Pe aceeași temă
Preotul susține că influența de afară este cea care a dus la o decădere a societății, vorbind despre ”robie” morală, politică și economică.
”(...) societatea românească a decăzut enorm, influențată mai mult sau mai puțin din afară, și a ajuns într-o stare de robie morală. (...) Putem vorbi însă de o libertate economică? Nici pe departe. Vedem că dispar de pe piață produsele românești. Ce se află în spate? O robie economică. Te distruge pe tine, care ești mic, pentru a trăi cel mare, cel din afară. Din punct de vedere politic, se întâmplă același lucru. Să ne amintim numai de amestecul diferitelor ambasade în problemele politice ale țării. Și atunci, ne întrebăm: mai e liber acest popor? Eu nu prea mai văd libertate…”, spune clericul.
Nici subiectul Catedralei Mântuirii Neamului nu a fost scutit de comentarii, starețul susținând că cei care fac comparație între biserici și spitale sunt în eroare și că asta ar arăta că societatea este bolnavă, iar boala este o consecință a păcatului.
”Eu, iertat să-mi fie că spun această vorbă, când am auzit că unii vor <<spitale și nu catedrale>>, am zis: Înseamnă că suntem bolnavi, pentru că recunoaștem în mod public că suntem un popor bolnav mintal și sufletește, un popor bolnav biologic, de aceea avem nevoie de spitale. Este nevoie și de spitale, desigur, de o modernizare a spitalelor. Dar ce este boala? Urmarea păcatului. Marea majoritate a bolilor sunt consecințe ale păcatului”, a comentat el.
Referindu-se le referendumul pentru familia tradițională care a fost invalidat, el acuză ”maimuțăreala europeană” care ar impune legi împotriva firii.
”Statul din ce este format? Din familii. Atunci, cine susține statul? Familiile. Împotriva cui luptă în ziua de astăzi societatea, mai cu seamă cea din afară? Cum a zis cineva: maimuțăreala asta europeană, care vine din afară cu legi contra firii, când tata nu mai e tată, când mama nu mai e mamă, când tata poate să fie și femeie, când mama poate să fie și bărbat, când fiecare e liber să-și aleagă genul, toate acestea sunt o răzvrătire a societății contemporane împotriva normalității”, mai spune el.
interviul integral, aici
Comentarii 7
Valeriu - 12-15-2018
Marea nenorocire este ca il cred foarte multi!
RăspundeLiviu - 12-13-2018
Un popa inapoiat, probabil inca ii este frica ca nu cumva dosarele informatorilor sa fie facute publice.
RăspundeG - 12-13-2018
de ce nu-mi publicati comentariul?
RăspundeG - 12-13-2018
Voila cine ajunge sa se faca trompeta Kremlinului! Pt cine nu stie dar poate usor afla, PIB-ul Romaniei a crescut de 5 ori! dupa 1989, crescand si productia industriala, si de servicii, ba si cea agricola - chiar fara ajutorul elevilor, studentilor, militarilor. Iar abundenta marfurilor din magazine de provenienta din exterior nu reflecta decat libertatea cumparatorului roman care, daca vrea numai produse authtone, le poate cumpara pe acestea, iar daca nu - nu! Dupa anii in care cam fluiera vantul prin magazinele noastre romanesti, de stateai o ora la coada la lapte (autentic romanesc! degresat si indoit cu apa) dimineata la 7 fara sa prinzi, ani in care pt o marfa mai buna plateai bani grei la shop sau pe piata neagra, sa te plangi ca e o abundenta de marfuri (romanesti si neromanesti) in magazine e semn de prostie curata. De altfel, impresia mea e ca prostia e pacatul cel mai mare, si duce, intr-adevar, la boli grave! Cat despre "libertatea" de gen, acolo ii dau dreptate preaputinsfintiei sale, dar nu arunci copilul odata cu apa murdara, decat daca esti tot prost...
RăspundeAlin - 12-13-2018
Există lucruri bine și rele in Europa, ca peste tot. Mai ales chestia cu ambasadorii care promovau lobby-ul lgbt - scuze dar nu asta e rolul unei ambasade și nu suntem chiar papuași să vină olandezii să ne prescrie ei ethos-ul și valorile. Ce ambasadori in lume să duc să reeduce poporul care îi găzduiește? Adică in Europa ăștia se chinuie să-i menajeze pe Islamici, dau decizii juridice in care isi penalizează proprii cetățeni care critică Islamul, dar la noi e voie să critici religia că noi suntem papuași și nu explodăm prin capitalele europei. E o mare greșeală că duceți războiul ăsta cu Biserica pentru că nu faceți decat să pierdeți mase mari de oameni pentru proiectul european și ambasadorii ăia au livrat multe voturi pentru psd care profită de chestiile astea simbolice sensibile. dar mă rog, dacă vreți să rămaneți tot in opoziție treaba voastră
RăspundeMike - 12-12-2018
Si iata cum biserica lucreaza la influentarea mintilor oamenilor simpli si saraci cu duhul. Acesta este razboiul asimetric pornit pe toate planurile de catre Rusia lui Putin, care doreste distrugerea Occidentului si a Uniunii Europene. Ma intreb insa cine il crede pe acest preot cu aspect de KGB- ist?
Răspundelmihai - 12-12-2018
acestui prelat ar trebui in primul rand sa i se caute la CNSAS dosarul de colaborator al securitatii comuniste(repeta aceleasi vorbe ale securistilor), apoi un consult psihologic, o perioada de sabat la una dintre manastirile din Bucovina unde sa vorbeasca in liniste si meditatie cu Dumnezeu care in mod sigur i se va revela ,apoi sa ne spuna si noua daca El (Dumnezeu) se simte multumit de alegerea vocatiei(nu profesiei!) acestui ales?!.
Răspunde