Șeful DIICOT, Felix Bănilă, explică de ce sunt necesare probele ADN luate de la mama Luizei Melencu

Dora Vulcan | 27.09.2019

După scandalul de la casa familiei Melencu și amendarea mamei Luizei, o femeie sărmană, cu 5.000 de lei pentru că a refuzat să i se preleveze probe ADN, șeful DIICOT explică de ce sunt acestea necesare.

Pe aceeași temă

Felix Bănilă spune că prelevarea de probe biologice de la mama Luizei Melencu ar fi necesară pentru continuarea urmăririi penale în cazul uciderii fetei.

Bănilă a explicat, într-o intervenție avută vineri seară la Antena 3 că este nevoie de ADN mitocondrial, care poate fi prelevat doar de la mamă, care să fie analizat într-un laborator din Statele Unite.

”Noi am dispus o comisie rogatorie în SUA pentru a ne sprijini în efectuarea unei noi expertize de tip ADN printr-un procedeu care nu e omologat în România. Avem nevoie de probe de comparație pe care să le ridicăm de la mama Luizei. Este vorba despre un ADN mitocondrial pe care trebuie să îl recoltăm și, așa cum s-a comunicat, acest ADN se transmite pe linie maternă, doar de la mamă putem avea probe de comparație”, a spus procurorul-șef al DIICOT.

El a spus că citarea inițială a mamei Luizei Melencu a avut ca scop și informarea familiei privind necesitatea acestei probe. ”Este o probă absolut necesară pentru a continua urmărirea penală pentru persoana suspectă. Dumneaei a refuzat să se prezinte prima dată, drept pentru care a fost citată să se prezinte a doua oară, iar pentru că nu s-a prezentat nici a doua oară, a fost trimisă o amendă. Acest mandat s-a dorit a fi pus în executare.

Bănilă a spus că intervenția poliției la locuința familiei Luizei Melencu a fost una legală. ”Nu s-au dus într-un exercițiu de forță excesivă. La fața locului a fost trimis un ofițer de poliție judiciară, care este delegat de procurorii DIICOT să execute această activitate (…) Personalul medical care s-a prezentat ca urmare a apelului de la 112 va preciza că e o problemă medicală, cei însărcinați pentru mandatul de aducere vor consemna în consecință”, a spus procurorul.

Felix Bănilă s-a arătat încrezător că se va găsi o soluție pentru prelevarea de ADN de la mama Luizei. ”Prelevarea de probe se va face de un personal specializat. De aceea e nevoie de prezența ei, într-un anume loc. Personalul acesta poate veni la sediul DIICOT”, a conchis magistratul.

Mama Luizei Melencu a refuzat vineri să meargă la DIICOT, însoțită de jandarmii trimiși pentru a o aduce cu mandat pentru prelevarea de probe ADN.

În momentul în care jandarmii s-au dus vineri la casa familiei Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie pentru uciderea căreia este anchetat Gheorghe Dincă, din Caracal, mama Luizei, Monica Melencu a leșinat iar bunicul Luizei s-a stropit cu benzină. Cei doi membri ai familiei au refuzat să meargă la spital.

Ulterior, cei doi au fost consultați de medicii de la Ambulanță după ce li s-a făcut rău în timp ce jandarmii se aflau în curtea lor pentru a pune în aplicare mandatul de aducere în urma căruia Monica Melencu ar trebui să ajungă la sediul DIICOT din Craiova pentru a i se lua probe ADN.


Medicii au constatat starea de lipotimie care impunea realizarea de investigații suplimentare dar cei doi au refuzat să fie duși la spital și s-au refugiat în spatele casei.


Bunicul Luizei s-a stropit cu benzină, fiind oprit de jandarmi, iar mama Luizei a leșinat în timp ce se certa cu jandarmii.


Înainte de a se stropi cu benzină, bunicul a declarat că el și mama Luizei nu au vrut să plece cu jandarmii pentru că nu mai au încredere în nimeni, după ce timp de cinci luni au primit foarte puţine date despre ea, şi declară că au convingerea că fata este încă în viaţă.

Monica Melencu trebuia să se prezinte joi la DIICOT București, pentru a-i fi prelevate probe, după încă o tentativă eșuată a procurorilor,

„Nu merg la DIICOT. Nu vreau. Părerea mea este că se mușamalizează cazul. Eu cred că oasele găsite în pădure sunt din cimitir și au fost puse intenționat acolo”, a declarat Monica Melencu pentru mainnews.ro.

Monica Melencu a mai spus că i s-a promis că miercuri, la ora 17.00, va fi luată de o mașină a DIICOT pentru a dusă la sediul din București, dar că acest lucru nu s-a mai întâmplat. La rândul său, DIICOT susține că nu i s-a oferit o mașină femeii și că nu au existat discuții legate de transport.

Mama Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută la Caracal în luna aprilie, a refuzat să îi fie recoltate noi probe biologice pentru expertiza genetică a fiicei sale, pe care Gheorghe Dincă, din Caracal, a susținut că ar fi ucis-o. Aflat în ancheta DIICOT, presupusul criminal nu a putut oferi, însă, probe legate de locul în care s-ar afla cadavrul Luizei Melencu. Anchetatorii au găsit, la un moment dat, rămășițe umane într-o pădure din Caracal, la care au ajuns tot cu ajutorul presupusului criminal, fără a putea identifica și cui aparține profilul ADN al acestor rămășițe. Pe 18 septembrie, DIICOT anunţa că oasele descoperite în zona de lizieră de pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu, cealaltă presupusă victimă a lui Gheorghe Dincă.

Ofițerii de poliție judiciară de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, în baza unei ordonanțe emise de procurori, au mers luni la locuința Monicăi Melencu pentru a preleva probe biologice necesare unei noi expertize judiciare genetice, numai că femeia a refuzat prelevarea de probe. Femeia a spus că nu va permite să îi fie recoltate probe biologice nici măcar cu mandat de la judecător, exprimându-și temerea că anchetatorii ar vrea de fapt să "planteze” probe în oasele găsite la marginea pădurii, pentru a putea declara închis cazul Luizei.


Poliţia Română a anunţat că mandatul de aducere pe care îl pun în executare poliţiştii din Dolj este eliberat de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală şi că poliţiştii şi jandarmii acţionează în baza art 266 Cod de procedură penală.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22