Pe aceeași temă
Grupul Adevărul Holding a anunţat pe 8 iulie decizia de sistare a colaborării cu distribuitorul de presă Rodipet. Motivul enunţat de trustul de presă, patronat de Dinu Patriciu, este cel al refuzului repetat al Rodipet de a-şi achita datoriile în valoare de peste 1,2 milioane de euro. Decizia holdingului a generat un efect de domino pe piaţa media românească. Pe rând, Publimedia, divizia de publishing a trustului MediaPro şi Jurnalul Naţional, editat de către trustul Intact, au anunţat fiecare suspendarea relaţiilor comerciale cu Rodipet.
Adevărul a încercat în repetate rânduri să-şi recupereze datoria, iniţiind întâlniri şi negocieri cu firma patronată de omul de afaceri libanez Hassan Awdi.
Toate demersurile au rămas însă fără ecou. Situaţia a explodat însă, în noaptea de 6 spre 7 iulie, la Serviciul Expediţii, din Casa Presei Libere, când reprezentanţii Rodipet au refuzat să preia publicaţiile trustului. Tribunalul Bucureşti a dispus în martie anul trecut începerea procedurii generale de insolvenţă a Rodipet, după ce 4 firme au reclamat creanţe în valoare de circa 2.600 lei. Totuşi, la acel moment, starea de insolvenţă a fost evitată prin faptul că Rodipet şi-a plătit imediat datoriile.
Totodată, trustul patronat de Dinu Patriciu a anunţat declanşarea procedurilor juridice pentru recuperarea datoriilor, înaintând instanţei o cerere de deschidere a procedurilor de insolvenţă a companiilor Rodikiosk SRL, Star Collection Agency şi Network Press Concept.
În acest scandal s-au sesizat şi instituţiile statului.
Astfel, AVAS a cerut Corpului de Control al Guvernului să realizeze o verificare în profunzime a companiei patronate de Hassan Awdi. Hotărârea AVAS survine pe fondul deciziei de numire a unui administrator provizoriu şi chiar a celei de desfiinţare a contractului de privatizare, pe motivul nerespectării acestuia de către cumpărător. Privatizarea gigantului de distribuţie a fost realizată sub mandatul premierului Adrian Năstase, când preşedinte al AVAS era Ovidiu Muşetescu. Jurnalistul Grigore Cartianu a prezentat strategia de piaţă folosită de fostul monopol de stat: Hassan Awdi a folosit mamutul difuzării din România ca pe un instrument de şantaj. A acumulat datorii imense faţă de marile trusturi de presă, mizând pe faptul că niciunul dintre acestea nu vrea să-şi taie canalele de acces spre marele public.
Precizăm că şi revista 22 este împovărată de datoriile pe care gigantul Rodipet nu i le plăteşte.