Truică încerca să-l numească pe prințul Paul într-o funcție de reprezentare în străinătate

Iulian Popescu | 12.03.2016

Paul de Lambrino a fost recomandat de Remus Truică unei persoane numită David pentru o funcţie în străinătate, potrivit unei interceptări din referatul cu propunerea de arestare în lipsă a celor patru oameni de afaceri israelieni din dosarul în care mai este acuzat și Dan Andronic.

Pe aceeași temă

 

News.ro prezintă câteva convorbiri telefonice dintre membri grupului infracțional organizat implicat în retrocedările frauduloase de imobile și terenuri către Paul Lambrino.

 

Într-o convorbire din 2008, Remus Truică şi un domn David discută despre o funcţie în străinătate pentru Paul Lambrino:

 

"REMUS TRUICĂ:…. Deci, noi l-am întrebat pe prietenul său, pe cel mai tânăr, să ne ajute oferind clientului nostru o poziţie oficială care să reprezinte România în diasporă, pentru românii de afară.

DOMN: Ok.

REMUS TRUICĂ: Şi el ne-a spus: Da, este ok. Este o idee bună. Şi, ca să fiu sincer, el chiar face lucruri bune afară, deoarece îi cunoaşte aproape pe toţi (are multe conexiuni). Toată lumea bună din Europa îl primeşte.

DOMN: Ok…

TRUICĂ: Această funcţie nu vrem să fie una plătită, nu vrem… numai… nu ştiu… să avem ceva…. Pentru noi e foarte bine să obţinem această funcţie dintr-un motiv foarte pragmatic. Noi negociem acum procentaj pentru câteva lucruri mari de la el. Dacă-i oferim această funcţie, avem un instrument cu care să negociem… cum vreau.

DOMN: Am înţeles, am înţeles. Am înţeles perfect.

REMUS TRUICĂ: Şi pentru el e nimic. E ca şi cum… nu ştiu… dacă aş fi fost ştii unde, aş fi putut să o realizez în două zile maxim.

DOMN: Înţeleg. El trebuie să se pună de acord cu celălalt, dar înţeleg. El va trebui să-i explice de îi oferă această funcţie, dar o va face, nu este nici o problemă.

TRUICĂ:  Da, e bine, deoarece tipul acesta este bine cunoscut în toată lumea

DOMN: Ok…

TRUICĂ: Cu această funcţie, noi rezolvăm lucruri măreţe. Şi este foarte uşor pentru el….

DOMN: Ok.

REMUS TRUICĂ: În rest, spune-i că avem nevoie de ... performanţă, să spunem.

DOMN: De ce avem nevoie?

REMUS TRUICĂ: De performanţă.

REMUS TRUICĂ: David, noi am avut azi o întâlnire foarte lungă cu toţi oamenii importanţi, am decis să punem totul pe numele companiei noastre, Robert va pregăti contractul, vei găsi contractul în varianta în limba engleză. Cred că putem finaliza totul joi, cel târziu vineri şi le-am promis că vom face plata luni. Este vorba de avansul pentru Paul Philippe Al României pe care l-a primit…Probabil nu va fi luni, va fi marţi, poate nu marţi, poate va fi miercuri, dar vreau să o fac săptămâna viitoare, pentru a nu ne pierde încrederea noastră.

DAVID: Două lucruri: când spui că ai pus totul pe numele companiei, poţi să defineşti totul?

REMUS TRUICĂ: Deci, contractul este pentru… noi avem jumătate din 13 hectare, noi vom pune ….pe numele nostru şi vom face… este o lungă discuţie, o să încerc să-ţi explic. Aşadar, am avut o problemă cu…

DAVID: Ok. Cam cât ai nevoie să trimit? Este vorba de bani

REMUS TRUICĂ: Nu am timp să stau, pentru că am o altă întrevedere, vreau de asemenea, să stau cu Robert pentru a-ţi trimite detaliile plăţii, dar ceea ce vreau să-ţi reamintesc, am plătit până acum în jur de 5, dacă-mi amintesc bine.

DAVID: Aşa îmi amintesc şi eu, dar trebuie să verific, să mă uit pe contract.

REMUS TRUICĂ: Da. Aşa cred, că sunt 5, pentru că au fost 2,75 o dată… 2,25 a doua oară, acum sunt 5, 14 minus… 5, ceilalţi 9 trebuie să-i plătim în acest moment.

DAVID: Nouă, nouă, nouă… bine… Poţi să-i ceri lui Robert să citească contractul din nou, cu toate condiţiile…

REMUS TRUICĂ: Am făcut asta de 100 de ori până acum, dar îl vei citi şi tu! Condiţiile sunt ok.

DAVID: Şi o altă întrebare… (neinteligibil) am transferat în trei părţi diferite, am transferat pentru două convenţii de consultanţă şi…  Banii necesari traficului de influenţă, mitei şi avansului pentru cumpărătorul de influenţă erau mascaţi prin contracte de consultanţă.)

REMUS TRUICĂ: Da, vei găsi detaliile în mailul de la Robert".

 

***

DNA a cerut săptămâna aceasta arestarea în lipsă a patru oameni de afaceri israelieni cu presupuse conexiuni în dosarul retrogedărilor pădurii Snagov și a Fermei Băneasa, cauză în care sunt anchetați Remus Truică și Paul Filip.

 

Procurorii anticorupție au decis joi să ceară Curții de Apel Brașov arestarea preventivă în lipsă a patru oameni de afaceri israelieni. Tal Silberstein, Shimon Sheven, Benjamin “Benny” Steinmetz și Moshe Agavi sunt vizați de acuze privind presupuse fapte de constituire de și aderare la un grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la spălare de bani

 

Cei patru erau vizați de o acțiune penală a DNA încă din Decembrie 2015, fiind anchetați în dosarul retrocedării ilegale a 47 de hectare din pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, dosar în care sunt implicați și Remus Truică, alături de Paul Filip.

 

Argumentele procurorilor:



Începând cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truică Remus împreună cu inculpații Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny” Steinmetz, Moshe Agavi (care a aderat ulterior) și alte persoane, au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de inculpatul Al României Paul Philippe, prin oferirea de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și prin traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.

 

Pentru a pune în practică planul infracțional, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică și asociaților lui din grupul infracțional o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România și, ulterior, le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea / retrocedarea dreptului de proprietate din București și din alte județe din țară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obținerea bunurilor revendicate și punerea în posesia lor.

 

De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicați în activitatea infracțională și s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evoluției și realizării interesului urmărit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat și găsind împreună soluțiile cele mai economice pentru grup.



De la punerea în mișcare a acțiunii penale și până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența celor 4 inculpați în fața organelor judiciare, însă aceștia urmăresc tergiversarea cercetărilor față de ei și în final sustragerea de la urmărirea penală.
Având în vedere aspectele menționate anterior, la data de 10 martie 2016, procurorii au înaintat Curții de Apel Brașov referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpaților Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny” Steinmetz și Moshe Agavi, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatelor de arestare preventivă
”, transmite DNA. Propunerea de arestare va fi judecată în 14 Martie.

 

DNA a cerut, în 3 Martie, extinderea anchetei asupra lui Remus Truică și Paul al României într-un nou dosar privind o presupusă retrocedare ilegală a 47 de hectare din pădurea Snagov. Procurorii au cerut atunci arest preventiv pentru Remus Truică, în locul actualei măsuri dispuse în cazul său, anume arestul la domiciliu. Omul de afaceri e anchetat pentru:

 

- constituirea unui grup infracțional organizat, 
- trafic de influență, 
- spălare a banilor, 
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, 
- dare de mită. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22