Toader: trei penitenciare anchetate după moartea judecătorului Mustață. Ciorbea, autosesizat

Dora Vulcan | 09.08.2018

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut, joi, efectuarea unor controale la penitenciarele Jilava, Rahova şi Giurgiu, după decesul fostului judecător Stan Mustaţă.

Pe aceeași temă

 

 

 Ministrul Justiției Tudorel Toader a trimis corpul de control în trei penitenciare să ancheteze moartea judecătorului Mustață (fie vorba între noi că sindicaliștii din penitenciare sunt cei mai virulenți critici ai lui Toader), după ce, oricum, Administrația Penitenciarelor declanșase propria anchetă. Ciorbea, hop și el, s-a autosesizat cu instrumentele Avocatului Poporului. Toate acestea după ce, deja, Parchetul Capitalei a deschis dosar de moarte suspectă. Mustață a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru că lua șpagă pentru sentințe favorabile și nu oricum ci organizat. Într-un grup infracțional organizat. El este drag puterii politice și propagandei televiziunilor fostului pușcăriaș Dan Voiculescu pentru că atunci când a fost înhățat de procurori pentru corupție tocmai ce judeca dosarul ICA și, așa cum spunea în înregistrările ambientale, urma să dea o sentință favorabilă lui Voiculescu - cel condamnat între timp, dar de altcineva - de judecătoarea Camelia Bogdan pe care Voiculescu se trudește să o scoată din magistratură, după cum a și amenințat imediat după eliberare.

 

 

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a confirmat, pentru Agerpres, că a cerut efectuarea de verificări în toate unităţile de detenţie prin care a trecut fostul magistrat, care executa o pedeapsă privativă de libertate.

 

Fostul judecător Stan Mustaţă, condamnat la o pedeapsă de opt ani şi jumătate pentru luare de mită, a murit, miercuri, la Spitalul "Carol Davila", în urma unui infarct miocardic. 

 

În urma unei sesizări primite de la Spitalul Militar "Carol Davila", procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal de moarte suspectă.

 

 

Administrația Națională a Penitenciarelor  a demarat o anchetă internă la nivelul Penitenciarului Jilava după decesul fostului judecător Stan Mustață

 

 

Acesta a fost transportat din închisoare la Spitalul Carol Davila, unde ulterior a decedat.

 

"În data de 8 august 2018, în jurul orei 22.00, s-a înregistrat decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul București - Jilava care se afla internată într-o rețea sanitară publică. Conform procedurilor legale, au fost dispuse următoarele măsuri: anunţarea familiei persoanei decedate, informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate și urmează a fi sesizate organele competente pentru cercetarea cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Precizăm că persoana custodiată era înregistrată în evidența unității penitenciare cu afecțiuni medicale cronice", transmite Administrația Națională a Penitenciarelor, într-un comunicat de presă remis joi de ANP.

 

Totodată, ANP anunță că, la nivelul administrației locului de deținere, a fost demarată o anchetă internă.

 

 

 

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul decesului fostului judecător Mustaţă: Sunt semne mari de întrebare în legătură cu condiţiile în care s-a produs decesul

 

 

Avocatul Poporului (AP), Victor Ciorbea, s-a sesizat din oficiu în cazul morții fostului judecător Stan Mustaţă, pentru că sunt ”semne mari de întrebare în legătură cu condiţiile în care s-a produs decesul”, şi a dispus efectuarea unor anchete la penitenciarele Rahova, Giurgiu şi Jilava, relatează Agerpres.

 

Aflat în custodia Penitenciarului Jilava, fostul magistrat a murit, miercuri, la Spitalul "Carol Davila", în urma unui infarct miocardic.

 

"Am hotărât sesizarea din oficiu în cazul decesului fostului judecător Stan Mustaţă, pe baza informaţiilor din mass-media (...) am dispus, pentru că sunt semne mari de întrebare în legătură cu condiţiile în care s-a produs decesul, etc (...) am dispus efectuarea unor anchete la Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Giurgiu şi la Penitenciarul Jilava pentru început. (...) am înţeles că a fost plimbat, a fost trimis de la Rahova la Giurgiu noaptea la 2 şi a fost trimis apoi la Jilava înapoi după o zi sau două. Aceste anchete vor fi făcute de echipe mixte din cadrul domeniului pentru armată, justiţie, poliţie, penitenciare, cu colegi de la un alt domeniu, mecanismul de prevenire a torturii tot din cadrul Avocatului Poporului. Din echipă va face parte în mod obligatoriu şi un medic ca să analizeze actele medicale", a spus Ciorbea pentru Agerpres.

 

El a menţionat că se vor verifica, printre altele, motivele pentru care a fost transferat.

 

"Vom verifica, între altele, motivele pentru care a fost transferat de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Giurgiu, motivele pentru care a fost retransferat după o zi sau două de la Giurgiu la Jilava, pe urmă dacă au fost respectate condiţiile legale cu privire la efectuarea transferului, dacă se confirmă sau nu că a fost făcut la 2 noaptea, etc şi cum anume s-a făcut, s-au respectat prevederile din lege, din regulament şi în ce condiţii a decedat, că am înţeles că ar mai fi fost şi pe la vreo trei spitale civile", a declarat Ciorbea.

 

El a afirmat că, dacă vor fi necesare şi alte verificări, vor fi făcute.

 

Ciorbea a spus că, până în prezent, nu au fost identificate petiţii formulate de Mustaţă sau de avocaţii săi la AP.

 

"Cel puţin până acum nu am identificat să fi existat petiţii formulate de persoana privată de libertate sau de apărătorii lui către instituţia noastră, deci nu am avut cunoştinţă de starea sănătăţii, de condiţii, de altele, până acum nu am identificat, le-am cerut să verifice", a adăugat Ciorbea.

