Pe aceeași temă
Băsescu adaugă în mesaj un filmulet cu imagini video în care Ion Iliescu susținea că morţii de la Revoluţie s-au împuşcat între ei, ceea ce susțin acum și procurorii care au închis dosarul.
De asemena, a adăugat şi fragmentul de la discuția pe care a avut-o în 2008, la Cotroceni, cu Laura Laura Codruţa Kovesi şi şefii din Justiţie, pe care-i soma să dea o soluţie în Dosarul Revoluţiei:
„Băsescu: Ce se întâmplă cu aceste dosare de la domnul general Voinea, care, înțeleg, s-a pensionat. A vrut, n-a vrut să mai lucreze, nu mai știu, dar lasă o speranță că se va soluționa într-un sfârșit.
Kovesi: Domnule președinte, depinde ce înțelegeți prin speranță. Am spus că vom soluționa cu celeritate, pentru că 18 ani nu am avut soluție. V-am promis că vom găsi o soluție și nici pot să îndrept ceea ce de 18 ani nu s-a făcut.
Băsescu: Doamna procuror, cred că ați înțeles foarte bine ce v-am spus și am o rugăminte: nu mă confundați cu un ziarist căruia îi faceți o declarație. Vorbiți cu șeful statului, care vă spune așa: au murit 1600 de oameni la Revoluție, iar voi închideți dosarul. Au murit oameni la Mineriada din 13-15. Ce vreți să spuneți, că vă impun o soluție? Vă impune realitatea să spuneți dacă s-au împușcat singuri oamenii ăia sau au fost împușcați de cineva. Nu mă confundați cu ziariști cărora le faceți declarații să fie prinse pe telex. Au murit oameni? Da! De ce n-avem vinovați!”
La vremea respectivă, Laura Codruța Kovesi era procuror general al României.
***
Procurorii Sectiei militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au clasat vineri Dosarul Revoluției.
Este vorba despre dosarul 11/P/2014 ce priveste fapte comise in contextul evenimentelor din Decembrie 1989 care au avut ca rezultat decesul, ranirea, lipsirea de libertate a unor persoane si distrugerea unor bunuri, transmite Parchetul ICCJ.
In celelalte dosare, mai arata Parchetul, au fost dipuse solutii de netrimitere in judecata dupa ce au fost constatate “cauze care au impiedicat punerea in miscare a actiunii penale”.
Potrivit comunicatului Parchetului Instantei Supreme, perioada 16 Decembrie – 22 Decembrie 1989, pana la fuga lui Nicolae Ceausescu din cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, “a fost caracterizata de actiuni violente de reprimare a manifestatiilor anticomuniste si antidictatoriale” organizate in Timisoara, Cluj si Bucuresti. In plus, fortele represive comuniste au luat masuri de impiedicare a extinderii actiunilor de protest in celelalte localitati ale tarii.
Mai mult, arata procurorii militari, Nicolae Ceausescu a actionat inca de la inceputul tulburarilor sociale “pentru reprimarea brutala a manifestatiilor, dispunand implicarea unor forte supranumerice si eterogene, apartinand militiei, securitatii si armatei”.
Conducerea politica si militara centrala a dispus catre autoritatile locale reprimarea manifestatiilor, fapt ce a dus la “uciderea, ranirea prin impuscare, vatamarea corporala si retinerea unui numar mare de persoane”.
Ulterior, de la 22 Decembrie si pana la finalul anului 1989, perioada “a fost caracterizata prin vid de putere, stare de confuzie, panica si haos”.
- Citeste comunicatul integral al Parchetului si Ordonanta de clasare.
Dosarul Revolutiei romane lasa in urma atat pagube de ordin moral, cat si materiale. Recent, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat, din nou, Romania pentru tergiversarea cazului pentru un sfert de veac. Din pacate, s-a ajuns aici dupa ce dosarul s-a impotmolit intr-un cerc vicios compus din amanari, declaratii vagi, plimbari de documente si lipsa de responsabilitate.
CITIȚI ȘI: Dosarul Revolutiei 89 a fost clasat. Ramanem cu o restanta morala si condamnari la CEDO