Schimbare de gardă la DNA. Lupta anticorupție va continua cu fermitate, asigură Lazăr

Redactia | 12.07.2018

Odată cu preluarea conducerii interimare a DNA pentru o perioadă de șase luni de către Anca Jurma, procurorul general Augustin Lazăr a dat asigurări că lupta anticorupție va continua cu fermitate.

Pe aceeași temă

 

 

 

Noua șefă DNA a spus la preluarea funcției că prioritatea sa este combaterea corupției la nivel înalt, cu respectarea normelor procedurale și a standardelor europene, și că va milita ca DNA să-și păstreze independența.

 

”Aș dori să reamintesc câteva din prioritățile Ministerului Public și DNA. Prima dintre ele, în România lupta anticorupție va continua cu fermitate. DNA va apela la resursele pe care le are, resursele umane care au făcut din această instituție una recunoscută pe plan internațional. Anca Jurma este tocmai persoana potrivită (...) este un procuror cu experiență mare în Ministerul Public, cu o foarte bună pregătire profesională”, a spus Lazăr.

 

El i-a mulțumit Laurei Codruța Kovesi pentru activitatea sa. De asemenea, Lazăr a declarat că ”nu putem uita că motivele revocării generează o îngrijorare în rândul procurorilor”. ”Cu toate acestea, procurorii sunt profesioniști și își respectă rolul prevăzut în Constituție”.

 

La rândul ei, Anca Jurma a spus că va asigura un interimat ”echilibrat” și că prioritatea sa este ca DNA să rămână o instituție puternică și independentă.

 

"DNA este atât o parte a sistemului judiciar românesc, cât şi o autoritate naţională anticorupţie (...) Direcţia are o răspundere majoră în îndeplinirea mandatului pe care legea i-l conferă şi anume combaterea corupţiei la nivel înalt (...) DNA va trebui să rămână în continuare o instituţie puternică, independentă şi relevantă, atât timp cât România se confruntă cu fenomenul corupţiei", a spus Anca Jurma.

 

Noul șef interimar al DNA a mai afirmat că activitatea DNA se va face cu respectarea normelor procedurale.

 

Consilieră a Laurei Codruța Koveși, Anca Jurma este procuror cu o vechime de 28 de ani și a fost și procuror şef al Serviciului de cooperare internaţională, de informare şi relaţii publice din cadrul DNA.

 

Anterior, aceasta a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În perioada 2000 – 2002 a îndeplinit funcţia de procuror şef al Biroului de cooperare internaţională şi programe din cadrul Secţiei de reprezentare şi cooperare internaţională din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Din anul 2010 este vicepreşedinte al Reţelei Europene Anticorupţie (EPAC/EACN). Din 2004 este membră a delegaţiei României la Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), organism în cadrul Consiliului Europei.

 

Anca Jurma este doctor în Drept la Universitatea din București, Facultatea de Drept.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22