România, primul loc în UE la rata mortalității copiilor. Peste 150.000 de copii se culcă flămânzi

Dora Vulcan | 19.11.2019

Salvați Copiii și Avocatul Poporului au lansat marți un raport care arată o imagine apocaliptică privind respectarea drepturilor copilului în România.

Pe aceeași temă

Organizația Salvați Copiii, împreună cu Avocatul Poporului au lansat marți Raportul privind respectarea drepturilor copilului în România, un document complex, care surprinde modul deficitar în care principiul interesului superior al copilului este respectat în țara noastră.

Faptul că peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi sau că România ocupă primul loc din Uniunea Europeană la rata mortalității în rândul copiilor reprezintă doar câteva dintre concluziile care definesc societatea noastră, care relevă atenția acordată condiției copilului și drepturilor sale, arată raportul citat.

  • 21,5% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă - cea mai ridicată rată din UE; unde media este de UE 5,9% - şi peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie;

  • Mortalitatea în rândul copiilor situează România pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii de două ori mai mare decât media Uniunii pentru populaţia între 0-19 ani. România are cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din Uniunea Europenă, cu un capitol separat al mortalităţii sub un an, iar deprivarea materială severă în rândul copiilor sub 6 ani (21,5%) este cea mai ridicată din UE (media este de 5,9%);

  • rata mortalităţii în 2017 a fost de 61,69 la 100.000 copii şi adolescenţi, în timp ce media Uniunii Europene a fost de 31,60;

  • din comparaţia cu ţările cu venituri similare că rata mortalităţii pentru copiii mici (0-4 ani) în România este dublă,

  • România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană;

  • În 2018, în România s-au înregistrat 1.214 de decese ale copiilor sub un an, cu o rată a mortalităţii infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de naşteri) de 6,5%;

  • 94% din cazurile de abuz şi neglijare au loc în familie. Numărul real al copiilor victime este mult mai mare, majoritatea cazurilor nefiind referite de către serviciile sociale sau alţi specialişti care lucrează cu copiii (cadre didactice, medici etc.);

  • două treimi dintre copii au fost supuşi abuzului emoţional şi abuzului fizic uşor ca forme de disciplină;

  • unul din trei copii din ciclurile gimnazial şi liceal spun că au fost supuşi unor forme de violenţă fizică sau psihologică în şcoală;

  • Dintre toate victimele traficului de persoane identificate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, mai mult de jumătate sunt minori. Minorii sunt traficaţi atât intern cât şi internaţional în scopul exploatării sexuale, pentru săvârşirea de infracţiuni (furt, înşelăciune etc.) şi pentru exploatare prin muncă;

  • Incidenţa neşcolarizării este de 7 ori mai mare în rândul persoanelor cu dizabilităţi decât în rândul populaţiei generale;

  • Şcolile de masă sunt însă slab pregătite pentru integrarea şi sprijinirea copiilor cu dizabilităţi şi CES, din punct de vedere al accesibilizării materiale, şi în ceea ce priveşte pregătirea personalului didactic şi socializarea celorlalţi copii şi părinţi în spiritul educaţiei incluzive;

Copiii din România, rata mortalităţii cea mai mare din UE, deprivare materială severă alarmantă şi clivaj inacceptabil rural/urban


Deşi principiul interesului superior al copiilor este bine definit juridic, situaţia copilului în România rămâne una critică, cu peste o treime dintre copii trăind sub pragul sărăciei, cu un clivaj cronic între urban şi rural în ceea ce priveşte drepturile de bază - sănătate, educaţie, viaţă - şi un abandon şcolar care îşi pune amprenta asupra dezvoltării societăţii, arată raportul asupra respectării drepturilor copilului în România, realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii România şi Avocatul Poporului.

Astfel, România are cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din Uniunea Europenă, cu un capitol separat al mortalităţii sub un an, iar deprivarea materială severă în rândul copiilor sub 6 ani (21,5%) este cea mai ridicată din UE (media este de 5,9%).

Analiza situaţiei copilului şi a drepturilor sale în România scoate în evidenţă faptul că progresele înregistrate în ultimul deceniu sunt fie modeste (rata mortalităţii infantile, protecţia împotriva violenţei, combaterea sărăciei, sistemul de protecţie), fie nule (educaţie, protecţie medicală, protecţia copiilor cu dizabilităţi).

