Tăriceanu despre tărăgănarea raportului cerut de DNA pentru a fi urmărit penal: Nu mă avantajează

Redactia | 10.12.2018

Biroul Permanent al Senatului a decis amânarea cu 10 zile a termenului pentru redactarea raportului de către senatorii de către senatorii juriști în cazul cererii DNA de încuviințarea a urmării penale.

Pe aceeași temă

Președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu susține că această amânare nu îl avantajează în niciun fel, pentru că nu beneficiază de efectul prescripției, iar el este pregătit oricând să își spună punctul de vedere în plen.

Tăriceanu a declarat că el nu a participat la ședința Biroului Permanent în care s-a decis prelungirea termenului pentru raportul în cazul său tocmai pentru a nu fi acuzat că influențează o astfel de decizie. El a susținut că hotărârea a fost luată pentru ca toți senatorii, nu numai cei din Comisia juridică, să aibă acces la documentele DNA din dosarul său.

"Nu vreau să se înțeleagă că aceste demersuri ar fi fost influențate de mine. Biroul Permanent a prelungit termenul de depunere a raportului cu 10 zile, iar când se decide punerea pe ordinea de zi a plenului sunt gata să mă înfățișez și să îmi susțin punctul de vedere", a declarat Tăriceanu.

Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, el a susținut că această amânare nu îl avantajează, pentru că nu beneficiază de efectul prescripției.

"Dacă opozitia ar face un minim efort să citească referatul DNA, ar vedea că termenul de prescripție nu funcționează, deci nu beneficiez de prescripție. În concluzie, nu mă avantajează amânarea", a adăugat Tăriceanu.

Biroul Permanent al Senatului a decis luni să amâne cu încă 10 zile termenul pentru raport la comisia juridică asupra cererii DNA de încuviințare a urmăririi penale împotriva lui Călin Popescu-Tăriceanu, în condițiile în care cel mai probabil 21 decembrie va fi ultima zi din această sesiune parlamentară. Un vot pe cerere se va da astfel abia în sesiunea viitoare, care începe în februarie. Comisia juridică ar fi trebuit să dea un raport marți, 11 decembrie.

Amintim că surse politice declarau săptămâna trecută că luna aceasta nu mai este timp suficient să se discute situația președintelui Senatului și votul va rămâne cel mai probabil pe sesiunea din februarie 2019.

În plus, opoziția a susținut că amânarea votului în Senat ar avea legătura cu faptul că în cazul lui Tăriceanu faptele s-ar prescrie pe 31 decembrie.

DNA a solicitat Senatului încuviințarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu pe 7 noiembrie, acesta fiind acuzat de luare de mită. În codul penal, luarea de mită se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Potrivit DNA, Tăriceanu ar fi primit, în perioada 2007-2008, aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a iniţiat şi susţinut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licenţe între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.​

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22