Pe aceeași temă
Decizia e de natură să deschidă o perioadă de incertitudine pentru Uniunea Europeană, potrivit AFP. Americanii au luat decizia după ce au acuzat Rusia că încalcă prevederile Acordului din 1987.
Rusia respinge în bloc acuzațiile și amenință cu o ripostă
"Nicio probă, nicio fotografie din satelit (...), nicio mărturie" care să dovedească o eventuală încălcare a tratatului nu a fost furnizată de partea americană, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova.
"Ni s-a spus: nu avem întrebări (de pus), trebuie doar să distrugeți tot", a spus aceasta.
Iar dacă Statele Unite "părăsesc într-adevăr tratatul INF, Moscova își rezervă dreptul la o reacție potrivită și la o ripostă", a avertizat Zaharova.
Și ministerul român de Externe a anunțat că susține poziția SUA și a NATO și afirmă că încălcarea de către Rusia a tratatului INF implică riscuri semnificative pentru securitatea euro-atlantică.
NATO a anunțat că „sprijină deplin” retragerea SUA din tratat și a cerut Moscovei să revină în următoarele șase luni la "o respectare deplină și verificabilă" a obligațiunilor ce îi revin.
"Tratatul INF a fost încălcat de Rusia iar apelurile lansate în ultimele 60 de zile pentru mai multă transparență și mai multe informații nu au dus nicăieri", a afirmat vineri șeful diplomației germane Heiko Maas, de la București, unde participă de joi la o reuniune informală cu omologii săi din UE.
Heiko Maas a făcut naveta între Moscova și Washington în ultimele săptămâni pentru a încerca să salveze tratatul privind armele nucleară cu rază medie de acțiune, care interzice rachetele cu raze între 500 și 5.500 km.
Intervalul de timp impus Rusiei de către aliați pentru a renunța la noul său sistem de rachete dezvoltat, potrivit Occidentului, prin încălcarea tratatului, expiră sâmbătă.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, sosit joi la București, a reamintit că decizia americană marchează începutul unui proces.
"Începând cu 2 februarie, americanii vor lansa procedura de retragere și aceasta va dura 6 luni, ceea ce oferă încă Rusiei oportunitatea de a se conforma obligațiilor sale", a explicat el.
Disonanțe europene - Austria nu dă vina pe Rusia
"Rusia are încă timp să se conformeze obligațiilor tratatului", afirmă Jens Stoltenberg.
Încheiat în 1987 între URSS și Washington, tratatul INF a pus capăt crizei euro-rachetelor, declanșată de amplasarea de rachete SS-20 sovietice cu focoase nucleare, capabile să lovească capitalele europene.
Americanii reproșează Rusiei că au creat un sistem de rachete 9M729 care contravin tratatului. Moscova susține că aceste rachete au o rază maximă de acțiune de "480 km" și respectă deci tratatul. Rusia a avertizat vineri Washingtonul că retragerea din tratat ar fi "extrem de iresponsabilă" și cu consecințe asupra altor acorduri strategice.
"Ce se întâmplă după este marea întrebare", a afirmat Serghei Riabkov, ministru adjunct pentru Afaceri externe, care a evocat tratatul START de reducere a armelor strategice. "Poate pur și simplu să expire în 5 februarie 2021 fără să fie prelungit", a amenințat el.
NATO urmează să publice o declarație după anunțul deciziei americane.
Aliații nu sunt asigurați însă. Statele membre din estul UE sunt foarte preocupate de atitudinea Moscovei și de riscul unei noi curse a înarmărilor.
"Istoria a învățat țara mea o lecție foarte clară: de fiecare dată când există un conflict între Est și Vest, noi, cei din Europa centrală, am pierdut mereu", a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.
"În calitate de unguri, nu cred că noi vom avea multă influență în acest dosar. Putem doar să ținem pumnii pentru o cooperare mai pragmatică între Est și Vest", a adăugat el.
"Ultimii cinci ani nu au fost foarte buni pentru securitatea noastră și cred că trebuie să găsim soluții globale, deoarece există din ce în ce mai multe țări în lume care dezvoltă acest gen de rachete", a comentat omologul său leton Edgar Rinkevics.
Disonanțele sunt perceptibile între europeni în ceea ce privește analiza responsabilităților. Ministrul austriac de externe Karin Kneissl a refuzat să condamne Rusia.
"Lucrurile care au condus aici sunt un pic mai complicate", a susținut ea. Kneissl este foarte apropiată de Vladimir Putin, care a venit în Austria pentru a participa la nunta ei.
Vladimir Putin a avertizat și el asupra consecințelor ruperii tratatului.
"Nu dorim un nou război rece și o nouă cursă a înarmării", susține Jens Stoltenberg. Dar Alianța trebuie să se pregătească, spunea el, în 25 ianuarie, după eșecul unei reuniuni a Consiliului NATO-Rusia la sediul NATO.