UDMR vrea să legalizeze conflictul de interese. Deputatii Mate şi Marton, atac la Codul Penal

Fara Autor | 17.02.2012

Pe aceeași temă

Deputaţii UDMR Andras Levente Mate şi Arpad Marton au introdus o serie de amendamente prin care vor să scoată demnitarii din categoria funcţionarilor publici vizaţi de legea penală şi să modifice definiţia conflictului de interese. Vizata este Legea 286/2009 privind Codul Penal, ajunsă acum în dezbatere la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, scrie Romania libera. Amendamentele ii scapa pe parlamentari de problema răspunderii pentru conflict de interese şi fac această infracţiune aproape imposibil de pedepsit.



„Nici persoanele care îndeplinesc o demnitate publică, nici persoanele care activează în cadrul unor persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, de exemplu ONG-uri, nu pot fi asimilaţi funcţionarilor publici. Nu permite statutul lor constituţional", se arată în amendamentul depus de Arpad Marton.

Aceasta prevedere ar insemna ca parlamentarii nu vor mai face parte din categoria funcţionarilor publici vizaţi de legea penală. Prin urmare, ei nu mai pot fi traşi la răspundere pentru că îşi angajează rudele la cabinetele de circumscripţie, asa cum a facut, de exemplu, chiar deputatul Andras Mate, investigat de ANI.

Andras Mate a depus un alt amendament, care ar putea duce la anihilarea luptei împotriva conflictului de interese. "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial nejustificat, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică", se arată în amendament.

Singura diferenţă faţă de actuala legislaţie este introducerea cuvântului "nejustificat", scrie Romania libera, si care poate da naştere interpretărilor.

De exemplu, daca un membru al familiei unui parlamentar este angajat la cabinetul acestuia, depune o muncă pentru salariul primit, ridicindu-se problema daca beneficiul este "nejusitificat" sau  nu.

La fel, dacă un şef de consiliu local sau judeţean alocă lucrări pe bani publici propriilor sale firme sau firmelor unor rude, se poate interpreta că beneficiul obţinut este justificat de serviciile prestate, potrivit Romania libera.

Parlamentari aflati in conflicte de interese

Până acum, Agenţia Naţională de Integritate a trimis în instanţă cazurile a 15 senatori şi deputaţi care şi-au angajat membri ai familiei la cabinetele parlamentare.

Este vorba de: Ioan Cindrea (PSD), Karoly Kerekes (UDMR), Andras Levente Mate (UDMR), Oana Niculescu-Mizil (PSD), Sonia-Maria Drăghici (PSD), Mihai Radan (minorităţi), Stelică Iacob Strugaru (PDL), Sorin Constantin Lazăr (PSD), Csilla-Mária Petö (UDMR),  Árpád Pál (UDMR), Ghervazen Longher (minorităţi), Marian Neacşu (PSD, )Florin-Costin Pâslaru (PSD), Vasile Ghiorghe Gliga (PSD), Anghel Stanciu (PSD).

Ministerul Justiţiei nu va sprijini demersul

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, sustine că „Ministerul Justiţiei dezavuează orice proiect de modificare a legislaţiei prin care se slăbesc prevederile legale de combatere a corupţiei sau sunt slăbite instituţiile anticorupţie - ANI şi DNA. Ministerul Justiţiei nu va sprijini un astfel de demers parlamentar", se arata intr-un comunicat transmis Romaniei libere.

UDMR se lupta cu anticoruptia

Amendamentele depuse la această lege vin după o serie de tentative din partea celor doi parlamentari de a pune pe butuci Agenţia Naţională de Integritate.

Anul trecut, Marton venise cu o serie de modificări care lăsau practic ANI fără prerogative - declaraţiile de avere nu mai erau publice, inspectorii nu mai aveau voie să ceară informaţii despre firmele demnitarilor, candidaţii la funcţii publice nu mai erau obligaţi să depună declaraţii de avere şi interese. Iniţiatorul proiectului, Tudor Ciuhodaru, şi-a retras proiectul pentru a evita „mutilarea" legii ANI.

La sfârşitul anului trecut, Mate propunea ca ANI să folosească doar 5% din bugetul alocat agenţiei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22