Mai mult, condiţiile de viaţă şi de accesibilitate la servicii s-au agravat în cazul copiilor de etnie romă şi a copiilor cu dizabilităţi.

"Atunci când analizăm modul în care societatea românească respectă obligaţia de a oferi copiilor un regim special de protecţie şi asistenţă, aşa cum cere Constituţia României, trebuie să ţinem seama de faptul că, în spatele acestor statistici, se află copii cu destine proprii. Interesele fiecărui copil sunt primordiale şi din această perspectivă trebuie să intervenim, fie ca reprezentanţi ai unei instituţii cu responsabilităţi în acest sens, fie ca părinţi ori simpli adulţi cărora le pasă de prezentul şi viitorul copiilor noştri.

Acest Raport va deveni un instrument important pentru instituţia pe care o conduc în munca mea şi a colegilor mei, a precizat Renate Weber, Avocatul Poporului.

"Tabloul general al felului în care sunt cu adevărat garantate drepturile copiilor în România este unul încă dramatic. Copiii sunt expuşi sărăciei extreme în număr mai mare decât adulţii, iar clivajul rural/urban este unul cronicizat, iar asta înseamnă acces retricţionat la servicii medicale şi de sănătate. Sărăcia are consecinţe grave şi pe termen lung, atât în privinţa educaţiei, cât şi a expunerii la diferite forme de abuz.

Scopul acestui Raport este să ne ajute pe toţi - actori sociali sau politici - să dezvoltăm programe dedicate copiilor, exact acolo unde e nevoie", a precizat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.


Sărăcia în rândul copiilor

Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă - cea mai ridicată rată din UE; unde media este de UE 5,9% - şi peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie.

Acest procent include persoanele ale căror venituri sunt mai mici de 60% din venitul mediu la nivel naţional (adică sub 616 lei/persoană/lună în 2017), incluzând prestaţiile sociale.

România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană.

În anul 2017, 19,1% din populaţie avea venituri sub pragul de sărăcie şi se aflase în aceeaşi situaţie în cel puţin doi din cei trei ani anteriori. În cazul copiilor, rata sărăciei persistente era de 28,8% în 2017. Deşi în scădere, conform celor mai recente date estimate EUROSTAT, România rămâne statul european cu cea mai mare diferenţă la indicatorul sărăciei sau excluziunii sociale între copii şi totalul populaţiei.

Peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural şi a fost calculată pe baza unui studiu din 2018, în care 3% dintre copii au răspuns că se culcă flămânzi în fiecare seară, şi încă 5% uneori
.

Nu există studii similare privind copiii din mediul urban.

Cei mai expuşi riscului sunt, de departe, copiii care au doi sau mai mulţi fraţi.

Pentru familiile compuse din 2 adulţi şi 3 sau mai mulţi copii, riscul de a trăi sub pragul de sărăcie era de 61,9% în anul 2017. Acelaşi risc este redus la mai puţin de jumătate pentru familiile cu 2 adulţi şi 2 copii (26,3%).

Chiar şi familiile monoparentale au un risc mult mai mic de a trăi în sărăcie (31,2%).



Mortalitatea în rândul copiilor


Mortalitatea în rândul copiilor situează România pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii de două ori mai mare decât media Uniunii pentru populaţia între 0-19 ani.

Astfel, în România, rata mortalităţii în 2017 a fost de 61,69 la 100.000 copii şi adolescenţi, în timp ce media Uniunii Europene a fost de 31,60.

Se observă din comparaţia cu ţările cu venituri similare că rata mortalităţii pentru copiii mici (0-4 ani) în România este dublă, şi mult mai mare decât alte ţări cu resurse financiare mai scăzute, cum sunt Muntenegru, Serbia sau Bulgaria. Se pune deci întrebarea inabilităţii României de a asigura supravieţuirea copiilor în condiţiile resurselor financiare pe care le are la dispoziţie.


Mortalitatea infantilă : În 2018, în România s-au înregistrat 1.214 de decese ale copiilor sub un an, cu o rată a mortalităţii infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de naşteri) de 6,5%.

Mai mult de jumătate dintre decesele sub un an se produc în prima lună de viaţă (mortalitate neonatală).

Analiza factorilor favorizanţi realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că o parte din aceste decese ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare antenatală, care ar fi permis atât intervenţii în sarcină, cât şi direcţionarea sarcinilor cu complexitate mare către unităţi echipate corespunzător.

