Pe aceeași temă
Dragi prieteni,
mă urmărește, de ieri, această imagine.
Am mai arătat-o aici, dar acum o găsesc și mai tragică: pare mobilă, cu linia roșie care urcă, tot urcă....
Nu există salvare individuală, oameni buni!
Nu poți să-ți vezi liniștit de viața și de treburile tale când o grupare mafiotă acaparează, una după alta, instituțiile statului, istoria, viitorul și simbolurile unei țări: le deturnează, le prinde în malaxorul ei implacabil, contând tocmai pe lehamitea și resemnarea celor mai inteligenți și mai instruiți. Contând, mai cu seamă, pe faptul că cei onești și harnici vor întoarce – dezgustați – spatele, vor părăsi țara și orice formă de protest.
Am simțit pe pielea mea, odinioară, neputința disperată; știu ce înseamnă să fii confiscat de o Putere, cu cizma pe grumaz și un căluș în gură, să fii arestat, să nu poți vorbi liber, să nu poți face zece pași fără un securist pe urmele tale, să-ți fie, ani de-a rândul, ascultat telefonul, interceptată corespondența, să fii turnat de cine nu te-ai aștepta, să-ți fie recrutat de către Securitate copilul minor și folosit împotriva ta. Știu, așadar, cum arată răul și cum poate evolua: chiar și atunci când el întrebuințează cuvinte ca „adevăr“, „bine“, „frumos“ ori îmbracă o arătoasă ie.
Dar voi sunteți (încă) liberi și puteți protesta.
Le mulțumesc celor care au ieșit ieri în Piața Victoriei din București și în celelalte orașe.
M-au mișcat multe lucruri, începând cu strângerile de mână și chipurile încrezătoare ale oamenilor; m-au emoționat tinerii care adunau semnături pentru „Fără penali în funcții publice“; un tată cu doi copii care mi-a spus că ar putea oricând pleca din țară, dar nu și-ar găsi nici liniștea, nici fericirea știind ce lasă în urmă; o doamnă spunând că ne cunoaștem de la Roșia Montană....
Și m-a mișcat, la întoarcere, puțin după miezul nopții, un tânăr care a coborât de pe bicicletă, să schimbăm câteva cuvinte; bicicleta avea un scăunel de copil în spate: al micuțului Matei pe care, spunea tânărul, l-am întâlnit deja, în împrejurări similare. Între timp, Matei a crescut. A mai trecut un an: suntem câteva mii de suflete și – într-un fel oarecare – am devenit o familie - scrie filosoful Mihai Șora pe pagina sa de Facebook.
Comentarii 0