Pe aceeași temă
Doina Gradea, președinte-director general TVR consideră că jignirile aduse unor jurnaliști TVR care nu sunt împărtășesc pe de-a întregul doctrina PSD, așa cum reies din înregistrările făcute de realizatorul de televiziune Dragoș Pătraru, sunt doar niște porecle cu care se alintă jurnaliștii între ei pe holurile instituției publice, relatează Ziare.com
Rămasă la aș-zisele audieri, doar între susținătorii PSD-ALDE, șefa postului public TV le-a explicat că expresia „cap de porc” cu care a gratulat un reporter care i-a adresat întrebări incomode primarului general PSD al Capitalei, Gabi Firea, face parte dintr-o practică a breslei: in general, jurnalistii isi dau porecle. Asta este gândirea unui șef PSD-ist al unei instituții finanțate din bani publici, acceptată de către majoritatea parlamentară ca fiind normală.
"Referirea mai putin academica pe care am facut-o la adresa unei colege, pentru care mi-am cerut scuze, este o uzanta a mai multor colegi din media de a atribui niste porecle. Nu am vrut sa ii lezez imaginea", a spus sefa Televiziunii Publice, în fața unor parlamentari care au acceptat imediat interpretarea celei pe care au pus-o șef la TVR.
Sedinta a fost de la bun inceput incordată. Cu Doina Gradea deja in sala, membrii PSD au facut front comun si au trecut prin vot propunerea Dianei Tușa, soția lui Iosif Buble, ex-Antena 3 și deținătorul site-ului Striripesurse.ro, pro-PSD, ca audierea să se limiteze doar la a asculta un punct de vedere, fara ca membrii Comisiei sa poata adresa o singura intrebare celui audiat.
Astfel, audierea cerută de liberali a fost în final doar un discurs al Doinei Gradea, căreia nu i-a fost pusă nicio întrebare referitoare la imixtiunile brutale în politica editorială a TVR și la atitudinea manifestată față de jurnaliștii care își fac cinstit meseria.
"Televiziunea Romana are o veche traditie in sindicalism. Eu consider ca nu trebuie sa pierdem timpul doamnei presedinte, cand ea are treaba, stiti ca TVR a avut pierderi imense, pe banii nostri, ai cetateanului", a explicat deputatul Damian Florea, PSD, faptul că șefa TVR nu trebuie sa răspundă la întrebări care nu-i convin.
Atunci a intervenit Diana Tușa (PSD) care a solicitat ca Doina Gardea doar să spună ce are de spus și apoi poate pleca fără să i se adreseze niciun fel de întrebare, reinterpretând noțiunea de audiere parlamentară. Deși membrii Opoziției au acuzat politica pumnului în gură practicat de reprezentanții majorității nu au avut altă șansă decât să părăsească sala, unde oricum nu făceau decât să fie spectatori la un spectacol marca PSD-ALDE.
"Bolsevismul nu a murit, pumnul in gura nu a murit", a denuntat deputatul PMP Emil Marius Pascan, cel care a si propus ca Opozitia sa nu ramana in sala, pentru a asculta un discurs.
"Nu avem ce cauta aici, la mascarada, ni se pune pumnul in gura si daca ramanem am legitima aceasta procedura. Iata ca PSD nu e deloc preocupat de felul in care e condus PSD.
Care este traiectoria acestei tari? Ne intoarcem in vremea comunistoida? Ne reduceti la tacere si nu avem ce cauta aici. Nu abuzati de forta majoritatii intr-un fel totalitar. Ar trebui sa va fie rusine!", a acuzat Pascan.
Iulian Bulai, deputatul USR care a si depus cererea pentru audierea Doinea Gradea, i s-a adresat direct Dianei Tusa: "Aveti o atitudine stalinist-maoista, imi pare rau sa vad o persoana tanara imbatranita inainte de vreme", a spus acesta.
Doina Gradea a refuzat sa dea curs solicitării deputatului USR, ca sa ramana totusi în sală si sa raspunda intrebarilor legitime, chiar daca partidul care a propus-o in CA al TVR ar prefera sa nu: "In ciuda votului neregulamentar, sper sa ramaneti si sa discutam".
Pe scurt, în discursul sau șefa TVR l-a acuzat pe Dragos Patraru ca a inregistrat-o ilegal si ca a santajat-o.
"De luni de zile am fost amenintata si m-am simtit santajata de domnul Patraru pentru a lua decizii in favoarea dumnealui, in sensul prelungirii contractelor", a acuzat Gradea.
"In sapte luni de cand am fost numita, am fost permanent criticata de mai multi oameni din media, am fost jignita de aceiasi oameni, in numele libertatii, fara nicio baza reala.
Insa daca eu, ca orice om, comentez in discutii private, sunt blamata si crucificata. Nimeni nu se intreaba cum putem fi ascultati ilegal la 30 de ani de la Revolutie", s-a aparat sefa televiziunii.
Gradea le-a mai spus membrilor comisiei ca Dragos Patraru incalca in mod flagrant obligatii din contractul cu SRTV, incheiat inainte ca ea sa isi preia mandatul, dar si ca PDG-ul (presedinte-director general) televiziunii poate exercita un control redactional.
"De ce dansul a facut publice aceste inregistrari abia acum? Avertizorul public in care se erijeaza o facea imediat. Faptul ca ii spun sa faca de sarbatori emisiuni mai soft nu inseamna cenzura. (...) Contractul lui Dragos Patraru nu prevede realizarea de anchete!".
In incheiere, Doina Gradea le-a mai spus o data membrilor PSD ai comisiei ca i-au fost lezate si imaginea, si sanatatea.
"Ma simt crucificata, eu, cea care am fost inregistrata, si nu cel care a facut-o".
Din nou, nimeni nu a vrut sa stie nimic in plus.
Scandalul din TVR
Realizatorul TV Dragos Patraru a criticat, joi, conducerea SRTv, mentionand ca doreste sa traga "un serios semnal de alarma cu privire la ce se intampla in televiziunea publica". El o acuza pe Doina Gradea de actiuni de intimidare si cenzura, postand, in acest sens, si niste inregistrari audio.
Presedintele - director general al SRTv, Doina Gradea, a sustinut, intr-un comunicat, ca materialele prezentate de jurnalistul Dragos Patraru sunt "trunchieri ale unor inregistrari realizate nelegal", din intrevederi sau convorbiri purtate cu acesta sau din discutii avute in spatii private.