Pe aceeași temă
În proiectul trimis Parlamentului de către Guvern, se prevede "aplicarea aceleiaşi proceduri de numire a şefului DGIA ca la şeful SMG (la propunerea ministrului apărării naţionale de către preşedintele României)", scrie Hotnews.
Sefului serviciului secret al Armatei este numit acum în functie de ministrul Apararii, cu aprobarea CSAT.
Între Președinție și Guvern a existat in trecut o dispută permanenta pentru numirea șefilor serviciilor secrete. Victor Ponta și-a dorit să poată numi șeful DIA, după ce a obținut dreptul de a-l numi pe șeful DGIPI (“Doi și-un sfert”), precum si pe seful Politiei Romane. În 2014, Camera Deputaților a votat un proiect în acest sens depus de Gabriel Oprea (ministrul de Interne). Proiectul a fost adoptat atunci de Cameră dar a fost respins in cele din urma de către Senat.
Dupa ce Klaus Iohannis a devenit presedintele Romaniei, au existat numeroase voci in PSD care si-au exprimat nemultumirea legata de numirea lui Mihai Razvan Ungureanu la sefia SIE, acestea acuzand faptul ca noul presedintele a numit doi oameni din PNL la conducerea serviciilor secrete, Eduard Hellvig fiind numit cu putin timp inainte la conducea SRI.
In 2015, Iohannis a promulgat legea prin care şeful Poliţiei Române a primit rang de secretar de stat, numirea acestuia trecand în atribuția premierului.
Seful DGIPI, demis de Cioloş, urmarit penal de DNA
Guvernul Ponta a decis in 2012, prin OUG, că Prim-ministrul primeste dreptul sa numeasca si sa elibereze din functie șeful și adjuncții serviciului secret al Internelor, celebrul "Doi si-un sfert" (Directia generala de informatii si protectie interna din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor). DGIPI a fost trecut astfel in subordonarea directa a Premierului.
Premierul Cioloş l-a demis recent pe Nicolae Gheorghe de la sefia DGIPI, cu puţine zile înainte ca DNA să anunte ca acesta este urmarit penal intr-un dosar in care este urmarit si Gabriel Oprea.
DNA ii acuza pe cei doi ca ar fi suplimentat cu 410.000 lei fondurile pentru cheltuielile operative ale DIPI, cumparand un autoturism Audi A8, cu încălcarea prevederilor legale.
Gabriel Oprea este urmarit penal pentru abuz în serviciu iar Nicolae Gheorghe pentru complicitate la abuz în serviciu și deturnare de fonduri.
Va trece DGIA, serviciul secret al armatei, sub autoritatea presedintelui ?
Propunerea Guvernului Cioloş ca preşedintele si nu ministrul apararii sa numeasca conducerea serviciului secret al armatei va trebui sa treaca insa de votul Parlamentului.
Conform unui articol publicat de Romania Libera, Marian Hăpău, actualul director al DGIA, considerat un apropiat al lui Gabriel Oprea, ar fi bănuit că ar fi folosit serviciul în interesul fostului ministru de Interne. Articolul citat face referire la două memorii trimise Președinției și MApN, in care un fost angajat al DGIA, Doru Paraschiv, dezvăluie că ședințele UNPR ar fi fost asigurate contrainformativ de DGIA. Este citata de asemenea o anchetă a Centrului Român pentru Jurnalism Independent care arata ca Gabriel Oprea, liderul UNPR ar fi intervenit pentru rezolvarea unei plângeri a lui Paraschiv contra lui Marian Hăpău.
Este de presupus deci ca majoritatea parlamentara in care UNPR are inca un rol important se va opune acestei propuneri a Guvernului.
Ramane insa de vazut daca aceasta incercare de schimbare a modalitatii de numire a sefului DGIA nu ascunde o repetare a ceea ce s-a intamplat in cazul DGIPI, unde demiterea conducerii a precedat o urmarire penala.