Rusia, dispusa sa accepte SUA în formatul de negocieri privind Ucraina

P.c. | 22.04.2015

Pe aceeași temă

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat ca Rusia nu are nimic impotriva includerii SUA in negocierile legate de situatia din Ucraina. John Tefft, ambasadorul SUA la Moscova, declarase cu putin timp inainte ca Barack Obama nu ar fi împotrivă să ia parte la negocierile în așa-zisul format 'Normandia' cu privire la Ucraina, relateaza Agerpres.

 

'Rusia va saluta orice țară dispusă să exercite influență asupra Kievului pentru ca acesta să respecte acordul de la Minsk', a mai spus Peskov.

 

Ambasadorul american la Moscova a declarat ca Obama nu ar refuza o astfel de participare: 'Cred că, dacă ar fi invitat, el (Obama) ar accepta cu bucurie să participe la acest proces', a afirmat șeful misiunii diplomatice americane în Rusia, indicând că liderul SUA comunică și acum în mod constant și cu președintele rus Vladimir Putin și cu alți președinți. În opinia sa, 'cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande fac față cu brio sarcinilor' în cadrul negocierilor cu privire la Ucraina.

 

CITITI SI: Soldatii americani ajung in Ucraina. Moscova critica actiunea SUA

 

Tefft a subliniat faptul că SUA nu vor furniza sisteme antitanc Ucrainei, ajutorul american fiind compus în principal din echipamente defensive: veste antiglonț, ochelari, aparate de vedere pe timp de noapte etc.

 

Economistul Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Vladimir Putin (2000-2005), declarase recent că scopul principal al lui Putin în stadiul actual al conflictului din Ucraina este de a-l angaja pe președintele american Barack Obama și de a-l 'forța' la o 'tranzacție mare' privind împărțirea sferelor de influență, așa cum au făcut-o la timpul lor Stalin, Roosevelt și Churchill, potrivit Ukrinform.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22