Pe aceeași temă
"Nu am cum să ghicesc intențiile președintelui. Ce remarc însă în această săptămână după decizia CCR, am văzut o serie de declarații fulminante sau furibunde din partea unora și altora, a unor ziariști care cheamă la nesupunere civică. Dezbaterea s-a dus în zona politică, ceea ce e anormal, pentru că aici nu e o chestiune de alegere. Nu e o problemă politică, ci una juridică și de legalitate, de respectare a Constituției și a legilor în vigoare. Cred că aceasta e abordarea corectă", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.
El a reiterat ideea precum că președintele Klaus Iohannis nu are alternativă după decizia Curții Constituționale. "E o mică criză constituțională care trebuie depășită din multe motive. În primul rând, președintele e preocupat ca și noi că România trebuie să preia președinția Consiliului UE în 2019. Nu putem intra cu o criză în 2019. Trebuie să degajăm terenul și chestiunea aceasta s-o lăsăm pentru trecut", a afirmat președintele Senatului.
Tăriceanu: Ambasadele şi-au nuanţat poziţiile după ce legile justiţiei au trecut de filtrul CCR. La nivelul CE cred că e un disconfort şi de aceea tace
Călin Popescu Tăriceanu a mai declarat duminică seară la Antena 3 că ambasadele occidentale şi-au nuanţat poziţiile după ce legile justiţiei au trecut de filtrul Curţii Constituţionale (CCR) şi s-a văzut că nu era real ceea ce se afirma în spaţiul public, citează News.ro. În opinia liderului ALDE, în aceste condiţii, la nivelul Comisiei Europene este "un disconfort" şi de aceea Executivul comunitar tace după decizia CCR privind revocarea şefei DNA.
"În ultima săptămână, nu am mai avut contacte cu nimeni (din zona diplomației -n.r.) în acest sens, însă am mai avut anterior și am constatat o puternică nuanțare în pozițiile pe care le exprimă (ambasadele -n.r.). După tam-tamul cu legile justiției, după ce ele au trecut prin filtrul CCR și s-a văzut că nimic din ce a apărut în spațiul public nu s-a întâmplat, adică înfrânarea luptei anticorupție, independența procurorilor, atunci și-au schimbat și ei atitudinea", a afirmat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a mai declarat că în schimbarea opiniei faţă de ceea ce se întâmplă în România a cântărit foarte mult şi apariţia informaţiilor privind protocoalele dintre SRI şi instituţiile din sistemul judiciar.
Călin Popescu Tăriceanu a menţionat că el se aştepta din partea justiţiei să se grăbească să facă lumină legat de acest subiect şi a ţinut să precizeze că apreciază atitudinea directorului SRI.
Liderul ALDE a mai spus că, după decizia CCR privind revocarea şefei DNA, din partea Comisiei Europene nu a venit niciun comentariu pentru că există "un disconfort" la nivelul Executivului comunitar.
"Din partea CE nu există nimic, niciun comentariu şi am să spun ce cred eu. La nivelul CE cred că există un disconfort pentru că 10-11 ani s-a bătut monedă pe acest MCV (...) În fine, după 11 ani, iese la suprafaţă un putregai imens. Ce să facă Comisia în momentul de faţă? E o situaţia deloc confortabilă pentru Comisie", a susţinut Tăriceanu.
Întrebat cine garantează, dacă preşedintele o revocă pe şefa DNA, că ”nu vine cineva mai rău după Kovesi", preşedintele Senatului a replicat: "N-am atribuţii, se face un proces de selecţie. Probabil că între timp intră în vigoare şi legile despre care am vorbit şi CSM va avea un rol important. (...) Niciodată să nu spui că nu se poate mai rău, dar cred că anumite lecţii s-au învăţat şi văd o recăpătare a sentiment de independenţă autentică pe care trrebuie să-l aibă procurorii".
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a mai anunțat la Antena 3 că membrii ALDE vor participa la mitingul organizat de PSD, care va fi o manifestare contra abuzurilor din justiție.
"Da, participăm pentru că mitingul PSD, cu toate că s-a spus că e un miting de susținere a Guvernului, este unul împotriva abuzurilor din justiție, prin toate protocoalele care au existat și care au încălcat libertățile și drepturile cetățenilor. E obligația noastră, împreună cu colegii de la PSD de a protesta pentru aceste valori și împotriva a ceea ce s-a întâmplat în trecut", a spus Tăriceanu, citat de Mediafax.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat aterior că se va organiza în data de 9 iunie un miting de amploare în Bucureşti pentru susţinerea Cabinetului Dăncilă, acţiuni similare fiind anunţate şi în alte localităţi din ţară.