Timmermans, avertisment pentru Dăncilă: Nu dați OUG pentru impunitatea unor înalți oficiali

Laurentiu Gheorghe | 03.04.2019

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis un avertisment dur pentru Guvern să nu dea OUG care să ajute „funcționari de rang înalt” care au probleme cu justiția.

Pe aceeași temă

”Independența justiției și statul de drept sunt foarte importante pentru fiecare țară din UE, reprezintă coloana vertebrală a Uniunii Europene.

Am informat Colegiul de Conducere cu privire la situația din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect și să se abțină de la orice măsuri care vor afecta legislația penală și statul de drept.

Aș vrea să avertizez România să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar și să nu dea OUG pentru a crea impunitate pentru funcționarii de rang înalt care au probleme cu legea.

Am avut mai multe convorbiri cu doamna prim-ministru în ultimele 2 luni. I-am arătat foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu este suficient și avem nevoie de rezultate cât mai curând. Îndeplinirea condițiilor din MCV este esențială.

Am reușit să reîncepem discuția la nivel tehnic, însă din păcate nu am putut încă să tragem concluzia că România este pe calea cea bună.”, a spus Frans Timmermans.

Principalele declarații ale lui Frans Timmermans:

  • Capacitatea UE de a proteja statul de drept e fundamentală, pentru că statul de drept e o valoare fundamentală a Europei

  • O problemă într0un stat membru e o problemă pentru toată UE. Din nefericire, problemele au început să se înmulțească

  • E nevoie de mai multă acțiune în UE

  • Documentul prezentat azi în UE începe dialogul privind statul de drept. În iunie, Comisia va prezenta propria propunere privind protejarea statului de drept. Una dintre propuneri va fi existența unui răspuns pe măsură al UE la derapajele din statele membre

  • Colegiul a agreat o nouă procedură de infringement împotriva guvernului polonez din cauza reglementărilor legate de magistrați (mai multe detalii aici)

  • Independența justiției este fundamentală pentru Uniunea Europeană

  • În ce privește statul de drept din România, am updatat Colegiul. România trebuie să pună din nou procesul de reformă în mișcare.

  • Am avertizat împotriva oricărei acțiuni a guvernului care ar garanta impunitate demnitarilor de rang înalt

  • Am avut mai multe dicuții cu premierul, avem discuții la nivel de experți. Avem nevoie de rezultate imediate. Am fost clar: discuțiile de dragul discuțiilor nu sunt suficiente. Am discutat despre proiectele de OUG și secția specială pentru magistrați.

  • Din păcate, nu am putut constata că România e back on track. Comisia Europeană va trebui să acționeze cu mijloacele pe care le are la îndemână.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22