai spune în comunicat.
Poliţiştii oferă rute alternative: Piaţa Presei Libere- bd. Kiseleff- Piaţa Arcul de Triumf- Piaţa Charles de Gaulle- Calea Dorobanţilor- şos. Ştefan cel Mare, de asemenea pentru cei care doresc să ajungă în zona Victoriei pot să aleagă ruta Piaţa Presei Libere- Piaţa Montreal- bd. Mărăşti- bd. Ion Mihalache- Piaţa Victoriei.
Guvernul Cioloş a adoptat in decembrie un proiect de OUG pentru modificarea unor articole din Legea 223/2015 privind pensiile speciale ale militarilor.
Baza de calcul pentru stabilirea pensiei militare de stat nu va mai include diurnele de deplasare si de delegare, indemnizatiile de delegare, detasare sau transfer, compensatiile lunare pentru chirie, alocatiile de hrana, contravaloarea echipamentelor tehnice.
Baza de calcul folosita pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la functia de baza in 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate in calitate de militar/politist/functionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea beneficiarilor, militari, politisti, functionari publici cu statut special la data trecerii in rezerva.
Aceste eliminări vor duce la creșteri mai mici decât cele ce s-ar fi acordat dacă legea votată în 2015, la insistențele vicepremierului de atunci Gabriel Oprea, ar fi rămas neschimbată.
De asemenea, ordonanta lui Cioloș a eliminat și cea de-a 13-a pensie, considerată și ea nepotrivită în condițiile în care deficitul de la fondul pensiilor este alimentat an de an de la bugetul de stat.