Pe aceeași temă
Cursdeguvernare.ro arata ca indicatorul utilizat de Eurostat pentru a determina relatia dintre munca si bunastare, rata de sărăcie relativă la gospodăriile cu intensitate foarte ridicată a muncii, plasează România la un nivel de 14,2%, față de o medie UE de numai 5,5%, la o distanță mare chiar fata de tarile fost comuniste, Polonia avand 6,4%, iar Bulgaria 3,3%.
Rata de sărăcie relativă indică numărul familiilor care obțin un venit pe membru situat sub 60% din media națională, după ce s-au adunat și toate transferurile sociale iar populația luată în calcul are vârsta cuprinsă între 0 și 59 de ani.
Intensitatea foarte ridicată a muncii se referă la un raport de 0,85 între numărul de luni de muncă depusă de membrii apți ai unei familii și numărul maxim teoretic de luni pe care le puteau munci, fiind vorba de un randament de peste 85% al capacității de muncă a unei familii.
Indicatorul este relativ la situația dintr-o anumită țară si nu permite comparații între țări decât din perspectiva gradului de inegalitate socială generată prin modalitățile de remunerare a muncii și politicile sociale aferente.
Sansele reduse pe care le au tinerii
Dacă se tine cont de recordul olandez de 1,6%, care ar trebui luat drept model, se poate face legătura cu proporția extrem de ridicată a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani care lucrează în această țară.
Olanda deține recordul de tineri care lucrează, 58,8%, la începutul crizei, în 2008, se atinsese 69,3%, in timp ce in România doar 22,5% dintre tineri lucreaza.
În privința evoluției în timp a ratei de sărăcie relativă în gospodăriile cu intensitate foarte ridicată a muncii, lucrurile nu s-au schimbat prea mult în 2014 față de perioada 2007 – 2008. In pofida creșterilor repetate și destul de consistente ale salariului minim pe economie, după ce acest indicator a ajuns la un minim de 12,7% în anul 2012, a început iar să crească și a depășit în 2014 nivelul consemnat la intrarea în criză.
În contextul unui nivel de taxare a muncii de doar 30% ( impozite și taxe aplicate pe retribuirea angajaților pentru munca depusă), mult sub nivelul mediu european de 35%, explicațiile cele mai probabile sunt plata prea mică în raport cu rezultatul activității și politica socială deficitară a statului, care nu a indexat în ultimii zece ani deducerile personale pentru venituri din muncă.
Efectul fiscal al acestor deduceri a fost micșorat substanțial pe zona de venituri reduse tocmai de introducerea impozitării cu cotă unică și de creșterea salariilor, ceea ce a crescut considerabil nivelul de impozitare efectivă, chiar dacă s-a menținut cota legală de taxare a veniturilor (altminteri pur teoretică, de 16%).