Din păcate însă, o mare parte din gravide nu au beneficiat de investigaţii prenatale. De asemenea, un rol esenţial în salvarea bebeluşilor născuţi prematur o are dotarea corespunzătoare a secţiilor de neonatologie, motiv pentru care Salvaţi Copiii implementează, pentru al nouălea an consecutiv, cel mai amplu program naţional de dotare a maternităţilor cu aparatură medicală vitală.

Ratele mortalităţii infantile variază puternic la nivelul judeţelor.

Astfel, judeţele cu cele mai scăzute rate ale mortalităţii infantile în 2018 sunt Dâmboviţa (2,9%), Ilfov (4,1%), Arad şi Timiş (4,5%), Iaşi şi Alba (4,8%) şi mun. Bucureşti (3,6%).

La polul opus, cu rate ale mortalităţii de trei şi de două ori mai mari, se află Tulcea (15,5%), Botoşani (12,9%), Sălaj (11,5%), Călăraşi (11,2%) şi Caraş-Severin (10%).

Clivajul rural rural/urban

Rata mortalităţii infantile în mediul rural (7,9) este mult mai mare decat de cea din mediul urban (5,3).

În ciuda tendinţei descrescătoare a mortalităţii infantile în România, decalajul absolut dintre mediul rural şi cel urban s-a păstrat relativ constant până în 2014.

Dată fiind scăderea ratelor mortalităţii, în termeni relativi, decalajul urban-rural înseamnă că diferenţa dintre şansele copiilor din mediul rural la supravieţuire faţă de cei din mediul urban s-a înrăutăţit în general în perioada 1990-2018.

Educaţia şi vârsta mamei - Procentul cel mai mare de decese ale copiilor sub 1 an se înregistrează pentru mamele fără educaţie şi cele care au terminat doar şcoala primară, acesta scăzând ca funcţie a nivelului de educaţie al mamei. Vârsta mamei este de asemenea un factor important, cu rate mari ale mortalităţii atât la mamele adolescente, cât şi la cele peste 40 de ani.


Din datele deceselor sub 1 an, reiese că o treime (34,4%) din mamele pentru care s-a înregistrat frecvenţa controalelor prenatale nu au făcut niciun control prenatal, iar alte 27% au făcut doar între 1 şi 4 controale.

Distribuţia reţelei de servicii medicale este situată în special în mediul urban, unde funcţionează peste 90% din numărul de spitale, peste 95% din totalul dispensarelor, policlinicilor, centrelor medicale de specialitate şi unităţilor de ambulanţă, şi toate centrele de sănătate mintală.

Acoperirea scăzută cu vaccin. Faţă de anii 2014-2016, când datele Institutului Naţional de Sănătate Publică indicau de asemenea lipsa vaccinului ca unul din motivele principale ale vaccinării necorespunzătoare, răspunzătoare pentru aproximativ un sfert din cazurile de nevaccinare, în 2017 şi 2018 sub 2% din cazuri s-au datorat lipsei vaccinului. Se observă din statitica motivelor nevaccinării că refuzul părinţilor este un motiv invocat doar în aproximativ 5% din cazuri (uşor mai crescut pentru vaccinul ROR în special).

Acccesul la educație și neparticiparea școlară

Datele statistice înregistrează o scădere continuă a efectivelor de elevi în ultimii zece ani.

Potrivit unui studiu publicat de INS, populaţia şcolară va scădea până în anul 2060 cu 42,5%.

Vor fi cu 45,4% mai puţini copii cu vârstă potrivită pentru grădiniţă, iar scăderea se va resimţi puternic încă din 2030.

Cele mai dramatice scăderi ale populaţiei şcolare sunt aşteptate pentru judeţele: Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

Conform raportului MEN privind situaţia învăţământului preuniversitar, în anul şcolar 2017 - 2018, erau cu 24.000 elevi mai puţini decât în anul anterior şi cu aproximativ 349.000 mai puţini decât în anul şcolar 2009-2010. Singurele creşteri s-au înregistrat în cazul învăţământului primar şi în cel profesional.

Reducerea populaţiei şcolare are în principiu la bază scăderea populaţiei, amplificarea fenomenului migraţiei şi diferenţele de infrastructură şcolară dintre mediile de rezidenţă.

Clivajul rural/urban se vede şi în privinţa numărului de copii şcolarizaţi.

