Toader a scăpat pe moment de debarcare. Dragnea mărește presiunea ca să-l bage în viteză

Laurentiu Gheorghe | 06.03.2019

Liviu Dragnea a dat ordin deputaților PSD să boicoteze votul pe moțiunea de cenzură împotriva ministrului justiției, Tudorel Toader. Din lipsă de cvorum, votul se reia săptămâna viitoare.

Pe aceeași temă

Înainte de vot, Dragnea a convocat o ședință a grupului parlamentarilor PSD. În timpul discuțiilor, Lia Olguța Vasilescu a susținut boicotul sedintei de plen, iar Florin Iordache a reluat criticile la adresa lui Tudorel Toader. În final, Dragnea a propus ca PSD să nu participe la vot și să lase opoziția să facă cvorumul.

Liviu Dragnea a spus după amânarea votului la moțiune că exită o nemulțumire față de Tudorel Toader, gennerată de neaplicarea unor decizii luate în CEx.

"O sa avem o discutie in coalitie dupa ce se intoarce doamna prim ministru (de la Bruxelles - n.red), in legatura cu ministrul Tudorel Toader. Exista o stare de nemultumire, pe care nu avem de gand sa o ascundem, in randul parlamentarilor si nu numai, care trebuie lamurita saptamana viitoare (...) Asa am convenit, sa discutam cu dl Tariceanu si cu doamna Dancila, ori vineri, ori luni, o discutie in care sa participe si dl Toader, dupa care o sa avem si noi o discutie in grupuri", a mai precizat Dragnea.

Intrebat despre nemultumirile PSD, presedintele social-democratilor a facut trimitere la unele "declaratii neclare".

"Sunt niste decizii luate in CEx care trebuie lamurite (...) Ati vazut nemultumirile in spatiul public, sunt multi colegi care le-au spus, dl Iordache, altii", a spus Liviu Dragnea.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu spune că deputații PSD au decis să nu participe la vot nemulțumiți de prestația lui Tudorel Toader, care nu a dat mai multe ordonanțe cerute de partid, a făcut modificări la OUG 7 așa cum a vrut, fără a se consulta, și a pus partidul într-o situație neconfortabilă. El a precizat că se va discuta în coaliție și se va decide dacă Toader mai are sau nu susținere pentru a rămâne la conducerea Ministerului Justiției.

Context

Scaunul lui Tudorel Toader se clatină serios și ultimele informații arată că moțiunea simplă are șanse să treacă la vot în parlament.

UDMR a anunțat deja, prin vocea lui Kelemen Hunor, că nu-l va susține pe ministru, dar nici n-a spus că va vota pentru moțiune, ceea ce ar putea însemna fie abținere, fie absența din plen.

Decizia se află însă la PSD, care a convocat o ședință de urgență înaintea votului. Surse din partid au declarat pentru revista 22 că sunt posibile două scenarii: fie parlamentari PSD vor lipsi în momentul votului, fie vor sta în sală dar nu vor vota. În ambele situații, moțiunea va trece. Nu trebuie uitat că la Camera Deputaților oricum PSD nu mai are majoritatea.

Însuși Toader se așteaptă la un astfel de deznodământ, vineri dimineață a declarat că va aștepta decizia premierului Dăncilă. Într-adevăr, dacă moțiunea simplă trece, ministrul nu își pierde funcția automat, revocarea acestuia fiind la mâna premierului. Evident, mai are și posibilitatea să-și dea singur demisia din moment ce a pierdut sprijinul coaliției care l-a numit și susținut în funcție.

În varianta în care moțiunea trece la vot, există mai multe strategii avute în vedere de liderii PSD. Prima ar fi ca rămânerea în funcție a lui Tudorel Toader să fie condiționată de emiterea în cel mai scurt timp a Ordonanței de urgență pentru Codurile penale și a OUG care să prevadă extinderea termenului (actualmente de 30 de zile) până la care cei condamnați definitiv de completurile de cinci judecători de la ICCJ să poată introduce contestație în anulare. Desigur, mai este și OUG de amnistie, dorită de Liviu Dragnea, dar mulți în partid s-ar mulțumi, potrivit surselor revistei 22, și cu ordonanța privind completurile de cinci.

Cealaltă variantă luată în calcul, mai probabilă, este revocarea lui Toader, căruia i se reproșează multe, inclusiv OUG 7, care a pus în capul PSD toată magistratura și a atras noi și apăsate critici europene. Acuzele și criticile aduse ieri în plenul Senatului de Florin Iordache mergeau exact în direcția aceasta.

Plecarea lui Toader mai ridică însă problema înlocuitorului, postul revenind ALDE, care nu pare dispus să-l cedeze, deși mijloace de constrângere și șantaj împotriva lui Tăriceanu există, dat fiind că există o cerere de ridicare a imunității sale în parlament.

PSD are deja o listă scurtă cu posibili înlocuitori pentru Toader, oameni care să acționeze rapid la comenzi în ce privește ordonanțele de urgență. Pe primele poziții se clasează, potrivit informațiilor noastre, Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea și Florin Iordache.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22