 

Lorette Luca, avocata lui Stan Mustaţă, a declarat că a fost anunţată de deces de soţia lui Stan Mustaţă miercuri seară.

 

"Mi-a povestit printre suspine şi lacrimi împrejurarea că ieri domnul Mustaţă a încetat din viaţă la 'Carol Davila', la spital, după ce fusese transferat din penitenciar în penitenciar. Fără nicio motivaţie, fără nicio noimă, la 2 noaptea a fost transferat de la Jilava la Giurgiu, a vomat tot drumul, i-a fost foarte rău, la Giurgiu l-au dus la spitalul civil din Giurgiu, pentru că se afla într-o stare deplorabilă, l-au readus la Penitenciarul Jilava, l-au mai dus la un spital civil care nu avea dotările necesare, i-au montat un cateter când pe piciorul stâng, când pe piciorul drept, ulterior l-au readus în penitenciar, dânsul era sfârşit, era terminat, ca în final să-l ducă ieri la 'Carol Davila' la spital, unde s-a încercat montarea unui cateter performant, astfel încât să producă efectele necesare, numai că, din nefericire, în timpul intervenţiei, pentru că s-a demarat şi o dializă, domnul Mustaţă, având probleme majore cu rinichii, s-a produs infarctul miocardic şi a decedat", a spus Luca.

 

Ea a menţionat că va formula plângeri penale împotriva conducerii Penitenciarului Jilava.

 

După decesul fostului magistrat o anchetă internă a fost demarată la Penitenciarul Jilava, în custodia căruia se afla Stan Mustaţă.

 

 

 

Înregistrări ambientale: Mustață urma să dea o sentință favorabilă lui Dan Voiculescu. Nu a mai apucat, a fost arestat

 

 

Potrivit rechizitorului trimis instanţei de judecată de către DNA, citat de Cotidianul, judecătorul Stan Mustaţă ar fi fost de acord să dea o anumită soluţie în dosarul lui Dan Voiculescu privind Institutul de Cercetări Alimentare.

 

Potrivit acestor interceptări apar discuţii între intermediar şi judecătorul Stan Mustaţă, primul cerând detalii despre dosarul lui Dan Voiculescu.

 

De asemenea, există pasaje din care reiese că membrii grupării infracţionale erau îngrijoraţi că Stan Mustaţă era chemat să judece acest dosar, considerat greu, şi apreciau că trebuie să fie găsită o soluţie.

 

Judecătorul Stan Mustaţă le spunea complicilor săi că urmează să dea o soluţie în dosarul lui Dan Voiculescu, însă Ion Boraciu i-a sugerat să scape de dosar, „să-i facă vânt”, judecătorul formulând în acest sens o cerere de abţinere, care a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti.

 

DNA are înregistrări ambientale în care Stan Mustaţă şi complicii acestuia – Ion Boraciu, cel despre care judecătorul spunea că îi este „prieten vechi”, Florian Alexandru, un apropiat al clanului „Cămătarii” şi grefiera Mariana Curea – discută despre dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, pe care magistratul îl judeca.

 

„În continuare, Boraciu Ion i-a solicitat detalii inculpatului Mustaţă Stan despre dosarul penal privind pe inculpatul Voiculescu Dan: «…şi de aia m-am… îi faci amânare… cerere, nu?», «Cine-i număru’ unu acolo, tu sau… ? », iar judecătorul l-a lămurit că el conducea completul de judecată («Eu. Mă dau…[neinteligibil]…»). De asemenea, Boraciu Ion şi-a manifestat disponibilitatea de a obţine o soluţie favorabilă în respectiva cauză penală («Şi bă, în caz de ceva…», «Că e loc.»), Mustaţă Stan confirmând imediat că a înţeles corect «oferta sa»: «Da, da, da. Da»”, se arată în rechizitoriul trimis Curţii de Apel Bucureşti, care va judeca dosarul de corupţie al lui Stan Mustaţă.

 

În rechizitoriul trimis Curţii de Apel Bucureşti, care va judeca dosarul lui Stan Mustaţă, procurorii arată că martorii cheie în acest dosar sunt complicii la faptele magistratului.

 

Membrii acestei grupări, notează anchetatorii, au acţionat coordonat, fiecare dintre ei având stabilite anumite sarcini.

 

„În realizarea rezoluţiei infracţionale luate în cadrul grupului constituit, reţinem o gamă extrem de variată a actelor materiale menite să asigure un veritabil mod de viaţă, iar succesiunea «serviciilor» oferite de magistratul Mustaţă Stan se situează în centrul activităţii infracţionale, reprezentând preocuparea majoră a membrilor grupului, care au acţionat în mod organizat pe o perioadă îndelungată de timp”, arată procurorii.

 

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.  Procurorii DNA l-au acuzat pe magistratul de la Curtea de Apel că ar fi cerut, prin intermediari, bani de la cei implicaţi în procesele pe care le judeca pentru a pronunţa soluţii favorabile.

 

Fostul judecător Stan Mustaţă a fost condamnat în mai 2016 de Instanţa supremă la 8 ani şi 6 luni închisoare, el fiind acuzat că a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluţii favorabile acestora.

 

 Stan Mustață a primit 5 ani pentru constituirea unui grup infracțional organizat; 2 ani pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; 5 ani pentru luare de mită în formă continuată; 3 ani și 6 luni pentru trafic de influență. La pedepsa cea mai grea de 5 ani se adaugă un spor de 3 ani și 6 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, iar în final Stan Mustață va executa 8 ani și 6 luni închisoare.

 

Stan Mustață a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; șase infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de trafic de influență.

 

 

foto Digi 24

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22