Pe aceeași temă
Vlad Alexandrescu spune că a fost marcat de sentimentul de univers concentraționar dat de gardurile de peste 3 metri, de gratiile de la ferestre și de izolatorul care încalcă drepturile prevăzute de Convenția ONU împotriva torturii.
La toate acestea se adaugă lipsa unor condiții minime pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor: hrană săracă și făcută cu înlocuitori (fulgi, în loc de cartofi), lipsa dușurilor (cinci la comun, din care doar unul funcționează și acela degradat și redus la stadiul de furtun), condiții insalubre, o sală de mese la subsol cu un spațiu insuficient pentru ca hrana să le fie servită în același timp.
Prezentăm postarea integrală a senatorului USR Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii în guvernul Cioloș:
Astăzi am făcut o vizită la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă „Cireșarii I” din Sectorul 2 (nu la „Cireșarii II” din Sectorul 5) și, deși eram la mai puțin de 10 minute de mers pe jos de Piaţa Universităţii, am avut multe momente în care m-am simţit într-un univers concentraționar.
Și în acest centru, ca și în altele de altfel, gardul înalt de peste 3 metri și gratiile de la ferestrele copiilor m-au făcut să mă simt ca într-un penitenciar, iar odată intrat înăuntru m-a mirat mirosul puternic de mâncare răspândit în toate încăperile de la parter, deși era 10 dimineaţa, iar centrul ar fi trebuit să fie aerisit.
După o discuţie cu șefa de centru, am mers să văd cu ochii mei cum trăiesc aceşti copii care au suferit enorm până în prezent și au nevoie de afecţiunea și răbdarea noastră, a tuturor. Am văzut camere în care erau 8-10 paturi suprapuse, o sală de mese la subsol în care cei 29 copii nu pot să mănânce niciodată împreună deoarece nu este spațiu suficient, iar despre încăperea pe care ei o numesc „izolator”, nici nu vreau să vă vorbesc. A ține un copil acolo cred că echivalează cu încălcarea Convenției ONU împotriva torturii.
Am fost șocat de faptul că în centru, din cele cinci dușuri pentru toată comunitatea de băieți și de fete, unul singur este funcțional, al cărui furtun stă să cadă. Vă puteţi imagina cum fac zilnic 29 de copii duş având o singură cabină? Am fost uluit când am aflat asta, dar conducerea, cumva, arunca vina tot asupra copiilor care strică tot ce le cade în mână.
Clădire declarată monument istoric și renovată sumar acum câţiva ani, casa are nevoie de investiţii masive pentru a putea fi un centru primitor, funcțional, în care copiii să locuiască și să înveţe într-un mediu acceptabil. Așa cum este acum, sincer, eu aș închide-o.
Apoi am urcat la etaj și am stat de vorbă cu majoritatea copiilor de la „Cireșarii I”.
În primul rând, mâncarea mi s-a părut de proastă calitate și nu îndeajuns de diversificată, meniul mergând pe formule comode, gen orez cu spanac, piure de cartofi din fulgi și alte preparate nu foarte atractive. Lipsește la micul dejun o cană de lapte, deși este știut că laptele este de neînlocuit în alimentația unui copil și a unui adolescent.
Lipsa unor activități vocaționale, care i-ar putea ajuta să dea o expresie trăirii lor, sau a celor recreative mi se pare că a lăsat o amprentă puternică asupra lor.
Copiii nu au apoi parte de psihoterapie, deşi toți au trecut prin situaţii critice până în prezent și trec în continuare în fiecare moment al existenței lor. Fără acest tip de ajutor absolut firesc și necesar în cazul lor, ei sunt condamnați la un viitor care reia periodic traumele din copilărie.
Din păcate, majoritatea copiilor nu au parte de suport educaţional și au dificultăţi la școală. Cei de la DGASPC Sector 2 reclamă faptul că nu au personal și din cauza asta nu pot lucra optim cu toţi copiii, ceea ce e adevărat, dar ar trebui să poată externaliza unele servicii, pentru că interesul copilului ar trebui să primeze de fiecare dată.
Din discuţiile cu copiii din centru, am aflat că unii dintre ei n-au fost lăsaţi să participe la competiţii sportive pe plan european sau chiar li s-a refuzat accesul la un medic stomatolog, deşi e dreptul lor. Mi-au mărturisit chiar că au fost loviţi în trecut de unele persoane asociate centrului pentru că nu erau cuminți sau că au fost îndopaţi cu pastile ce îi transformau în legume.
Am aflat în centru că unii dintre copiii de acolo fuseseră de curând aduși de la Fundația Macrina, fundație care le oferea condiții și asistență mult mai bună. A fost închisă, din păcate, din pricina unor elemente care împiedicau obținerea avizului ISU. Pentru cei mai mulți dintre ei mutarea de acolo a fost o adevărată dramă, un al doilea abandon. Câțiva s-au resemnat, ceilalți speră că lucrurile se vor schimba cândva în bine pentru ei.
Iar faptul că majoritatea covârşitoare abia aşteptă să împlinească vârsta de 18 ani ca să iasă de acolo spune totul. Mulţi dintre ei și-au pierdut încrederea în angajații pe care îi văd zilnic. Poveştile lor sunt terifiante. Deși cazurile sunt diferite, de la internări de luni de zile la Spitalul de Psihiatrie Voila, până la fuga din centru, vocea lor este aceeaşi:
„Este o pușcărie de copii!”
„Ajutați-ne!”
„Faceți ceva!”
Și chiar asta intenționez să fac. Sistemul acesta de ”protecție” a copiilor a fost neglijat pentru prea mult timp. Voi face tot ce e posibil pentru a schimba unele dintre aceste lucruri și a supraveghea dacă se vor aplica măsurile luate.
Într-adevăr, auzisem despre cum stau lucrurile în aceste centre și mă informasem din timp de aceste probleme, dar e complet diferit când ajungi să vezi cu ochii tăi.
Vă rog, de asemenea, dacă aveți informații ce ne-ar putea fi de folos în acest demers să îmi trimiteți un mesaj, public sau privat. Căci, pentru a putea schimba acest sistem ce ar trebui să salveze și să crească niște copii defavorizați, trebuie să cunoaștem mai întâi pe deplin modul în care funcționează.
