Pe aceeași temă
Potrivit simulărilor, blindatele Rusiei ar ajunge la Tallinn sau Riga, sau în ambele capitale, în 36 până la 60 de ore, iar forțele americane și cele ale statelor baltice s-ar dovedi incapabile să reziste asaltului și ar suferi pierderi considerabile.
Concret, forțele care s-ar înfrunta ar fi 22 de batalioane rusești și 12 batalioane NATO, acestea din urmă formate din trupe ale statelor baltice și militari aliați, inclusiv americani, trimiși rapid pe calea aerului pe front.
Raportul de forțe ar fi însă dramatic de partea Rusiei. În vreme ce forțele NATO sunt în mare parte infanterie ușoară, susținută de un număr limitat de blindate, toate batalioanele rusești sunt motorizate, mecanizate sau unități de tancuri, scrie Realitatea TV.
Odată statele baltice ocupate, SUA și aliații NATO, spune raportul, ar putea alege să lanseze un contraatac, care ar atrage însă un răspuns major al Rusiei, ce ar interpreta acțiunea ca pe o amenințare la adresa teritoriului său.
Alternativ, Occidentul ar putea amenința Rusia cu un răspuns la scară mare, ce ar include armele nucleare. O a treia opțiune ar fi cedarea temporară a terenului pierdut, ceea ce ar declanșa un nou Război Rece.
Toate trei opțiunile sunt sumbre, concluzionează experții.
Raportul arată practic faptul că NATO a fost prins pe picior greșit de o Rusie resurgentă și imprevizibilă, care și-a crescut semnificativ cheltuielile cu Apărarea în urma anexării Crimeei și a intervenției în estul Ucrainei. Autorii analizei spun că SUA și aliații săi nu au suficienți militari și în primul rând nu dispun de blindate pentru a face față unui eventual atac, mai scrie Realitatea TV.
Există însă soluții. Raportul apreciază că șapte brigăzi, inclusiv trei brigăzi de blindate, susținute de avioane și de artilerie, ar fi de ajuns pentru a stopa un avans rapid al forțelor ruse. Nu toate trebuie poziționate la fața locului.
O mare problemă rămâne cea a echipării cu blindate. Transportarea blindatelor din SUA ar dura câteva săptămâni, deci opțiunea nu e viabilă. Aliații europeni nu dispun de divizii de blindate care să poată să fie angajate rapid într-o luptă.
O variantă ar fi, prin urmare, prepoziționarea unor echipamente - tancuri și vehicule de infanterie în Germania. Personalul ar urma să fie transportat rapid din SUA, urmând ca blindatele să ajungă pe front în 7 până la 10 zile.
De notat că forțele astfel alcătuite nu ar reuși să respingă definitiv un atac rusesc, dar ar încetini semnificativ avansul și ar acționa practic ca un mijloc de descurajare.
Pe 1 februarie, presa americană scria despre intenția administrației Obama de a acorda mai multă atenție flancului estic al NATO, pe linia statelor baltice-Polonia-România. Ca răspuns la agresivitatea Federației Ruse în regiune, Washingtonul pregătește pentru 2017 un buget de mai bine de patru ori mai mare decât cel actual de 789 de milioane dolari. Cele 3,4 miliarde de dolari destinate cheltuielilor militare americane în Europa, în 2017, vin ca reasigurare a aliaților estici în fața Moscovei.
Marți, secretarul american pentru Apărare afirma că Pentagonul urmărește să obțină un buget de aproximativ 582 de miliarde de dolari pentru următorul an fiscal. Strategia americană de apărare urmează a-și schimba prioritățile de cheltuieli pentru a se adapta noului mediu de securitate marcat de ascensiunea Rusiei și a grupării teroriste Daesh (Stat Islamic), a punctat Ashton Carter. Astfel, Pentagonul urmărește o reorientare a cheltuielilor pentru a combate cele mai mari cinci provocări cu care se confruntă SUA: Rusia, China, Coreea de Nord, Iranul și Statul Islamic. “Mediul de securitate de astăzi e schimbat dramatic față de cel din ultimii 25 de ani, iar acest lucru cere noi modalități de gândire și de acțiune”, explica secretarul Apărării.
Recent, comandantul Forțelor Navale americane în Europa, amiralul Mark Ferguson, a vorbit despre noua strategie a forțelor navale americane. Mark Ferguson a arătat că toate capacitățile localizate pe continentul European operează constant pentru a-și acoperi locația și a menține un profil scăzut, ca parte a unei strategii care era rutină în timpul Războiului Rece și care e un răspuns la agresivitatea Federației Ruse.
Comentarii 3
Ivan Constantin Gabriel - 04-19-2017
19 Aprilie 2017 ! Eu abia acum am citit postarea si comentariul tau! Sper sa nu se ajunga la razboi desi cum ai spus tu fitilul arde si se apropie de final ! In fine intr-adevar sigtagma "in trei zile este de domeniul SF" dar nu crezi ca subestimezi fortele rusesti cand spui ca sunt victime sigure si SUA vor castiga un eventual razboi ! Cred ca un regim totalitar de genul celui din China , Iran , Coreea de Nord , Rusia sau mai nou Turcia poate mobiliza si eventual chiar obliga militarii mult mai bine ca o democratie fie ea americana ,esteuropeana sau occidentala!Asta e parerea mea : Rusia nu este victima sigura ! La fel cum nici Romania si defapt niciun alt stat esteuropean! Sigur pe hartie sunt in dezavantaj rusii in fata SUA ca dotari numar de oameni disponibili si buget! Dar pot compensa prin ambitie ,tarie de caracter, prin vreme (nu uita ce au patit germanii la Stalingrad si Moscova sau faptul ca desii au incercuit Sainkt-Petersburg nu au reusit sa il cucereasca) ! Asta e parerea mea Rusia nu este victima sigura ceea ce ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare!
RăspundeIoan Vlad Nicolau - 02-04-2016
Domnul Iulian Popescu uita sa adauge in formula tactica factorul avans tehnologic, avans care schimba lucrurile esential, asa ca atacul si ajungerea tancurilor rusesti la Talin, Riga, Varsovia sau Bucuresti in trei zile, este un factor iluzoriu, cel putin improbabil! Dupa parerea mea, formula ipotetica de tip: ce-ar fi dac-ar fi? si impartirea ei in citeva posibilici posibile, nu-si are rostul, fiindca in situatia actuala, orice atac al Rusiei indreptat asupra oricarei tari componente UE sau apartinid NATO, ar atrage dupa sine imediat reactia americana si vreau sa subliniez americana, fiindca de o reactie UE si inca imediata, nu poate fi vorba, asa cum am vazut si asa cum avem ocazia din pacate de la o vreme-ncoace sa vedem. Reactia UE s-ar produce, daca s-ar produce, tirziu si fara un aport militar considerabil si eficient, asa cum putem foarte bine si exact vedea, asistind la rizibila reactie a Europei la repetatele agresiuni rusesti din ultimii citiva ani. Europa care evident nu este capabila sa faca ordine si curatenie in propria-i ograda, ci ca de atitea alte ori in ultimul secol, ii asteapta pe americani sa le rezolve problemele. Si astia le rezolva, fiindca au interesul sa le rezolve, ne avind incotro. Intrebarea este: pina cind? Interventia americana ar fi masiva, fara echivoc, fara intoarcere, ultra tehnologizata, cu toate mijloacele de care dispun partile, cea ce ar determina un razboi mondial, al patrulea daca ar fi sa consideram ca razboiul rece a fost al treilea. Acest al patrulea ar fi posibil in functie de atitudinea Chinei, sa fie unul semimondial sau mondial, in ambele variante scurt, inspaimintator, cu neprevazute consecinte pentru intreaga omenire dac-ar fi sa consideram varianta mondiala sau, cu distrugerea si desfiintarea fizica nu numai a milioane de oameni, dar a unor popoare si tari din actuala lume eurasiatica, daca am alege varianta a doua. In ambele cazuri victoria ar reveni Americii si aliatilor ei, cu pierderi uriase probail, dar pentru viitor cu o amenintare mai putin, „teroarea rosie”, care infine ar disparea odata pentru totdeauna. In prezent se fac eforturi din partea Statelor Unite de a se evita razboiul, dar iarasi personal, nu cred sa fie posibil. Asadar, de fapt sunt numai doua posibilici posibile: Razboi, sau cu totul improbabil o miraculoasa pace! Celelalte posibilici devin asadar imposibile, iar comentariile cu ce ar fi dac-ar fi, devin de prisos! Cu parere de rau, dar..... numai asa cred eu ca actualele tensiuni se vor putea detensiona si lumea daca ar mai exista dupa aia, s-ar putea legana mai departe-n pustiul, intunecatul, inghetatul si absolut indiferentul spatiu din jurul nostru, oarecum destinsa. Fitilul arde!
RăspundeBASCA - 02-04-2016
Daca ramai doar la titlul articolului,inmarmuresti,adica NATO e teatru de papusi?In trei zile lucratoare sau...
Răspunde