Pe aceeași temă
Neoficial, este cunoscut faptul că 4 dintre cei 9 judecători CCR sunt beneficiari de pensie specială. Această amânare este o veste cât se poate de proastă pentru România, asta din cauză că eliminarea pensiilor speciale reprezintă un jalon important în PNRR, iar țara noastră trebuie să trimită cererea pentru tranșa de plată cu numărul trei până la finalul lunii septembrie.
Prin cererea de plată numărul 3, ţara noastră ar urma să primească 3,14 miliarde euro (2,04 miliarde euro - grant şi 1,095 miliarde euro - împrumut). Mai mult, înainte de trimiterea ei, Guvernul ar trebui să transmită Comisiei Europene documentul final privind proiectele pe care doreşte să le finanţeze prin Mecanismul RePowerEU, alocarea acordată ţării noastre fiind de 1,4 miliarde de euro pentru creşterea gradului de independenţă energetică.
Dat fiind că judecătorii CCR au amânat dezbaterile pe această lege, programul se strânge foarte mult pentru România. După ce vor adopta decizia, judecătorii CCR trebuie să elaboreze și motivarea acesteia o parte tehnică care va dura.
Din acest motiv, este posibil ca și în cazul unui verdict de neconstituționalitate dat pe 2 august, programul să se restrângă foarte mult din cauză că trebuie așteptată și motivarea judecătorilor.
Premierul Marcel Ciolacu anunța că este pregătit pentru toate scenariile, iar dacă judecătorii CCR vor declara neconstituțională această lege, atunci va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a face modificările necesare, iar legea să fie trecută în regim de urgență.
4 dintre cei 9 judecători au deja pensii speciale importante, iar un al cincilea ar aspira și el la acest statut. Faptul că judecătorii CCR sunt beneficiari de pensii speciale ar putea constitui motivul pentru care toate legile privitoare la eliminarea pensiilor speciale au fost ”trântite” la Curtea Constituțională.
Comentarii 2
nick - 07-26-2023
Pentru EI privilegiile sunt mai presus decit interesul national.Cuvinte,expresii fara fond.
RăspundeRadu - 07-26-2023
Interesul poartă fesul. Nu-i prima dată când acest "cimitir al elefantilor" numit Curtea Constituţională a României (CCR) se comportă ca o institutie puternic politizată care prin actiuni anacronice a sabotat constant toate încercările de modernizare a societătii românesti. Spre exemplu, chiar anul trecut CCR decizia de neconstituţionalitate a legii prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor: (Vezi: https://romania.europalibera.org/a/pensii-speciale-constitutionale/31835970.html Astfel, parlamentarii și-au recăpătat privilegiile și pot să-i sfideze în continuare pe românii obișnuiți, care , după o viață de muncă au niste pensii de mizerie. Dar, dincolo de ticălosia CCR se află ipocrizia PSD care anul trecut a insistat ca proiectul lor de de lege privind desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor să fie cel adoptat. Acum PSD-istii sustin din nou că ei nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru parlamentari si că vor repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, până când, într-un final se va ajunge la rezultatul dorit. Ipocrizia este că prin aceste tergiversări si decizii de neconstitutionalitate parlamentarii beneficiază pe mai departe de pensii nesimtite. In plus, duplicitatea PSD este evidentă când se pronuntă categoric fără pensii speciale pentru parlamentari, dar fără sa faca acelasi lucru cu pensiile speciale ale primarilor care au fost introduse prin Codul Administrativ în timpul guvernului Dăncilă în anul 2019. Chiar dacă pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, legea fiind prorogată pe termen limitat, urmând ca după expirarea termenului de amânare să producă efecte. De aceea si in acest caz este nevoie de abrogarea legii. De data asta CCR a amânat luarea unei decizii în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul, până pe 2 august si respectiv pe 2 septembrie, pe motiv că sunt necesare lămuriri suplimentare, desi adoptatrea celor două acte normative reprezintă reforme obligatorii la care România s-a angajat pentru atragerea de ponduri europene pentru proiectele incluse in Planul National de Redresare si Rezilientă. Fără aceste "jaloane" există riscul pierderii unor transe importante de resurse financiare europene in conditiile in care România se află intr-un deficit bugetar excesiv.
Răspunde