Pe aceeași temă
Europarlamentarul german Peter Simon (membru S&D) spune la RFI că acţiunile Parlamentului privind legile justiţiei sunt "inacceptabile" şi califică situaţia din România drept "ciudată".
El se arată "absolut sigur că evenimentele din prezent sunt cel puţin un motiv pentru Comisia Europeană să se gândească mai bine dacă e timpul să deschidă o procedură de infringement".
Peter Simon: Din punct de vedere european, e puţin ciudat că în România, lupta împotriva corupţiei, lupta pentru întărirea justiţiei, lupta pentru sprijinirea procurorilor în desfăşurarea meseriei lor nu este îmbunătăţită, ci dimpotrivă, este împiedicată. E un pic ciudat. În mod normal, te-ai aştepta ca un stat membru al UE să încerce să devină mai bun din această perspectivă, dar în România se întâmplă pe dos. Încet-încet, ne obişnuim cu asta, vedem ce se întâmplă în Polonia, vedem evoluţiile din Ungaria, trendul este de slăbire a sistemului judiciar. Este complet inacceptabil. Cred că e bine că pe de o parte publicul din România şi pe de altă parte şapte ţări europene i-au spus clar Guvernului de la Bucureşti că se află pe un drum periculos.
Peter Simon
Credeţi că România riscă sancţiuni europene, după model polonez?
Peter Simon: Sunt absolut sigur că evenimentele din prezent sunt cel puţin un motiv pentru Comisia Europeană să arunce o privire mai atentă asupra situaţiei, să se gândească mai bine dacă e timpul să deschidă o procedură de infringement. Trebuie să spun că nu am avut ocazia să văd proiectele de lege, dar din câte înţeleg şi din câte am citit, sunt lucruri inacceptabile şi incompatibile cu valorile europene privind justiţia.
Veţi discuta cu reprezentanţii PSD?
Peter Simon: În primul rând, e clar că atunci când asemenea lucruri sunt făcute într-un stat membru, discuţia la nivel european nu trebuie să ţină cont de apartenenţa politică. Valorile europene nu sunt negociabile, nu au nimic de-a face cu stânga sau dreapta ori cu numele partidului care conduce ţara respectivă (...). Deci e clar că trebuie să avem o discuţie în Parlament, e clar că şi în familia politică va trebui să avem o asemenea discuţie, dar pentru mine (...), este evident că e important ca în orice stat membru baza legală pentru lupta împotriva corupţiei şi a spălării banilor să fie îmbunătăţită şi nu din contra. Iar din ce citesc eu despre România, indiferent ce partid conduce această ţară, mi se pare că se întâmplă exact opusul a ceea ce trebuie făcut.