În cazul învăţământului preşcolar, numărul copiilor scade cu peste 4.000 în anul şcolar 2017-2018 faţă de anul precedent în mediul rural, în timp ce în mediul urban creşte cu o cifră similară. Numărul elevilor din învăţământul primar creşte în mediul urban cu 3,1%, iar în mediul rural această creştere este de doar 0,89%. În învăţământul gimnazial, numărul elevilor scade în mediul rural cu 7,7%, în timp ce mediul urban înregistrează o scădere de 2.5%.

Datele fac referire la mediul în care funcţionează unităţile de învăţământ, nu cel de domiciliu al copiilor. Cu alte cuvinte, decalajele se explică parţial şi prin copiii care locuiesc la sat, dar învaţă în oraşele apropiate de casă.

Abandonul şcolar - La nivelul anului şcolar 2017-2018, rata abandonului şcolar la nivel naţional în învăţământul primar şi gimnazial era de 1,7% (aprox. 30.000 elevi). Cea mai mare rată a abandonului şcolar s-a înregistrat în Regiunea Centru cu 2,6%, urmată de Regiunea Sud-Est, cu 2%.

Mediul rural se confruntă cu un număr considerabil mai mare de copii care abandonează şcoala, cu un procent de 2,2% în 2015, faţă de cel urban cu 1,5% în acelaşi an. În anul şcolar 2016-2017, învăţământul primar şi gimnazial a înregistrat o rată a abandonului de 1,1% în urban şi 2.3% în rural.

România şi-a asumat ca până în 2020 să ajungă la o rată a părăsirii timpurii a şcolii de 11,3%. Conform Strategiei privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Şcolii, una dintre cele mai importante măsuri de prevenţie a acestui fenomen este programul Şcoala după şcoală (ŞDŞ).

Totuşi, conform unui studiu al Salvaţi Copiii România, majoritatea costurilor asociate programelor şcoală după şcoală sunt suportate de părinţi, doar 10% dintre respondenţi afirmând că o altă instituţie acoperă o parte din costuri (7,6%) sau toate costurile (2,5%).

Costurile de şcolarizare sunt principalul motiv de abandon şcolar în comunităţile marginalizate. Pentru o parte dintre elevi, mai ales pentru cei din zonele rurale sărace, unul dintre aceste costuri restrictive este cel aferent transportului către şi de la şcoală. La nivelul anului şcolar 2015-2016, peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.

Deşi este menţionată în rapoartele anuale ale MEN ca măsură de combatere a abandonului şi oferire de şanse egale pentru copii de a frecventa şcoala, decontarea parţială sau totală a transportului vine cu o serie de limitări. Tarifele maxime pe kilometru impuse transportatorilor nu sunt respectate în multe situaţii, ceea ce face ca abonamentele să fie suportate integral de către părinţi.

"Fac naveta din Dorobanţu, iar abonamentul 450 de lei nu mi se decontează deloc. De la Dorobanţu până în Constanţa sunt 36 de km, iar abonamentul ar trebui să coste 125 de lei. Operatorul de transport nu a fost de acord să treacă o sumă mai mică de vreme ce el încasează mai mult. Mereu mergem cu carnetul de elev şi avem o reducere de 20 de lei", ne-a povestit o adolescentă ai cărei părinţi sunt nevoiţi să facă eforturi financiare mari pentru a o putea trimite la liceu în Constanţa.

Subfinanţarea educaţiei Prin prorogări repetate de la Legea Educaţiei care prevede minim 6% din PIB alocare bugetară pentru finanţarea educaţiei naţionale, Guvernul României a alocat în medie, în cei opt ani de la adoptarea Legii 1/2011, aproximativ 2.83% din PIB pentru educaţie. Media europeană a investiţiilor în educaţie este de 4.7%.

Abuzul și neglijarea copiilor

Aproape 15.000 de cazuri de abuz şi neglijare au fost raportate de către DGASPC-uri în 2018. 94% din cazurile de abuz şi neglijare au loc în familie.

Din studiile sondaj reiese că numărul real al copiilor victime este mult mai mare, majoritatea cazurilor nefiind referite de către serviciile sociale sau alţi specialişti care lucrează cu copiii (cadre didactice, medici etc.).

