Pe aceeași temă
Toader mai afirmă că nu discutat încă în cadrul coaliției propunerile de modificare a codurilor penale, dar că dacă va fi invitat, se va duce să-și susțină proiectele de OUG.
„Presedintele (Klaus Iohannis - n.r.) v-a declarat dvs (...) că își respectă misiunea de mediator intre puterile statului. Cineva dintre dvs l-a întrebat cum își îndeplinește acest rol constituțional și v-a explicat dând cîte o declarație.
Declarații sunt multe. Am auzit și eu zilele trecute faptul că va propune la referendum să nu mai existe - ceva de genul acesta - să nu se mai dea ordonanțe în domeniul Justitiei. (...) Un referendum cu aceasta tema nu rezolva problema de fond. De ce? Pentru ca legea fundamentala, Constitutia, abiliteaza Guvernul sa dea ordonante de urgenta, sigur, cand sunt intrunite conditiile urgentei.
Daca domnia sa vrea sa elimine din Constitutie aceasta institutie a Guvernului, posibilitate a Guvernului, nu este posibil decat sa initieze o procedura de revizuire a Constitutiei", a afirmat Toader.
Intrebat daca este vreo urgenta in modificarea Codurilor Penale, Toader a raspuns: "Da, pentru ca sunt multe decizii ale Curtii Constitutionale din anii din urma care nu au fost transpuse, modificate in Codul Penal. Avem directive europene care trebuiesc transpuse chiar in Codul Penal, confiscare extinsa sau consolidarea prezumtiei de nevinovatie".
Ministrul a precizat ca, in 17 iulie 2017, Guvernul a adoptat proiectul de lege elaborat de Ministerul Justitiei pentru punerea de acord a deciziilor Curtii Constituționale si directiva privind confiscarea extinsă, iar in noiembrie 2017 Executivul a adoptat modificarea procedurii penale pentru punerea in acord cu deciziile CCR si directiva privind consolidarea prezumtiei de nevinovatie.
Amintim ca Ministerul Justitiei a finalizat doua proiecte de ordonanta de urgenta: una pentru modificarea Codurilor Penale, a doua care prevede repunerea in termen pentru contestatia in anulare a tuturor sentințelor definitive date de completurile de 5 judecători de la Inalta Curte despre care CCR a decis ca au fost nelegal constituite.
Aceste proiecte au fost deja trimise pe circuitul de avizare.