Surse: Opozitia mai are nevoie de doua voturi

Fara Autor | 27.04.2012

Pe aceeași temă

 

Premierul Ungureanu şi liderii PDL au numărat, vineri, parlamentarii puterii care, conform analizelor, nu vor susţine moţiunea de cenzură şi care sprijină Guvernul, concluzia fiind că opoziţiei îi mai lipsesc două voturi pentru a demite Executivul, au declarat surse oficiale.
 
"A fost efectiv o numărătoare «pe cap de om» a parlamentarilor care, conform analizelor, nu vor vota moţiunea de cenzură, ci continuă să sprijine Guvernul. Concluzia numărătorii a fost că opoziţiei îi mai lipsesc două voturi", au relatat, pentru Mediafax, surse participante la numărătoare.
 
Sursele au mai arătat însă că liderii PSD Ilie Sârbu şi Constantin Niţă continuă să îi contacteze telefonic, chiar în timpul dezbaterilor din plenul Parlamentului, pe parlamentarii puterii, în încercarea de a-i convinge să voteze moţiunea de cenzură.
 
 
Ponta: Ne mai lipsesc patru voturi
 
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că opoziţiei îi mai lipsesc patru voturi pentru ca moţiunea de cenzură să treacă. El a precizat ca speră ca "măcar patru parlamentari ai puterii să redevină oameni" şi să aibă curajul să treacă peste ameninţările lui Boc, Udrea şi Anastase şi să voteze.
 
"Mai avem nevoie de 4 voturi", a mai declarat liderul social-democrat Victor Ponta, inaintea intrarii in sala de plen. "Speranta mea e ca macar 4 parlamentari ai puterii sa redevina oameni", a mai spus presedintele PSD. 
 
231 de voturi sunt necesare pentru ca moţiunea de cenzură să treacă. Ponta a declarat joi seară că sunt 227 de voturi confirmate.
 
La rândul său, liderul PNL Crin Antonescu a mentionat că cele patru voturi care mai lipsesc până la 231 sunt "probabile" si pot fi obţinute de la independenţi, de la minorităţi, ori chiar de la PDL, UNPR, potrivit NewsIn si Realitatea.net.
 
La Senat, Grupul PSD are 42 de membri, inclusiv fostul pedelist Petru Filip. PNL are 27 de membri. Nu a mai fost contabilizat senatorul de Bistrita-Năsăud Ioan Sbîrciu, care deşi si-a anuntat luni trecerea la grupul parlamentar al PNL-PC, peste câteva ore a spus că se mai gândeşte. În consecinţă, de la Senat voturile sigure sunt 69.
 
În Camera Deputaţilor, PNL are, inclusiv cu noii deputaţi sosiţi Gheorghe Hogea, Valentin Rusu, Marius Dugulescu, 60 de membri. PSD are 93 de deputaţi, inclusiv cu Gheorghe Ciobanu, cu Marin Avram, care şi-a anunţat miercuri afilierea la PSD, si cu Adrian Sava. Social-democraţii strâng 94 de voturi cu Florentin Gust, plecat şi el marţi din PDL şi care şi-a exprimat intenţia de a reveni la PSD. USL ajunge astfel la 223 de voturi pentru moţiune.
 
Teoretic, mai este nevoie de opt voturi pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.
 
Moţiunea de cenzură va fi votată însă şi de parlamentari ai puterii şi neafiliaţi. La Senat, Cezar Măgureanu a părăsit UNPR devenind neafiliat. Măgureanu, ex-PNL, ar urma să susţină, potrivit unor surse, tot USL în Senat, astfel că ar putea să voteze şi moţiunea. De asemenea, dacă senatorul timişean Dorel Borza ar părăsi PDL, aşa cum a speculat presa, votul său ar putea merge pentru moţiunea de cenzură. Teoretic, de la Senat ar veni din afara USL încă două sau trei voturi (trei, dacă şi Mircea Geoană ar vota pentru moţiune). Se ajunge la 226.
 
La Cameră, deputatul PDL de Timiş Iosif Drăgulescu a anunţat că va vota moţiunea de cenzură. La fel şi independentul Mircea Giurgiu. Dacă cei doi rămân consecvenţi, USL dispune de 228 de voturi şi mai lipsesc în acest moment patru voturi. Acestea pot fi obţinute de la reprezentanţi ai puterii precum uneperista Aura Vasile, despre care Marian Vanghelie sugera că ar putea să revină în PSD, dar şi de la deputaţii neafiliaţi: fosta pesedistă Oana Mizil sau Daniel Oajdea.
 
Şi fostul deputat pesedist Ioan Munteanu a spus că ar putea să voteze moţiunea. Un alt independent, Gheorghe Zoicaş îşi condiţionează votul împotrivă de demiterea din Guvern a ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, lucru care e puţin probabil să se întâmple. Şi fostul liberal Dan Ilie Morega s-ar putea hotărî să susţină demiterea Guvernului. De acum înainte, numărătoarea începe să dea speranţe USL: se trece deja de 231, cifra din calculele tuturor decidenţilor politici.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22