SRI susține că nu este implicat în demersurile numirii premierului desmenat Mihai Tudose

E.b. | 27.06.2017

Serviciul Român de Informaţii (SRI) precizează, într-un comunicat de presă, că respinge categoric tentativele de implicare a SRI în dispute politice, desemnarea premierului sau alte demersuri care nu ţin de activitatea Serviciului.

Pe aceeași temă

 


Comunicat de presa

 

26 iunie 2017

 

În legătură cu speculațiile apărute în spațiul public referitoare la o presupusă implicare a Serviciului Român de Informații în desemnarea premierului României, SRI face următoarele precizări:

 

Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, în numirea premierului României sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmaţii din spațiul public denigratoare şi menite să afecteze imaginea instituțiilor fundamentale dintr-un regim democratic.

 

SRI îşi reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii.

 

 

Poziiţia SRI este generată de speculaţiile legate de relaţiile pe care premierul desemnat, Mihai Tudose, le-ar avea cu serviciile de informaţii. Mihai Tudose a absolvit cursuri susţinute la Academia Naţională de Informaţii ”Mihai Viteazul” şi şi-a susţinut teza de doctorat la aceeaşi instituţie, coordonatorul lucării sale fiind Gabriel Oprea.

 

Tudose declara, în aprilie 2016, că nici nu este ofiţer acoperit şi nici nu îşi doreşte să preia puterea în PSD. El răspundea astfel acuzaţiilor lui Victor Ponta conform cărora "ofiţerii" vor să preia puterea în partid şi conform cărora se referă la un vicepreşedinte al partidului, fost ministru.

 

Nu sunt ofiţer acoperit şi nu-mi doresc să preiau puterea în partid. Sunt deja puţin iritat de acest lucru. (...) Dacă are ceva de spus, să o spună cu subiect şi predicat: cine, cum. Să o dovedească. E avocat. Ştie despre ce vorbeşte. Aşa cum şi el a fost acuzat de aşa ceva. (...) Să spună: «Uite, e Popescu sau Rovana sau nu ştiu cine. Uite ăştia sunt, doi, trei», dar să spună cu subiect şi predicat. Există instrumente legale, dar fă-i şi proba, că dacă doar spui aşa”, a declarat atunci Tudose, conform News.ro

 

Liviu Dragnea, liderul PSD, și-a exprimat speranța luni, la Parlament, că Mihi Tudose nu are ”dublă comandă”, în condiţiile în care au existat discuţii în Comitetul Executiv Naţional pe această temă, Dragnea susţinând că nu a văzut nicio ezitare la Tudose în luarea unor decizii importante pentru PSD.

 

A fost întrebat de Codrin Ştefănescu, cred. Răspunsul a fost categoric nu. Am văzut şi despre mine în ultima perioadă că am fost racolat în rândurile Securităţii de generalul Coldea, în tinereţea mea. Probabil că cei de la CNSAS mi-au ascuns dosarul”, a spus liderul PSD, întrebat dacă Mihai Tudose are dublă comandă.

 

Dragnea a susţinut că „ar  fi simţit” dacă Mihai Tudose are o altă comandă, în afară de cea guvernamentală sau de partid.

 

„Eu nu am avut niciodată vreo umbră de dovadă, în ultimii ani, că Mihai Tudose ar avea dublă comandă. Au fost momente tensionate în PSD în ultimii ani, în care nici eu, nici alţi colegi nu au văzut nicio ezitare la el în timpul luării unor decizii importante pentru partid. Am fost coleg cu el în Guvern, când aveam calitatea de vicepremier şi am lucrat foarte strâns. Aş fi văzut în acei ani, în acea perioadă, aş fi simţit dacă există o altă comandă la Mihai Tudose, în afara comenzii guvernamentale sau în chestiuni politice, în afara deciziilor de la partid”, a mai spus Dragnea.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22