Pe aceeași temă
"Am citit scrisoarea numai că rolul meu de ministru al Justiției nu este acela de a comenta declarațiile procurorilor. Înțeleg că este sesizată și Inspecția Judiciară. Înțeleg că este deschis și un dosar de urmărire penală. Cei abilitați să verifice natura afirmațiilor, corectitudinea afirmațiilor, gravitatea afirmațiilor — poate se va spune că au lezat independența și prestigiul justiției — sunt cei din corpul de control de la Inspecția Judiciară. Nu ministrul Justiției comentează date presei", a afirmat Toader, la sediul MJ, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, în momentul în care IJ finalizează evaluarea de fond și constată realitatea de la DNA, respectiv de la Ministerul Public, MJ va formula propriile concluzii.
"Acum practic îmi cereți să formulez concluzii înainte de a cunoaște conținutul evaluării", a adăugat Toader.
Legat de procedura de înștiințare a controlului, ministrul Justiției a spus că nu este rolul său.
"Procedural, nu eu trebuie să o înștiințez. Procedural, după lege, eu am sesizat IJ care de acum este titularul, cel care exercită acțiunea de verificare, de control, nu ministrul Justiției, și apoi eu nu trimit DNA-ului sau MP vedeți că vine IJ, pentru că eu, la rândul meu, nu știu când au ei planificat. Îi întrebați pe cei de la IJ", a explicat el.
Ministrul Justiției a refuzat să dea o notă șefei DNA, afirmând: "Dar nu suntem la școală să dăm note".
Referitor la afirmațiile Laurei Codruța Kovesi privind evaluările făcute la DNA, ministrul a spus că acelea au fost pe diferite teme punctuale.
"Ceea ce spunea doamna procuror se referă la evaluări pe diferite teme punctuale. Eu am solicitat CSM o evaluare de fond a întregii activități manageriale și nu una punctuală, o evaluare care nu s-a făcut, după cum v-am spus și bine știți, de 10 ani, din 2007", a mai precizat el.
Întrebat dacă s-ar supune testului poligraf, într-o ipoteză similară situației din DNA, în care procurorilor li s-a cerut să facă testul cu detectorul de minciuni, Toader a indicat că este valabil răspunsul dat de președintele CSM, Mariana Ghena.
Marți, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, a fost întrebată dacă ea ar fi cerut unui subaltern să treacă testul cu detectorul de minciuni, aceasta răspunzând că s-ar circumscrie strict regulilor procedurale.
"Fiecare conducător, sub aspect managerial, trebuie să exercite strict atribuțiile manageriale, indiferent cum se numește: președinte al Consiliului sau procuror general sau ministru al Justiției. Ideea este că la acest moment nu am fost pusă sub o astfel de situație și dacă aș fi pusă sub o astfel de situație m-aș circumscrie strict regulilor procedurale și dispozițiilor legale", a replicat președintele CSM.