Pe aceeași temă
Incalzirea globala si criza energetica majora generata de spectrul epuizarii rezervelor de combustibili fosili pun tot mai mult sub semnul intrebarii capacitatea actualului model dominant de dezvoltare de a le face fata. Indiferent de masurile preconizate, este aproape de domeniul evidentei ca omenirea nu poate gasi la timp suficiente surse care sa substituie petrolul si sa-i stinga setea energetica si nici nu poate adopta masuri rezonabile spre a evita derapajul rapid spre un dezastru ecologic astfel anuntat. Cercul vicios - utilizarea combustibililor fosili, accentuarea efectului de sera, dereglarea climatica, sporirea necesitatii de energie - devine astfel implacabil si (aparent) fara iesire. Sub presiunea evolutiilor realitatilor si a imperativului solutiilor urgente se nasc diferite teorii, unele cu priza politica accentuata. In California, A. Schwarzenegger a facut din global warming tema centrala a alegerilor din toamna pentru un nou mandat de guvernator, iar in Franta ecologistul N. Hulot nu exclude candidatura sa la prezidentialele din 2007, in numele combaterii "pericolului climatic care ameninta umanitatea".
Totodata, dupa cum remarca P.A. Delhommais in Le Monde, subiectelor clasice - protectia sociala, flexibilitatea pietei muncii, somajul tinerilor sau datoria publica - o tema economica inedita tinde sa li se alature in viitoarele campanii electorale: cea a descresterii economice, in voga in unele cercuri militant-intelectuale occidentale, indeosebi franceze. Se porneste de la ideea simpla ca, pentru a creste, orice economie are nevoie mai ales de resurse energetice, si cum acestea sunt limitate, cresterea in sine este un nonsens. Iar in conditiile actuale, cand penuria de resurse se conjuga cu criza climatica, se impune sa optam cat mai rapid pentru solutia descresterii, pentru a evita colapsul ecologic. "Fiecare dintre noi intelege ca o crestere infinita este imposibila material intr-o lume finita", citim in programul Partidului Descresterii, initiat in aprilie la Paris. Asemenea teze se raspandesc repede cu contributia notorietatii unor partizani ai lor precum: militantul contra produselor modificate genetic José Bové, liderul Verzilor, Yves Cochet, realizatorul TV si consilierul pe probleme ecologice al presedintelui Chirac, N. Hulot, sau astrofizicianul H. Reeves. Asa cum au remarcat deja unii analisti, aparent de o mare simplitate, conceptul de descrestere si mesajul sau politic se bazeaza in realitate pe fundamente stiintifico-filosofice complexe, in unele privinte chiar obscure. Descresterea este proclamata la nivel individual si social ca o cale de "dezintoxicare, o desalienizare, o curatare"..jpg)
Pe fond, se considera ca: "Noi analizam economia ca pe un sistem de transformare de materie si de energie guvernat de legile fizice, si nu ca pe o masina in perpetua miscare, condusa de forte exogene, cu moneda ca unic medium", cum afirma unul dintre ganditorii miscarii, Robert Ayres, care, in plus, preconizeaza masurarea productiei si a schimburilor mai degraba in jouli, decat in euro sau dolari!
Asemenea idei ale "inamicilor cresterii" isi gasesc diferite replici contestatare, deopotriva din partea neoliberalismului (din ratiuni usor de inteles) si a pozitiilor socializante (care nu vad posibila eradicarea saraciei fara crestere economica, singura care poate asigura fluxul de resurse necesar producerii de bunuri publice si promovarii obiectivelor sociale). Totusi, explicatiile mai amanuntite aduc clarificari. Descresterea e conceputa ca o notiune complexa, dinamica; ea se opune cresterii economice in sine, dar nu oricarui progres: asa, de pilda, descresterii energiilor fosile trebuie sa i se substituie o crestere a energiilor regenerabile, dupa cum o crestere a agriculturii biologice sau una in materia cercetarii stiintifice nu pot fi decat binevenite. O dezvoltare tehnico-stiintifica adecvata cu o schimbare a mentalitatilor corespunzatoare constituie cheia stabilirii si promovarii unor noi criterii ale cresterii si, oricum, trebuie folosite altele decat PIB pentru a masura bogatia unei natiuni.
Astfel nuantata, noua teorie da nastere cel putin la o serie de intrebari si reflexii, inainte de a fi etichetata drept o noua utopie, elaborata de indivizi care traiesc intr-o societate prospera si ignora situatia reala din multe parti ale lumii. Oricum, o expresie a preocuparii pentru o realitate presanta si un exercitiu aferent de asimilare teoretico-sociala!
Desi supusa direct si masiv manifestarilor schimbarilor climatice, societatea romaneasca le suporta cu docilitate, fara reactii semnificative de analiza si actiune practica in privinta prevenirii si reducerii efectelor acestora. In conditiile in care militantismul - atat civic, cat si politic - ecologist este cvasiinexistent, victimele si pagubele inundatiilor si ale caniculei raman simple cifre de inventar, remarcate de mass-media, dar indiferente mediului politic. Integrarea in UE va presupune insa si adoptarea modelului occidental de reactie in domeniu, respectiv elaborarea si aplicarea de planuri anticanicula, programe de combatere a poluarii aerului, informarea adecvata si corecta a publicului si, nu in cele din urma, crearea unei educatii si a unei mentalitati adaptate noilor realitati climato-ecologice. Asimilarea problematicii printre preocuparile politicii ramane si ea o prioritate.
