Pe aceeași temă
România a solicitat apel la decizia S&P privind perspectiva ratingului, iar agenţia a acceptat această solicitare. S&P a stabilit că au fost îndeplinite condiţiile pentru un astfel de apel, în concordanţă cu politicile şi procedurile agenţiei. În consecinţă, S&P se va abate de la datele de publicare a ratingurilor din calendarul pe 2019 pentru a rezolva acest apel. S&P intenţionează să rezolve această problemă în termen de două săptămâni.
Ratingurile României continuă să fie sprijinite de nivelul moderat al datoriei sale private externe şi publice şi perspectivele de creştere încă solide. În opinia S&P, eficiența instituţională a României rămâne slabă, totuşi, ceea ce constrânge ratingurile.
Deşi România continuă să beneficieze de pe urma poziţiilor solide fiscale şi ale rezervei externe, agenţia crede că adâncirea semnificativă a deficitelor fiscale şi externe ar putea în timp afecta aceste buffere (rezerva financiară), iar economia României ar deveni mai vulnerabilă la încetinirea creşterii, arată Agerpres.
Sunt semne tot mai clare că ordonanţă lăcomiei va fi modificată. Ultimul indiciu: Agenţia Standard and Poor's a amânat luarea unei decizii privind perspectiva de rating a României, iar analiştii spun că decizia vine ca urmare a unei solicitări a guvernului de la Bucureşti, care ar fi promis renunţarea la unele măsuri prevăzute de controversata ordonanţă, transmite Digi 24.
Economiștii așteptau aseară retrogradarea perspectivei economiei româneşti din "stabilă" în "negativă". Însă analiştii de la Standard and Poor's au amânat decizia, invocând un "apel" formulat de autorităţile române.
România a solicitat apel la decizia S&P privind perspectiva ratingului, iar agenţia a acceptat această solicitare. S&P a stabilit că au fost îndeplinite condiţiile pentru un astfel de apel, în concordanţă cu politicile şi procedurile agenţiei. În consecinţă, S&P se va abate de la datele de publicare a ratingurilor din calendarul pe 2019 pentru a rezolva acest apel. S&P intenţionează să rezolve această problemă în termen de două săptămâni.
"S&P Global Ratings a stabilit că s-au îndeplinit condițiile pentru formularea unui astfel de apel, fiind în conformitate cu politicile și procedurile sale. În consecință, ne vom abate de la calendarul nostru din 2019 pentru a rezolva apelul. Planificăm să rezolvăm în două săptămâni", se arată într-un comunicat Standard and Poor's.
Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economie al premierului Viorica Dăncilă, a declarat, sâmbătă dimineața, că Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a cerut agenției de rating Standard & Poor's să amâne perspectiva, din cauza neadoptării bugetului de stat, ceea ce poate afecta evaluarea, potrivit Mediafax.
„Din partea Ministerului Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice, MFP - n.red.)”, a spus Darius Vâlcov, sâmbătă dimineața, la Antena 3, referitor la cine a solicitat Standard & Poor's să amâne perspectiva cu două săptămâni.
„Cred că a fost un demers corect, tocmai pentru a lăsa o perioadă de două săptămâni, astfel încât să vedem dacă bugetul va fi aprobat, pentru că și acesta este un punct foarte important. Știți că, la ora actuală, România, din cauza președintelui Iohannis, nu are buget. Acesta este un punct vulnerabil, atunci când agențiile de rating evaluează situația unei țări. Pe de altă parte, pentru a se vedea care sunt perspectivele Ordonanței 114 și a altor măsuri fiscale”, a afirmat Vâlcov.