Sondaj IMAS. După condamnarea lui Dragnea, PSD s-a prabușit la 28,4%. PNL și USR cresc

Redactia | 13.07.2018

Discursul PSD anti-justiție, linie impusă chiar de liderul partidului Liviu Dragnea i-a redus cota de popularitate, cel puțin asta par a indica datele unui sondaj realizat de IMAS, publicat de Newsweek România.

Pe aceeași temă

 

 

 

În decembrie 2017, tot un sondaj IMAS cota PSD cu 32,4% din intențiile de vot pentru ca în iunie să scadă la 28,4%, după ce Liviu Dragnea a primit o nouă condamnare în primă instanță iar coaliția a trecut modificările la codurile penale prin Parlament, arată sondajul IMAS obținut de Newsweek România.

 

ALDE, care s-a raliat PSD în acțiunea de subordonare a Justiției pierde de asemenea în popularitate. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a pierdut două puncte procentuale din intențiile de vot ale românilor, ajungând la 8,6%, conform sondajului IMAS, care a realizat o cercetare sociologică de tip omnibus, efectuată lunar pe un eșantion de 1200 de persoane cu vârsta peste 18 ani.

 

Dacă ar fi acum alegeri parlamentare, cele mai multe voturi le-ar putea obține, conform IMAS, PNL, care în iunie a depășit PSD cu 0,8%. Astfel, PNL a ajuns la 29,2% din intențiile de vot, în creștere cu două procente față de luna decembrie a anul trecut.

 

De asemenea, tot în creștere este, conform sondajului realizat de către IMAS, și USR, care a câștigat anul acesta aproape trei puncte procentuale din intențiile de vot ale electoratului român, ajungând la 11,3%.

 

Deși încă nu există oficial ca partid, formațiunea fostului premier Dacian Cioloș, are o intenție de vot de 8%.

 

UDMR se păstrează în marja sa clasică de 5%. Paradoxal este faptul că Partidul România Mare, aproape inexistent în spațiul public, mai aduna încă 2,2% din voturile românilor, în luna iunie.

 

Totuși, dacă ar fi alegeri parlamentare anul acesta, iar PSD cu ALDE ar face în continuare alianță, ar obține cele mai bune scaune în Parlament, după redistribuirea mandatelor: 40,9%. Dar, actuala coaliție de guvernare nu ar mai avea o majoritate confortabilă.

 

PNL ar obține 32% din mandatele de deputați și senatori, în timp ce USR și cu MRÎ, dacă ar merge împreună, ar controla 21,3% din Parlament.

 

Sondajul IMAS scoate la iveală faptul că, pentru prima dată de la alegerile din decembrie 2016, partidele de opoziție au un procent total mai bun decât cel al PSD-ALDE și UDRM. Astfel, liberalii, cu USR și MRÎ adună împreună 48,5% din intențiile de vot.

 

În schimb, alianța actuală de guvernare plus UDMR ar mai avea susținerea electorală a doar 42% din electorat.

 

Cercetarea IMAS a fost realizată pe un eșantion împărțit astfel: Rural 45%; Oraşe mici (10-49 mii) 18%; oraşe medii (50-199 mii) 16%; Oraşe mari (peste 200 mii) 22%.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22