Pe aceeași temă
Senatul a respins un proiect de lege care prevedea ca plagiatul sa devina infranctiune in Codul Penal, pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Motivatia membrilor Executivului este ca o astfel de prevedere este deja in vigoare prin legea drepturilor de autor.
Proiectul de lege depus de senatorul independent Valeriu Todirascu a fost respins cu 85 de voturi “pentru”, 28 “impotriva” si trei abtineri. Proiectul prevedea faptul ca cine este dovedit ca plagiator poate face inchisoare de la sase luni la trei ani sau poate plati o amenda.
”Folosirea sau prezentarea ca originală a unei lucrări scrise sau a unei comunicări orale, inclusiv în format electronic, în care au fost incluse texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale, dacă are ca rezultat obţinerea unei diplome, unui titlu universitar sau academic sau a unei poziţii profesionale, în condiţiile în care, dacă această reprodecere fără citarea autorului ar fi recunoscută la timp, autoritatea respectivă nu ar fi acordat diploma, titlul sau poziţia, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se arată în amendamentul făcut de Todiraşcu , la articolul 348 din Codul Penal.
Executivul nu sustine proiectul
Cum era de asteptat, Cabinetul Ponta nu sustine initiativa si invoca in acest sens o prevedere similara deja existenta in legea privind drepturile de autor.
Pe de altă parte, membrii opoziţiei au acuzat că se protejează infracţiunea de plagiat, dându-l exemplu pe premierul Victor Ponta. Senatorul PNL Nicolae Vlad Popa a invocat o scapare din legea drepturilor de autor, care prevedere faptul că cei care plagiază pot fi pedepsiţi doar dacă cei lezaţi depun o plângere.
”Noi ne gândim la cel mai important plagiator din România, care este primul ministru Victor Ponta. Dar noi trebuie să ne gândim că există un pericol în această ţară, a copia pentru a câştiga ceva sau pentru a lua un titlu. Acesta este pericolul, dăm un exemplu la o generaţie care poate să înţeleagă că merge şi aşa. Asta e rău de tot”, arata senatorul liberal, potrivit Gandul.
“În actuala legislaţie e o chichiţă, de care s-a profitat excepţional: singurii care au voie să facă plângeri sunt persoanele lezate, adică cei după care s-a copiat. În situaţia unui personaj politic foarte puternic, cine credeţi că va face plângere? Nu se face dreptate pentru că există această chichiţă. Să lăsăm procurorul să facă anchetă, nu să se întâmple aşa cum s-a întâmplat”, a continuat Nicolae Popa.
În expunerea de motive, iniţiatorul Valeriu Todiraşcu a explicat că furtul intelectual, pe lângă faptul că este practicat încă din şcoala primară, poate dăuna imaginii României, prin nerecunoaşterea pe plan internaţional a diplomelor.
CITESTE SI: