Pe aceeași temă
Este cazul fostului premier Adrian Năstase și al fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu. Primul a fost condamnat de două ori la închisoare cu executare pentru corupție iar Stănoiu a fost colaborator al Securității, fiind declarată astfel de instanță cu numele de cod ”Sanda”.
”Noi, din 2016 am început demersul. Trebuia să se întâmple un incident, ca cel care a avut lor de 1 decembrie pentru ca subiectul să revină în actualitate. Mă bucur pentru asta”, a declarat președintele Societății Timișoara pentru Ziare.com.
Fostul premier Adrian Năstase a fost invitat și a participat de 1 decembrie la recepția de la Cotroceni, organizată de președintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naționale.
Societatea Timișoara a mai făcut cereri similare către Administrația Prezidențialeă în martie 2016, iunie 2018 și aprilie 2019, cerându-i să retragă decorațiile acordate foștilor condamnați la închisoare și celor care au comis ”fapte dezonorante” potrivit legii 29/2000.
Președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea, spune că solicitarea sa a fost redirecționată de la secretariatul președinției la Cancelaria Ordinelor, motiv pentru care va recurge la formula unei scrisori publice pentru a-l obliga pe președintele Iohannis să răspundă solicitării sale.
"Noi nu ne-am adresat nici pana acum Cancelariei Ordinelor, noi ne-am adresat presedintelui Iohannis, doar ca acolo, la secretariat, solicitarile se distribuie direct la Cancelarie, fiind legate de decoratii. Si gata.
Eu am crezut ca asa e cel mai normal, sa te adresezi cu o petitie presedintelui Romaniei, asa cum oricine are dreptul sa o faca. Dar vom face o scrisoare deschisa, daca asta este solutia, astfel incat presedintele Iohannis sa auda si pe alte cai ce ii solicitam", a anuntat presedintele Societatii Timisoara.
In mandatul sau, Klaus Iohannis a retras din proprie initiativa decoratia Ordinul National "Steaua Romaniei", in martie 2017, fostului sef al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat in doua dosare penale si care executa o pedeapsa de 8 ani de inchisoare pentru fraudarea companiei.
De asemenea, tot presedintele Iohannis a decis sa retraga decoratiile altor condamnati pentru coruptie: Irina Socol, Eugen Pena si Viorel Traian Oprea.
Cu un an inainte, presedintele Iohannis ii retrasese decoratia lui Laszlo Tokes, în urma unei decizii în acest sens, la propunerea Consiliului de Onoare al Ordinului Național Steaua României.
Fostul premier Adrian Nastase a fost invitat in acest an de presedintele Klaus Iohannis la receptia de 1 Decembrie, organizata de Administratia Prezidentiala la Palatul Cotroceni, deoarece este din 2002 detinator al Ordinului National Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce, cea mai inalta decoratie oferita de statul roman, iar legea 29/2000 prevede la art. 46 urmatoarele: "Cavalerii Mari Ofiteri, Mari Cruci si Colan ai Ordinului Steaua Romaniei si cavalerii Mari Cruci ai ordinelor Serviciul Credincios si Pentru Merit sunt invitati, prin grija Cancelariei Ordinelor, la receptiile oferite de Presedintele Romaniei cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei si a Anului Nou".
Adrian Nastase face parte in continuare din acest ordin, desi a fost condamnat definitiv la inchisoare in doua dosare Trofeul Calitatii (20 iunie 2012) si Zambaccian (6 ianuarie 2014), pentru mai multe infractiuni comise in perioada in care a fost premier si presedinte al PSD, printre care luare de mita si santaj.
Din pedepsele primite (2 si respectiv 4 ani), Nastase a executat efectiv doar 500 de zile de inchisoare, insa are interdictie pana in 2022 sa fie ales in functii publice si sa ocupe o functie de conducere in partid.
Desi nici fostul presedinte Traian Basescu si nici actualul presedinte, Klaus Iohannis, nu i-au retras decoratia, pana in acest an Adrian Nastase nu a participat la evenimentele organizate de Administratia Prezidentiala.
Acum, el a fost invitat, dupa cum a dezvaluit chiar Adrian Nastase, intr-o postare pe blog.
Cu doar cateva zile inainte, fostul premier si lider al PSD se plangea, tot pe blog, ca nu poate vota la alegerile prezidentiale pentru ca judecatorii "Livia Stanciu si Ionut Matei au hotarat ca nu am voie sa aleg si sa fiu ales timp de cinci ani dupa executarea pedepsei cu inchisoarea. O dovada in plus ca s-a urmarit eliminarea mea din viata politica".
In ceea ce o priveste pe Rodica Stanoiu, aceasta a primit Ordinul Steaua Romaniei, in grad de Cavaler, in 2002.
CNSAS a stabilit prin decizia nr.1676/07.12.2006 (mentinuta prin decizia nr.285 din 06.02.2007) ca Rodica Mihaela Stanoiu a desfasurat activitati de politie politica si ca a semnat note informative sub pseudonimele Sanda si Georgeta. Contestatia Rodicai Mihaela Stanoiu a fost respinsa ca nefondata de Curtea de Apel Oradea prin sentinta nr.213/19.06.2012 (dosar 48681/3/2008), ramasa definitiva prin decizia nr.968/26.02.2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia de contencios administrativ si fiscal.