România, țara cu cei mai mulți tineri din UE care părăsesc școala timpuriu

Redactia | 25.05.2022

Locul fruntaș cu cele mai multe persoane care au părăsit școala timpuriu în 2021 este deținut de România cu 15%, în timp ce cel mai mic procent este înregistrat de Croația, cu 2%.

Pe aceeași temă

România a fost urmată de Spania și Italia (ambele cu 13%), precum și de Bulgaria, Ungaria și Germania cu 12% fiecare, relatează publicația Stockwatch, citată de Rador.

Printre țările cu cele mai scăzute procente în 2021 se mai numără Slovenia, Grecia și Irlanda (3%), Lituania și Țările de Jos (5%).

Potrivit Eurostat, în 2021, procentul persoanelor care au abandonat de timpuriu studiile și formarea profesională a fost mai mic pentru femeile tinere decât pentru bărbații tineri în toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei și României.

Peste media Uniunii Europene se situează procentul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani care au părăsit școala devreme în Cipru, țara înregistrând un procent cu puțin peste 10%, scrie publicația Stockwatch, citată de Rador.

Dimpotrivă, în Uniunea Europeană pare să existe o scădere constantă în ultimii 10 ani din 2011 până în 2021, și anume de la 13% în 2011 la 10% în 2021.

Potrivit Eurostat, termenul „abandon timpuriu al școlii” se referă la cei care abandonează educația și formarea profesională la vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani.

Trebuie remarcat că statele membre UE și-au stabilit ca obiectiv reducerea ratei abandonului școlar timpuriu la mai puțin de 9% la nivelul UE până în 2030.

Șaisprezece state membre au reușit deja acest lucru, și anume Belgia, Cehia, Irlanda, Grecia, Franța, Croația, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda și Suedia.

Se observă că mai mulți bărbați tineri au părăsit educația și formarea mai devreme în comparație cu femeile în 2021 – 11% dintre bărbați față de 8% dintre femei.

Comparativ cu 2020, atât procentul bărbaților care părăsesc școala devreme, cât și procentul femeilor a scăzut ușor cu 0,4, respectiv 0,1 puncte procentuale.

Majoritatea statelor membre UE au înregistrat o rată mai mică de abandonări timpurii în 2021 comparativ cu 2011. Excepții au fost Luxemburg, Slovacia, Suedia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Polonia și Germania, care au raportat o creștere mică (sub 3 puncte procentuale).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22