Violenţa ca formă de disciplină - Potrivit datelor de sondaj, două treimi dintre copii au fost supuşi abuzului emoţional şi abuzului fizic uşor ca forme de disciplină. Nefiind conştienţi de efectele negative ale acestor comportamente asupra copiilor, părinţii utilizează aceste forme de abuz pentru a corecta comportamentul copiilor.

Violenţa în şcoală - Aproximativ unul din trei copii din ciclurile gimnazial şi liceal spun că au fost supuşi unor forme de violenţă fizică sau psihologică în şcoală. O proporţie şi mai mare a fost a victimelor din mediul online. Violenţa repetată asupra copiilor poate avea repercusiuni grave pentru sănătatea lor mintală şi performanţa şcolară.

Trafic de copii - Dintre toate victimele traficului de persoane identificate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, mai mult de jumătate sunt minori. Minorii sunt traficaţi atât intern cât şi internaţional în scopul exploatării sexuale, pentru săvârşirea de infracţiuni (furt, înşelăciune etc.) şi pentru exploatare prin muncă.

Copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale


Conform datelor ANPDCA, în România, există 65.731 copii cu dizabilităţi. Cifra nu include însă copiii ai căror părinţi nu au făcut demersuri pentru încadrarea oficială într-un grad de handicap.

Majoritatea copiilor cu dizabilităţi sunt îngrijiţi de propriile familii, dar există şi un număr foarte mare de copii încadraţi în grad de handicap care se află în sistemul de protecţie specială.

Integrarea educaţională a copiilor cu dizabilităţi - Incidenţa neşcolarizării este de 7 ori mai mare în rândul persoanelor cu dizabilităţi decât în rândul populaţiei generale.

Conform unor date din 2016, mai puţin de jumătate (42%) erau încadraţi în şcoli de masă. Încă 26% erau înscrişi în şcoli speciale sau beneficiau de educaţie specială de grup şi 3% erau educaţi în regim individual. Aproximativ 29% dintre copiii cu dizabilităţi nu erau înscrişi în învăţământ, dar acest grup include şi copiii de vârste foarte mici. Totuşi, peste 6.000 de copii cu dizabilităţi cu vârsta de peste 5 ani nu erau înscrişi în nicio formă de învăţământ.

Şcolile de masă sunt însă slab pregătite pentru integrarea şi sprijinirea copiilor cu dizabilităţi şi CES, din punct de vedere al accesibilizării materiale, şi în ceea ce priveşte pregătirea personalului didactic şi socializarea celorlalţi copii şi părinţi în spiritul educaţiei incluzive:

- Doar 30% dintre şcoli sunt dotate cu rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi motorii;

- Aproximativ 15% dintre şcoli sunt dotate cu toalete accesi­bilizate pentru persoane cu dizabilităţi; Curicula şi materialele educaţionale sunt în general neadaptate nevoilor copiilor cu CES;

- Cadrele didactice cu atribuţii în sprijinirea copiilor cu CES sunt prea puţine şi insuficient pregătite;

- Copiii cu dizabilităţi sunt discriminaţi în şcolile de masă, uneori chiar de către conducerea şcolii care nu doreşte să îi înscrie sau nu le acceptă însoţitori;

- Copiii cu dizabilităţi care frecventează şcoli de masă sunt discriminaţi adesea de către colegi şi de către părinţii colegilor, care consideră că prezenţa în clasă a unui copil cu nevoi speciale afectează negativ performanţa clasei.

Date de context:

- În 2018, în România trăiau 3.680.850 de copii.

- La 1 ianuarie 2018, procentul copiilor rezidenţi în mediul rural era cu foarte puţin mai mare decât al copiilor din mediul urban, diferenţa reală fiind de doar 0,32% (13.228) mai mulţi copii în mediul rural.

- Dacă la grupa de vârstă 15-19 ani majoritatea copiilor locuiesc în sate (peste 55%), cei mai mulţi copii între 0 şi 4 ani trăiesc în oraşe.

- Ponderea copiilor diferă de la o regiune la alta cu până la 6 procente. Cei mai mulţi copii, proporţional în populaţia regiunii, se află în regiune cu cel mai înalt nivel de sărăcie relativă: Regiunea Nord-Est are 24,5% din populaţie sub 19 ani şi o rată a sărăciei de 33,4%. În contrabalans, regiunea cea mai înstărită, Bucureşti Ilfov cu o rată a sărăciei relative de doar 6,1%, are cea mai mică proporţie de copii dintre toate regiunile (18,5%).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22