Pe aceeași temă
De la începutul anului, România a rambursat peste 1,8 miliarde euro către Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și UE, iar, până în 2023, țara mai are de plată mai mult de 4,88 miliarde de euro.
Datoria către FMI a fost stinsă în februarie 2015, când s-au plătit 165 de milioane de euro. Către această instituție România a rambursat, în total, aproximativ 2,49 miliarde de euro. Astfel, restul sumei rămase, de peste 4,8 miliarde euro, trebuie plătită către Banca Mondială și Comisia Europeană, mai scrie Agerpres.
Graficul MFP arată că 2015 a reprezentat vârful de plată pentru împrumut, respectiv 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă trei plăți mari în 2017, 2018 și 2019. În 2017, România are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, în 2018 — 1,4 miliarde și în 2019 - un miliard.
Anul acesta, din 1,83 miliarde euro, mai sunt de plată 33,5 milioane de euro către Banca Mondială și Comisia Europeană.
În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE și BM. Prin acest aranjament, România a intrat în posesia a șapte dintre cele opt tranșe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro).
Cea de-a opta tranșă a fost considerată, la solicitarea autorităților române, de tip preventiv și, în contextul evoluțiilor macroeconomice favorabile, nu a fost utilizată.
***
Premierul Victor Ponta a declarat în septembrie că dorește un nou acord cu FMI, după ce anul acesta datoria către această instituție financiată internaționaă s-a încheiat.
Guvernul Ponta trebuie să explice însă liderului PSD și coaliției, cu argumente, de ce ar avea nevoie de un nou acord cu FMI, a avertizat Liviu Dragnea imediat după anunțarea intenției Cabinetului.
"Eu cred că România are nevoie de o analiză serioasă pe care s-o facă Guvernul şi s-o prezinte partidelor parlamentare şi preşedintelui Iohannis. (...) Trebuie să ia o decizie strategică. Cred că a ne da cu părerea despre necesitatea sau oportunitatea sau nu a unui nou acord cu FMI, fără să avem o analiză serioasă, complexă, ar fi o greşeală", a spus Dragnea, citat de Romania Libera.
Presedintele interimar al PSD a mai aratat ca asteapta informatii de la Palatul Victoria: "La coaliţie (...) Guvernul trebuie să prezinte o motivare serioasă şi dacă vrea un nou acord cu FMI şi dacă nu vrea un acord cu FMI".
Reactia lui Dragnea vine dupa ce atat premierul, cat si ministrul de Finante Teodorovici, s-au exprimat pentru un nou acord preventiv cu Fondul Monetar International.
“Cu siguranta vom cere in mod oficial ca FMI sa demareze anul acesta negocierile pentru un nou acord”, a spus marti ministrul roman de Finante. “Un acord cu FMI poate avea loc fara participarea Comisiei Europene, sunt doua lucruri diferite”, a mai spus Eugen Teodorovici, citat de Reuters.
Potrivit oficialului roman, discutiile cu Fondul se vor concentra pe implementarea de reforme structurale in vederea combaterii deficitului bugetar al tarii, despre care Teodorovici a spus ca e proiectat la 2,1% din PIB in 2016, dar poate urca pana aproape de 3% daca luam in considerare cresterile salariale planificate in sectorul public.
Si premierul Romaniei crede ca ideea unui nou acord cu FMI este buna, dar trebuie discutata in prima instanta in Coalitia de guvernare.
Victor Ponta a precizat ca Executivul roman nu mai are datorii la Fond, dar tinand cont de situatia politica si economica din regiune, un acord preventiv este binevenit.
"Ar fi un acord preventiv si pe reforme structurale, pe care vreau sa le continuam", a precizat premierul, subliniind ca detaliile unui astfel de acord vor putea fi puse la punct "dupa ce avem acordul de principiu al liderilor politici".