Pe aceeași temă
De asemenea, ministrul Mediului atrage atenția că ceea ce trebuie schimbată la Ministerul Mediului este abordarea, pentru că nu taxele și nici restituirea lor, așa cum a făcut PSD, reprezintă soluția, ci schimbarea politicii de mediu, cu o îmbunătățire a calității aerului.
„Cred că ea trebuie să fie concepută ca taxă de poluare şi cuantumul taxei să depindă de cantitatea de noxe eliberate în atmosferă.
Formulele care au fost încercate au intrat în contradicţie cu reglementările la nivel european.
Se ştie că taxele indirecte trebuie să respecte reglementările europene.
Această taxă poate fi gândită şi ca un impozit pe proprietate variabil, dar şi aici există riscul să contravenim principiului că o taxă depinde de valoarea unui bun.
Când vom ajunge la o formulă care să fie acceptabilă la nivelul Comisiei Europene o vom anunţa public, dar decât să mai venim iarăşi cu o taxă ca să mai luăm bani de la proprietarii de maşini şi după aia să trebuiască să-i dăm înapoi, mai bine măsurăm de şapte ori şi stabilim ceea ce suntem siguri că va fi acceptat la nivelul instituţiilor europene”, a spus premierul Ludovic Orban, joi, la preluarea mandatului de noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.
Acesta spune că din bugetul de 2,4 miliarde de lei al Ministerul Mediului 1,8 miliarde s-au cheltuit pentru restituirea acestei taxe, fără a găsi soluții pentru îmbunătățirea calității aerului.
Acesta e motivul pentru care, în mandatul său de ministru, se va axa în special pe conceperea de programe care să aducă îmbunătățiri în privința calității aerului, a mai spus Alexe.
Piaţa mașinilor second-hand a crescut în 2017 cu 74% faţă de 2016, până la jumătate de million de unităţi, potrivit unei analize realizate de Autovit.ro pe baza datelor oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Motivul acestei creșteri fără precedent este eliminarea timbrului de mediu de la începutul anului 2017.
Eliminarea acestei taxe a fost realizată de Liviu Dragnea, inițiatorul unui proiect de lege votat de PSD-ALDE în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare.
Datele DPRCIV, publicate la jumătatea lunii martie 2019, arătau că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi, informează News.ro.