Pe aceeași temă
Varianta cel mai puțin agreată de către elevi o reprezintă învățământul exclusiv online și în sistem hibrid prin împărțirea claselor în grupe.
Conform comunicatului Consiliului Național al Elevilor (CNE), citat de Edupedu.ro, la consultare au participat peste 12.500 de elevi în 24 de ore.
În funcție de răspunsurile primite, CNE propune câteva obiective pentru desfășurarea noului an școlar în condițiile în care pandemia de Covid-19 va continua și în luna septembrie.
„Pe termen scurt, este esențială realizarea unei formări de bază a cadrelor didactice în domeniul tehnologiei și informației, pentru a putea deprinde un set minim de cunoștințe necesare operării dispozitivelor conectate la internet. Pe termen lung, includerea unui modul comprehensiv de educație digitală în formarea continuă a profesorilor și-a dovedit necesitatea, întrucât aceste competențe s-au dovedit a fi indispensabile pentru toți actorii din sistemul educațional.
Realizarea, în regim de urgență, a unei noi analize privind numărul de elevi care nu au acces la internet, folosind indicatori realiști, pentru a avea un set de date clare în ceea ce privește necesarul de dispozitive conectate la internet care vor fi achiziționate de către Guvernul României.
În cazul începerii cursurilor într-un format care presupune prezența fizică a elevilor la cursuri, solicităm modernizarea infrastructurii sanitare din unitățile de învățământ, astfel încât riscul de infectare să fie micșorat prin implementarea măsurilor preventive, precum igienizarea constantă a mâinilor.(…)