Pe aceeași temă
Dosarul Revolutiei din 1989 este in curs de solutionare, a declarat, miercuri, procurorul general al Romaniei. Tiberiu Nitu a precizat ca fostul presedinte Ion Iliescu nu a fost audiat in acest caz, potrivit Hotnews.
"Dosarul este in curs de solutionare la Sectia Parchetelor Militare. Nu a fost audiata persoana respectiva (Ion Iliescu - n.r.)", a spus Tiberiu Nitu, raspunzand unor intrebari dupa sedinta de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Tot procurorul general al Romaniei declara, in martie, ca urmarirea penala in dosarul Revolutiei nu va fi afectata in urma retrimiterii cauzei la Parchetul Militar, in baza prevederilor din noul Cod de procedura penala.
Tiberiu Nitu a precizat atunci ca dosarul Revolutiei urmeaza sa fie trimis de la Sectia de Urmarire Penala la Sectia Parchetelor Militare, pentru a fi continuate cercetarile.
"Potrivit modificarilor din noul Cod de procedura penala, fiind vorba de persoane cercetate atat militari cat si civili, competenta apartine parchetului procurorilor militari. In consecinta cauza va fi trimisa Parchetului Militar", a adaugat Nitu.
Procurorul general a subliniat ca odata cu trimiterea dosarul la Parchetul Militar, nu va fi afectat calendarul stabilit in urma unei decizii CEDO. "Cu siguranta poate fi respectat, pentru ca trimiterea cauzei de la parchetul civil la parchetul militar presupune o continuitate, si nu o fractura in ceea ce priveste efectuarea urmaririi penale", a mai spus procurorul general al Romaniei.
Statul roman, bun de plata
Dosarul Revolutiei a ajuns in aprilie 2011 la Sectia de urmarire penala a Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa ce Sectia Parchetelor Militare (SPM) si-a declinat competenta de solutionare.
In 24 mai 2011, statul roman a fost condamnat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in procesul intentat de Asociatia "21 Decembrie" si alte persoane pentru incalcarea dreptului la viata si la respectarea vietii private, legat de ancheta in dosarul Revolutiei.
Completul de sapte judecatori de la sectia a III-a a CEDO a decis atunci ca statul roman a incalcat articolele 2 si 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la viata si, respectiv, la viata privata si de familie.
Astfel, Curtea a decis ca statul roman sa acorde despagubiri de 15.000 de euro catre Nicolae si Elena Vlase, pentru incalcarea articolului 2, in ancheta privind moartea fiului lor, precum si de 6.000 de euro presedintelui Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, pentru incalcarea articolului 8, intrucat SRI nu i-a raspuns unei solicitari privind interceptarea sau nu a telefonului ori daca a fost filat. Totodata, Guvernul roman trebuie sa plateasca 20.000 de euro avocatilor Antonie Popescu, Ioana Sfiraiala si Ionut Matei, care l-au reprezentat pe Maries.
Sotii Vlase sunt parintii unui tanar care, la 19 ani, in timpul Revolutiei din decembrie 1989 a fost ucis la Brasov, in cadrul unei manifestatii anticomuniste reprimate de fortele de ordine.
Teodor Maries a actionat in judecata statul in calitate de participat la manifestatiile anticomuniste din timpul Revolutiei. Cei trei s-au plans de lipsa unei anchete eficiente si tergiversarea finalizarii sale in dosarul reprimarii Revolutiei din decembrie 1989.
CEDO a stabilit ca Romania are o legislatie necorespunzatoare in ceea ce priveste colectarea si pastrarea datelor personale de catre serviciile secrete. Potrivit Curtii, autoritatile romane nu au respectat dreptul la viata privata a lui Maries si nu numai.
In ceea ce priveste moartea lui Nicusor Vlase, fiul sotilor Vlase, Curtea a criticat faptul ca ancheta a durat mai bine de 20 de ani, autoritatile clasificand, in mod nejustificat, anumite informatii esentiale drept "secret" sau "strict secret". Magistratii europeni au aratat ca, pe deasupra, parintii victimei nu au fost tinuti la curent cu mersul anchetei sau cu inchiderea sa.