Șeful INS: Populația stabilă a României a scăzut la aproape 19 milioane de persoane

L. G. | 05.08.2022

Tudorel Andrei, președinte INS, a declarat după încheierea recenzării populației și locuințelor din Romania că evoluția demografică este negativă, la 143 de bunici existând 100 de copii sub 15 ani.

Pe aceeași temă

„Cifra pe care noi o vom avea va fi în apropiere de 19 milioane”, a anunțat Tudorel Andrei, joi seară, la Realitatea TV.

„Sunt puțin pesimist pe partea de evoluție demografică. Dacă pe economie se poate corecta, din păcate în demografie nu se întâmplă așa. Dacă în sistemul totalitar era suficientă o decizie politică cum a fost în 1967, crește natalitatea, a crescut la jumătate de milion, s-a dublat, nu se mai poate acum. Din păcate, pe ultimele cifre pe 2020, 2021 vom avea agregat, la 143 de bunici avem 100 de copii sub 15 ani. În urmă cu 20-30 de ani era invers. Practic acum vor fi bunici care nu vor avea copii. Înseamna dezechilibre majore pe piata fortei de muncă, pe pensii.

Potrivit INS, populația României recenzată la 31 iulie este de 18,15 milioane persoane, în condițiile în care a fost recenzată 95% din populația țării.

În afara țării sunt circa 4 milioane de români, a spus oficialul, citând un raport ONU.

”Am observat o tendință: orașele reședință de județ își reduc populația și crește populația din localitățile limitrofe”, a spus Tudorel Andrei la Realitatea TV.

”600.000 de locuințe secundare nu sunt ocupate. Căutăm explicații, cum se poate întâmpla așa ceva”, a spus Tudorel Andrei.

El a mai spus că 95% din populația estimată a țării a completat chestionarele de recensământ. ”Mai puțin de 5% nu au oferit informațiile. Aproape 47% din populație a completat chestionarele online, noi aveam 35% ca țintă”, a adăugat Tudorel Andrei.

Oficialul român a mai spus că 46% din populație trăiește în mediul rural.

La ultimul recensământ, cel din 2011, populaţia stabilă (rezidentă) a României a fost de 20.121.641 persoane, din care 10.333.064 femei (51,4%).

Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei). Factorii care au determinat scăderea sunt sporul natural negativ şi migraţia externă. Populaţia feminină continuă să fie predominantă, la un număr de 947 de bărbaţi revenind 1000 de femei.

Primele 6 judeţe, cu excepţia Municipiului Bucureşti (1.883,4 mii), ca număr de populaţie stabilă erau: Iaşi (772,3 mii), Prahova (762,9 mii), Cluj (691,1 mii), Constanţa (684,0 mii), Timiş (683,5 mii) şi Dolj (660,5 mii persoane). Judeţele cu cel mai mic număr de persoane care fac parte din populaţia stabilă erau Covasna (210,2 mii), Tulcea (213,1 mii), Sălaj (224,4 mii), Mehedinţi (265,4 mii), Ialomiţa (274,1 mii) şi Giurgiu (281,4 mii).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22