Toader mimează că nu intelege criticile din MCV si face din negru alb: E un raport pozitiv

E.b. | 15.11.2017

Comisia Europeană a publicat astăzi raportul MCV pentru România. Deşi s-au înregistrat unele progrese, CE precizează că "provocările la adresa independenței sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare". Ministrul Justi'ţei spune însă că documentul are o concluzie pozitivă.

Pe aceeași temă

  

Însă, Tudorel Toader, ministrul Jistiţieri, a afirmat miercuri, referindu-se la concluziile raportului MCV, care consemnează încetinirea reformelor, că documentul are o concluzie pozitivă, respectiv că România îşi poate îndeplini obiectivul ridicării MCV în actualul mandat al comisiei.

 

În ce priveşte numirea procurorilor şefi, Toader spune: "La recomandarea numărul 1, privind numirile procurorilor de rang înalt, CE se referă la legile justiţiei, aşadar la soluţiile legislative care sunt încă în dezbatere".


 
Aşadar, în ce priveşte numirile de procurorii şefi, Toader a spus că CE se referă la proiectele aflate în dezbatere parlamentară nu la proiecte legislative adoptate.

"Raportul se referă la soluţii legislatie care sunt în dezbatere parlamentare", a spus ministrul Justiţiei

 

 Tudorel Toader mai afirmă că acest raport este unul de etapă.

 

"Un lucru foarte important de subliniat - este un raport de etapă, un raport care consemnează progresele de la ultimul raport din ianuarie. Raportul evidenţiază multe din progresele înregistrate faţă de ianuarie, fundamentând concluzia Comisiei, în sensul îndeplinirii MCV într-un viitor apropiat. Este şi un angajament asumat - ca la preluarea preşedinţiei Consiliului, la începutul lui 2019, România să nu se mai afle sub MCV. Evoluţia se încadrează în acest angajament", a declarat ministrul Justiţiei.

 

El a spus că trei dintre recomanări - 2, 7 şi 18 - ar fi putut fi considerate îndeplinite, dar în actualul raport se adaugă cerinţe noi.

 

"Codurile de conduită sunt adoptate, Agenţia de administrare a bunurilor indisponibilizate este complet operaţională. Raportul pune accentul pe confirmarea rezultatelor, aspect care nu figurează în textul recomandărilor din ianuarie 2017, adăugandu-se cerinţe noi. Recomandarea era de adoptare a celor două coduri. Actualul raport vizează şi implementarea acestora. La recomandarea numărul 1, privind numirile procurorilor de rang înalt, CE se referă la legile justiţiei, aşadar la soluţiile legislative care sunt încă în dezbatere", a afirmat Toader, conform News.ro.


 
"Cerem tuturor autorităţilor implicate o cooperare constituţională loială, dezbateri reale pe necesităţile sistemul judiciar, sens în care vom intensifica dialogul instituţional", a precizat ministrul Justiţiei, adăugând că se vor stabili termene de răspuns pentru partenerii instituţionali implicaţi în indeplinirea recomandărilor.

 

"Avem acest MCV de 10 ani. Este un proces de durată cu recomandări care au fost schimbate pe parcurs. S-au constatat evoluţii ireversibile, nu s-au înregistrat regrese în atingerea standardelor de indeplinire a recomandărilor", a mai spus Tudorel Toader. 

 

Ultimul raport al Comisiei din ianuarie 2017 a trecut în revistă progresele generale înregistrate în ultimii zece ani și a identificat 12 recomandări specifice care ar ajuta România să avanseze în direcția îndeplinirii tuturor obiectivelor de referință ale MCV.

 

Ce vrea Toader


Tudorel Toader a revenit la ideile din proiectul legislativ care a primit aviz negativ de la CSM şi propune Parlamenului ca preşedintele să fie scos din procedura de numire a şefilor marilor parchete. 

 

Propunerile sale urmau să fie discutate în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor.  Pe 60 de pagini se întind amendamentele ministrului Justiţiei Tudorel Toader la Legile Justiţiei. Printre altele acesta propune ca preşedintele României să fie exclus total din procedura de numire a şefilor marilor parchete printre care se numără şi Parchetul General sau DNA., arată Adevărul.

 

Propunerea aparţine Guvernului României via Ministerul Justiţiei şi a fost transmisă la Camera Deputaţilor, pe 9 noiembrie 2017, pentru a fi discutată în cadrul dezbaterii privind legile Justiţiei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22